x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vînzătorii ambulanţi sînt alungaţi din Veneţia

Vînzătorii ambulanţi sînt alungaţi din Veneţia

de Ovidiu Ciutescu    |    16 Iun 2008   •   00:00
Vînzătorii ambulanţi sînt alungaţi din Veneţia

10:31 • Tonele de marfă contrafăcută, vîndute de africani pe străzile Veneţiei, nu vor mai ajunge în posesia turiştilor. Enervat de amploarea pe care acest fenomen a căpătat-o, primarul Massimo Cacciari a decis să autorizeze începînd de luni confiscarea mărfurilor gen souvenir aflate în saci de plastic chiar înainte ca aceasta să fie etalate pe trotuar, relatează AFP.

Tonele de marfă contrafăcută, vîndute de africani pe străzile Veneţiei, nu vor mai ajunge în posesia turiştilor. Enervat de amploarea pe care acest fenomen a căpătat-o, primarul Massimo Cacciari a decis să autorizeze începînd de luni confiscarea mărfurilor gen souvenir aflate în saci de plastic chiar înainte ca aceasta să fie etalate pe trotuar, relatează AFP.

MĂSURI. Exasperat de prezenţa vînzătorilor de ochelari sau de rucsacuri contrafăcute, primarul Massimo Cacciari a pretextat că pungile pline cu marfă ale vînzătorilor ambulanţi de pe străzile oaşului i-ar putea răni pe trecători pe străzile înguste ale cetăţii lacustre şi în consecinţă a semnat un decret care autorizează confiscarea preventivă a acestui gen de mărfuri de către poliţie. Este interzisă transportarea mărfurilor în saci de plastic fără justificare, în centrul istoric al Veneţiei, a decis municipalitatea. Potrivit lui Michele Vianello, viceprimar, Veneţia este a treia piaţă pentru acest gen de comerţ după cele din Roma şi Napoli. De la jumătatea lunii aprilie pînă la sfîrşitul lunii mai, poliţia oraşului a confiscat mai mult de 20.000 de produse contrafăcute şi alte 200.000 urmau să fie distruse în depozitele oraşului.

×
Subiecte în articol: magazin