x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vali,in turneu cu Black Eyed Peas

Vali,in turneu cu Black Eyed Peas

de Adrian Vaduva    |    07 Apr 2006   •   00:00
Vali,in turneu cu Black Eyed Peas

Desi nu este inca nimic batut in cuie, se pare ca, in aceasta vara, Vali Craciunescu va pleca intr-un turneu prin Europa alaturi de celebra trupa Black Eyed Peas.

MONDEN
Desi nu este inca nimic batut in cuie, se pare ca, in aceasta vara, Vali Craciunescu va pleca intr-un turneu prin Europa alaturi de celebra trupa Black Eyed Peas. "Este adevarat ca suntem in negocieri avansate, insa, pana nu avem un acord scris, nu pot spune nimic cu siguranta. Pot sa confirm, totusi, ca in aceasta vara voi sustine cateva concerte in Bulgaria alaturi de tenorul Antonio Furnari", ne-a declarat acordeonistul. De altfel, fostul component al Spitalului de Urgenta nu s-ar afla la prima colaborare cu celebra trupa americana de R&B. In urma cu doar cateva luni, Vali Craciunescu si Moroe Walker de la Black Eyed Peas s-au aflat pe aceeasi scena, la Bratislava.

FESTIVALUL ACORDEONULUI. Pana atunci, insa, blondul instrumentist va fi prezent in Italia, cu sprijinul Kemper Music, la festivalul de prezentare dedicat acordeonului, iar Vali este reprezentantul atat al Romaniei, cat si al Bulgariei. "Am cazarea, masa si transportul asigurate, iar eu, doar un singur lucru de facut: sa cant. Se intelege ca nu merg acolo doar sa-mi prezint acordeonul, mai trebuie sa demonstrez si de ce este el in stare", ne-a spus zambind Craciunescu.

Sefa "trasnitilor" vrea psihoterapie

Iuliana Margarit, Mili sau Sefa din serialul "Trasniti in NATO" de la Prima TV, are un an incarcat. Studenta in anul trei la psihologie, actrita se pregateste temeinic, deoarece, in functie de rezultatele obtinute, se va hotari ce specializare va urma. "Sunt foarte multi colegi de-ai mei care vor, ca si mine, psihoterapie. Drept pentru care trebuie sa fim departajati cumva", a declarat Iuliana. In plus, "trasnita" repeta pentru premiera unei piese in care va juca rolul unei fete mute. "Este o partitura foarte solicitanta, pentru ca nu vorbesc deloc, doar gesticulez. Mi se aude si vocea, insa aceasta este inregistrata pe banda si imi reda trairile interioare", a mai spus Sefa. (Adriana V. Paduraru)

×