x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un jurnalist bulgar a fost demis pentru că a colaborat cu serviciile secrete comuniste

Un jurnalist bulgar a fost demis pentru că a colaborat cu serviciile secrete comuniste

22 Oct 2008   •   00:00

Consiliul pentru Media Electronică (CEM) din Bulgaria a decis demiterea lui Liudmil Staikov, după ce s-a descoperit că acesta a fost colaborator al serviciilor secrete comuniste, potrivit agenţiei bulgare BTA, citată de Sofia Echo în pagina electronică.



Staikov este unul dintre cei 25 de jurnalişti şi alţi oficiali publici ale căror nume au fost menţionate printre colaboratorii fostelor servicii secrete comuniste de către comisia responsabilă cu declasificarea archivelor securităţii din perioada comunistă, la 8 octombrie.

Potrivit legii privind desecretizarea arhivelor fostelor servicii secrete comuniste, comisia trebuie să verifice trecutul mai multor oficiali publici, printre care şi unii membri ai CEM. Din cele 56 de persoane care au lucrat la CEM, cinci au avut legături cu serviciile secrete comuniste.

Comisia urmează să anunţe rezultatele verificării trecutului celor care au ocupat funcţii importante în cadrul televiziunii naţionale şi postului public de radio bulgar.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea