x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Tradatorul din Secret Service

Tradatorul din Secret Service

de Sebastian S. Eduard    |    29 Sep 2006   •   00:00
Tradatorul din Secret Service
FILM
"Santinela", un film cu Michael Douglas, Kiefer Sutherland si Eva Longoria

Pete Garrison, agent in Serviciul Secret, i-a salvat viata presedintelui SUA in urma cu 20 de ani. Foarte indragit si respectat de colegii sai, Garrison (interpretat de Michael Douglas) se ocupa in prezent de securitatea Primei Doamne a Americii. El traieste intr-o lume aparte, bine ordonata, cu reguli stricte si proceduri speciale. Acest univers este zdruncinat de niste evenimente misterioase. Colegul si bunul prieten al lui Pete, Charlie Merriweather (interpretat chiar de regizorul Clark Johnson), ii da de inteles ca vrea sa-i comunice niste informatii secrete si extrem de importante. Charlie nu mai apuca insa sa o faca, deoarece este asasinat in locuinta sa. O crima facuta sa para opera unor talhari.

PRIETENIE. Investigatia este condusa de David Breckinridge, protejatul lui Garrison si, pana de curand, unul dintre bunii sai prieteni. Amicitia lor este pusa la indoiala de Breckinridge, care il banuieste - in mod eronat - ca ar fi amantul fostei sale sotii.

Celor doi li se alatura Jill Marin, o proaspata absolventa a cursurilor de pregatire ale Serviciului Secret, ambitioasa si extrem de tenace. Impreuna, ei investigheaza ceea ce se dovedeste a fi un complot intern in scopul asasinarii presedintelui SUA. Indiciile sugereaza un tradator in randul agentilor Serviciului Secret, lucru care nu s-a mai intamplat niciodata in cei 141 de ani de existenta ai acestei institutii.

Video&DVD

AI TAI, AI MEI & AI NOSTRI. Dennis Quaid si Rene Russo sunt o pereche perfecta in aceasta comedie irezistibila despre doi parinti singuri care se casatoresc... pentru a descoperi niste piedici total neasteptate... propriii copii! Amiralul Frank Beardsley (Quaid), un barbat vaduv cu opt copii, isi conduce familia ca pe propriul vas. Viata ordonata a lui Frank isi schimba cursul atunci cand, sub impulsul momentului, se casatoreste cu vechea lui iubita din liceu, Helen (Russo), un spirit liber, designer de moda cu zece copii.
An: 2005 / Suport: DVD / Gen: Comedie / Cu: Dennis Quaid, Rene Russo / Regia: Raja Gosnel

BUGSY. De la regizorul castigator al premiului Oscar, Barry Levinson (1988, "Rain Man"), castigatorul Premiului Oscar - Warren Beatty (1982, cel mai bun regizor, "Reds") si nominalizata la Premiul Oscar Annette Bening (2005, cea mai buna actrita, "Being Julia"), vine aceasta poveste clasica despre dragoste, putere si lacomie. Benjamin "Bugsy" Siegel, un gangster inteligent si violent, se muta din imperiul sau criminal de la New York in Los Angeles pentru a conduce lucrurile de acolo. Dar aventura sa tumultuoasa cu un star hollywoodian il inspira sa construiasca ceva mai mare decat propria sa ticalosie in crestere continua - dar nu inainte de a isi infuria propriii sustinatori. Iar Bugsy nu se va da in laturi de la nimic pentru a-si vedea visul realizat, chiar si cu pretul propriei vieti.
An: 1991 / Suport: DVD / Gen: Aventuri/Biografi / Cu: Warren Beatty, Annette Bening / Regia: Barry Levinson

×