În timp ce ştirile financiare inundă creierul cu informaţii prea puţin îmbucurătoare, de la program de lucru redus şi concedieri şi până la prognoze economice sumbre, există şi motive de bucurie atunci când vine vorba şi despre companii care fac în ciudă crizei, scrie ziarul german Tageszeitung.
Compania producătoare de televizoare cu plasmă Loewe din Bavaria a obţinut în 2008 un rezultat de vis şi anume o cifră de afaceri de 324 de milioane de euro, cea mai mare din istoria sa de 86 de ani. Profitul înainte de impozitare a crescut cu 30 la sută, mai ales Campionatul european de fotbal şi tendinţa de achiziţionare de televizoare cu ecran plat contribuind la profiturile Loewe. Criza vine tocmai la momentul potrivit pentru companie, dat fiind că aceia care sunt confruntaţi cu scurtarea duratei de lucru au cel puţin timp destul să privească la televizor şi cine ar putea să-i blameze pe oameni că investesc în valori reale în condiţiile prăbuşirii pieţelor de acţiuni, în cazul de faţă în televizoare uriaşe. Volumul de vânzări al producătorului de prezervative Durex a crescut şi el anul trecut cu zece la sută, iar cel de lubrifianţi şi vibratoare cu 27 la sută. Compania a reuşit să-şi crească profitul înainte de impozitare la circa 50 de milioane de euro, motivul fiind, conform analiştilor, acela că, o oră de interludiu romantic cu partenerul este la fel de distractivă însă nu şi aşa de scumpă ca mersul la teatru. Se pare, fie spus printre altele, că nici televizorul cu plasmă din camera de dormit nu strică deloc noua plăcere.
Cel mai mare lanţ de drogherii german, Schlecker, a obţinut anul trecut o creştere a cifrei de afaceri cu şase la sută şi pare bine pregătit pentru 2009. La Schlecker pot fi găsite atât prezervative cât şi ceva de ronţăit pentru stat în faţa TV-ului, mai ales că filialele Schlecker se găsesc la orice colţ de stradă, dat fiind că, nu-i aşa, cui îi convine să meargă prea departe sau să iasă din casă pe vreme de criză. Compania Schlecker intenţionează să fie prima firmă de comerţ cu amănuntul care va vinde anul acesta produse medicamentoase sub marca proprie, în acest fel totul devenind probabil mai uşor de suportat. Schlecker ar putea să-şi amărască singur perspectivele în condiţile în care simpaticul miliardar Anton Schlecker din Suabia (denumire istorică a unei regiuni din sud-vestul Germaniei, corespunzând unei mari părţi din actualul land Baden-Wuerttemberg şi unei părţi din Bavaria, n.red.), proprietarul lanţului, intenţionează o restructurare a concernului şi menţinerea doar a filialelor XL, ceea ce ar însemna sfârşitul multor filiale de la colţul străzii şi pierderea mai multor locuri de muncă. Concernul suedez de modă Hennes şi Mauritz (H&M) intenţionează la rândul său să creeze anul acesta 7.000 de noi locuri de muncă în întreaga lume şi să deschidă 225 de magazine noi, printre care unele în China şi Rusia. Lanţul de magazine pentru articole de îmbrăcăminte se bazează în calculele sale pe criză, dat fiind că în astfel de condiţii consumatorilor nu le prea convine să dea bani mulţi pe haine pe care să le poarte doar de două ori. În curând vor fi puse în vânzare în reţeaua H&M produse textile pentru locuinţă, tocmai potrivite pentru postatul în faţa televizorului şi pentru folosirea de produse Durex, astfel că toate vor fi în deplină armonie unele cu altele.
Compania McDonalds a vândut în al treilea trimestru al anului trecut cu 11 la sută mai mulţi burgeri, actualul preşedinte al concernului, Jim Skinner, afirmând cu bucurie despre compania sa că este' rezistentă la criză'. După cum se pare, în vremuri de criză oamenii se reprofilează din nou către ''gustul adevărat'', grăsime şi aditivi pentru potenţarea gustului. În loc să-şi invite partenerele la restaurante fine, bărbaţii preferă acum să le invite la laboratorul de prăjeli, episodul seducţiei urmând oricum să aibă loc, eventual, în faţa aparatului TV. În acest fel vedem iată şi părţile pozitive ale crizei economice şi anume faptul că lumea se gândeşte din nou la lucrurile esenţiale din viaţă: mâncat, privit, haine şi sex, încheie Tageszeitung.
Sursa: Agerpres
Citește pe Antena3.ro