Un pensionar rus l-a bătut până la moarte pe tatăl său, un fost ofiţer KGB în vârstă de 82 de ani, pentru a răzbuna asasinarea, în 1918, a fostului ţar al Rusiei şi a familiei acestuia, a anunţat presa rusă, citată de RIA Novosti în pagina electronică.
Poliţia a anunţat că Aleksandr, un pacient cu probleme mentale aflat în libertate, a comis această crimă după ce a ajuns la convingerea că avea sânge regal.
În momentul în care a fost descoperit de poliţie, care a fost chemată la un apartament din estul Moscovei în urma unui "zgomot suspect", Aleksandr recita poezie proclamându-şi descendenţa regală. El nu a încercat să scape de cadavrul tatălui său.
Ţarul Nicolae al II-lea, soţia acestuia, cele patru fiice şi fiul său, dar şi câţiva servitori au fost împuşcaţi de bolşevici într-un subsol din oraşul Iekaterinburg, în Urali, în dimineaţa zilei de 17 iulie 1918.
Mediafax