x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vaccinul împotriva SIDA, tot mai aproape de realitate

Vaccinul împotriva SIDA, tot mai aproape de realitate

04 Sep 2009   •   00:00
Vaccinul împotriva SIDA, tot mai aproape de realitate

O echipă de cercetători americani a descoperit doi noi anticorpi foarte puternici, care vor permite crearea unui vaccin eficient împotriva virusului HIV, care provoacă maladia SIDA. Medicii speră astfel să oprească evoluţia acestei maladii infecţioase, care a făcut peste 25 de milioane de victime din 1981 şi până în prezent, mai ales în ţările în curs de dezvoltare şi, în special, în Africa subsahariană.



Aceşti anticorpi au fost numiţi "bNAbs" şi au capacităţi extinse de neutralizare a HIV, un virus dificil de combătut din cauza multiplelor lui mutaţii care se succed cu mare rapiditate, informează AFP, citată de Mediafax.

Procesul prin care aceşti anticorpi au fost descoperiţi va releva, probabil, şi alte puncte vulnerabile ale virusului, afirmă specialiştii. Ei au realizat acest studiu lucrând cu eşantioane de sânge contaminat cu HIV, provenind de la 1.800 de voluntari din 10 ţări, din care şapte se află în Africa subsahariană.

"Această descoperire reprezintă ea însăşi o realizare promiţătoare în vederea obţinerii unui vaccin eficient împotriva SIDA, pentru că acum avem o mai bună ţintă potenţială asupra căreia putem să ne mobilizăm forţele", a explicat Wayne Koff, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare în cadrul IAVI - International AIDS Vaccine Initiative -, o organizaţie cu scop nelucrativ, prezentă în 24 de ţări, finanţată în principal de Fundaţia Bill şi Melinda Gates.

×
Subiecte în articol: lumea sida anticorpi hiv aids