x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun UE are nevoie rapidă de realizarea proiectului South Stream

UE are nevoie rapidă de realizarea proiectului South Stream

26 Feb 2009   •   00:00

Şeful statului bulgar Gheorghi Pârvanov, aflat la Roma în prima vizită oficială în Italia a unui preşedinte al Bulgariei după 1989, a solicitat ieri accelerarea construcţiei proiectului energetic South Stream, care este susţinut masiv de Rusia, informează Sofia News Agency, citată de Agerpres.



În cursul întrevederii cu omologul său italian, Giorgio Napolitano, Pârvanov a subliniat că securitatea energetică a Europei trebuie să fie garantată prin finalizarea unor proiecte de transport de gaz ca South Stream şi Nabucco (în acesta din urmă fiind implicată şi România), ca şi prin construirea unor centrale nucleare precum cea din oraşul bulgar Belene. Potrivit postului de radio Darik, preşedintele bulgar a adăugat că investiţiile italiene, mai ales în sectoarele energetic şi bancar, din Bulgaria s-au dovedit a fi un succes. În urmă cu o săptămână, Ferran Tarradellas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat pentru ziarul rus Kommersant că executivul comunitar european nu se opune proiectului South Stream, dar că prioritar pentru UE este proiectul energetic Nabucco. Purtătorul de cuvânt al CE a dat asigurări că proiectul Nabucco nu este îndreptat împotriva Rusiei, mai ales că este vorba despre o cantitate destul de mică de gaz - cel mult 31 de miliarde de metri cubi - care ar fi livrată prin acest gazoduct şi Rusia va rămâne furnizorul principal de gaz al Europei. Totuşi, Nabucco oferă posibilitatea de a diversifica sursele de livrare de gaz pentru UE, în timp ce South Stream leagă europenii de acelaşi gaz rusesc. În regiunea care ar trebui să devină baza de resurse pentru Nabucco există foarte mult gaz, iar Azerbaidjanul şi Turkmenistanul sunt interesate în diversificarea traseelor de export, a explicat Tarradellas. În ceea ce priveşte participarea Iranului la Nabucco, UE nu a exclus posibilitatea acestei colaborări, care în prezent este umbrită de problema îmbogăţirii uraniului. Dar, în condiţiile în care problema privind programul nuclear al Teheranului va fi soluţionată, UE se declară deschisă unei colaborări cu Iranul, a doua ţară din lume în ceea ce priveşte rezervele de gaz. Cea mai recentă evaluare a costurilor lucrărilor de construcţie a conductei South Stream, un proiect dezvoltat de compania rusă din domeniul gazelor naturale Gazprom şi grupul italian Eni, consemnează cifra de 25 de miliarde de euro, de două ori mai mult decât estimările iniţiale. South Stream va pleca din Rusia şi va ajunge în Bulgaria pe sub Marea Neagră. Din Bulgaria se va împărţi în două ramificaţii: una spre Grecia şi Italia şi a doua spre Austria prin Serbia şi Ungaria. Capacitatea maximă a conductei va fi de 47 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Pentru comparaţie, capacitata conductei Nord Stream, care va lega Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, este de 27 miliarde de metri cubi de gaze pe an. South Stream este perceput de europeni ca un rival al Nabucco, un proiect susţinut de Uniunea Europeană, estimat la 4,6 miliarde de euro şi care vizează transportul de gaze naturale din zona Mării Caspice către Europa prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. (V.A.)

×
Subiecte în articol: nabucco lumea south stream south stream