x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun "Survivre avec les loups”

"Survivre avec les loups”

29 Feb 2008   •   00:00

Autoarea a recunoscut că povestea este falsă
Povestea unei fetiţe de origine evreiască care pleacă în căutarea părinţilor în timpul celui de-al doilea război mondial, care a inspirat cartea şi filmul de succes "Survivre avec les loups”, este imaginară, a recunoscut autoarea sa belgiană, Misha Defonseca, după ce a pretins contrariul, relatează AFP. În centrul unei polemici în Belgia pentru că povestea sa, despre care afirma că este autobiografică, era contestată de istorici, Defonseca a declarat în cele din urmă pentru cotidianul "Le Soir” că a povestit, dintotdeauna, o altă viaţă. Potrivit anchetei cotidianului, familia lui Misha Defonseca/Monique De Wael nu era de origine evreiască, părinţii săi care au luptat în Rezistenţă au fost arestaţi şi deportaţi în 1941, pe când ea avea patru şi nu opt ani, iar atunci când ar fi trebuit să fie pe drumurile Poloniei, ea era de fapt la şcoală la Bruxelles. 'Toată viaţa sa este un amestec de amintiri din realitate şi dintr-un univers intim care s-a desprins din realitate. Adevărul său nu este într-adevăr adevărul, asta i-a scăpat complet', a explicat avocatul scriitoarei, subliniind că fetiţa, plasată cu membri ai familiei pe care îi detesta, a sfârşit prin a se 'identifica cu victimele absolute, comunitatea evreiască'.




×
Subiecte în articol: magazin