stuff by ANUŞKA / Clabăreală

Am vizitat recent un club (cam expirat) din buricul Bucureştiului. Mă obliga o invitaţie din partea unui prieten. Dracii s-au ivit încă din parcarea gratuită. Însă nişte puşti spălaţi care cică "aveau grijă" de maşini solicitau tarif fix de 5 lei contra servicii.

Le-am explicat totuşi că maşina noastră e-nvăţată să şadă singură, deci n-are nevoie de-ngrijiri. Revoltaţi că asta se-ntâmpla în parcarea gratis, îl întrebăm pe malacul care tăia bilete la intrarea-n club ce facem cu maşinile. Răspunsul a fost pe măsura intelectului pe care malacul îl poseda: "Ce să faceţi, vă luaţi mâine alta!". Deja iritată considerabil, mă afund în zgomotul infernal şi bezna definitivă. Surpriză. Clubul se adresează în întregime nefumătorilor. Dacă vrei să fumezi, îţi mişti curu’ afară. Bun şi-aşa. Masa de 10 persoane pe care prietenul o rezervase în avans se cheamă de fapt trei scaune la bar. În rest, isterie de prost gust. Petrecăreţii au un profil unic, se pare, iar noi cu siguranţă n-aveam ce căuta în peisaj. Fetele toate sunt semidezbrăcate şi nici una nu cântăreşte mai mult de 40 de kilograme. Bărbaţii sunt şi ei croiţi la fel, adică steroidizaţi şi cu zgarde groase-n jurul gâtului. Fiecare bărbat are lângă el o fată de care îşi freacă organele genitale toată seara, în vreme ce cu o mână o mameleşte pe fată şi cu cealaltă ridică-n sus, ca pe-un trofeu, sticla de bere sau paharul de whisky. Noi am fost bizarii care au cerut cola. Am tras de aici câteva învăţăminte şi concluzii: când soţul va avea un lanţ de-un kil’, când eu voi avea cu 20 de kile’ mai puţin şi după ce vom repeta suficient mişcarea datului din cap în stil retard şi, nu în ultimul rând, când ne vom putea permite altă maşină de pe-o zi pe alta ne vom întoarce să mai clabărim niţel.