Poate că măritișul lui Mihrimah a părut un fel de sacrificiu, un ritual din zorii lumii. Fetei îi sălta cămașa pe ea de plâns, după iubirea pierdută pentru Malkocoglu Bali-bey, mai-marele slugilor de la Topkapî. Și poate că pe Rustem nu l-a iubit... Nu de la început...
Nu știu dacă vă amintiți bine, dar Ibrahim Pașa, grecul din Parga, convertit la Islam și ajuns pe cea mai înaltă treaptă a administrației otomane în vremea lui Soliman Magnificul (Suleyman, cum ne-am obișnuit de-o vreme încoace să-i spunem, uitând de forma românizată risipită prin manualele de istorie), acel Ibrahim Pașa era mare fan al lui Machiavelli. Îl citea, într-ascuns, mai întâi; apoi pe față, oferindu-i cartea spre interesantă lectură și Padișahului. Ai zice că nu ar fi putut fi altul care să-l întreacă în împletitul și despletitul ițelor intrigărăilor. Totuși, istoria otomană a găsit unul mai bun decât el. Nimeni altul decât Rustem Pașa, ginerele sultanului.
Ca și Ibrahim, cel citat mai devreme, Rustem s-a născut creștin. Mai mult, chiar, era fiul unui porcar croat. Cine s-ar fi gândit că într-o zi va ajunge să se căsătorească chiar cu fiica Magnificului și că va ținti sus, sus de tot, la scaunul de Mare Vizir (pe care-l și va ocupa în două rânduri)?
Citeşte povestea integrală aici
Cum a ajuns sclavul Rustem stăpân peste cea mai mare avere din imperiu, după cea a sultanului