10:25 • Claudiu Marius Covrig, din Batalionul 300 Infanterie "Sfântul Andrei", detaşat în Afganistan, a murit în această dimineaţă în urma unui atac cu armament uşor. Incidentul a avut loc pe Autostrada A1 Qalat Kabul, conform Ministerului Apărării.
Claudiu Marius Covrig din Batalionul 300 Infanterie "Sfântul Andrei", detaşat în Afganistan, a murit în această dimineaţă în urma unui atac cu armament uşor. Conform Ministerului Apărării, incidentul a avut loc pe Autostrada A1 Qalat Kabul.
ÎN MISIUNE. Patrula, formată din patru transportoare amfibii blindate, a fost atacată de forţe insurgente cu armament uşor şi aruncătoare de grenade. În urma incidentului Marius Covrig şi-a pierdut viaţa, iar alţi trei militari, respectiv sergentul major Daniel Drugan (26 de ani), sublocotenetul Marius Apostol (24 de ani), ambii de la Batalionul 300 Infanterie Galaţi, şi caporalul Marius Barbu (31 de ani), de la o unitate militară din Focşani, au fost răniţi uşor de schije.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării, starea de sănătate a celor trei militari
răniţi este stabilă, fiind transportaţi la spitalul din baza
militară Lagman, pentru îngrijiri medicale şi pentru evaluarea stării de
sănătate.
Fruntaşul Marius Covrig, va fi repatriat cel mai
probabil la începutul săptămânii viitoare. Potrivit aceleiaşi surse, familia acestuia va primi
80.000 de euro asigurare de viaţă. În plus, MAp va acoperi cheltuielile de
înmormântare şi va oferi un ajutor suplimentar de două solde brute lunare. Familia
va primi, de asemenea, solda militarului pe luna aceasta, o sută de solde
lunare brute în valoare de aproximativ 73.000 de lei şi o pensie de urmaş de
100 la sută din solda lunară, a precizat Andreea Dumitru. Militarul român ucis în Afganistan era în misiune
de la începutul acestui an şi urma să se întoarcă în ţară peste câteva
săptămâni, a declarat Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Batalionulului
300 Infanterie Galaţi, din care făcea parte fruntaşul Claudiu Marius Covrig, în
vârstă de 30 de ani.
VICTIME. În teatrele de operaţiuni din
Afganistan şi-au pierdut viaţa pînă în prezent nouă militari români. Toţi
participau la misiunea Enduring Freedom. Primii militari decedaţi în Afganistan
au fost Mihail Anton Samuilă şi Iosif Silviu
Fogoraşi. În data de 11 noiembrie 2003, o coloană de transportoare blindate
aparţinând Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, care acţiona în cadrul
Operaţiunii Enduring Freedom din Afganistan, în timp ce se întorcea dintr-o
misiune ordonată, a fost atacată cu focuri de armă automată în zona localităţii
Spin Puldac, în apropierea graniţei cu Pakistan. În urma incidentului,
sergentul-major Silviu Iosif Fogoraşi a fost împuşcat mortal, iar un alt
subofiţer român a fost rănit. Ambii se aflau pe transportorul amfibiu blindat
din fruntea coloanei. Subofiţerul rănit a fost transportat cu un elicopter în baza de la Kandahar şi supus unei intervenţii chirurgicale.
După două operaţii şi 3 zile de luptă cu moartea, organismul sergentului major Mihail Anton Samuila a cedat pe
14 noiembrie 2003. Cei doi au fost înaintaţi, post-mortem, la gradul de
sublocotenent, fiind decoraţi cu "Virtutea Militară" în grad de
Cavaler, cu însemn de război.
RESPONSABILITATE ASUMATĂ. România are 84 de militari în operaţiunea americano-afgană Enduring Freedom din Afganistan şi 561 de militari în ISAF, forţa multinaţională condusă de NATO. Majoritatea românilor au baza la Qalat, în provincia Zabul, din sud, unde acţionează alături de militari americani, sub comandament britanic, şi unde insurgenţa talibană este mai acerbă decît în alte regiuni ale ţării. La summitul NATO de la Bucureşti, din luna aprilie, România a propus să îşi asume singură responsabilitatea pentru întreaga zonă Qalat, din sudul Afganistanului, unde în prezent operează alături de trupe americane, sub comandă britanică. În discursul pe care preşedintele american, George W. Bush, l-a rostit la Bucureşti în deschiderea summitului, şeful Casei Albe a prezentat condoleanţe în memoria unui soldat român, Aurel Marcu, care a murit în Afganistan, vorbind despre "respectul naţiunii americane" şi despre preţuirea pe care SUA o poartă prieteniei cu poporul român.