x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun What’s UpA.J.?

What’s UpA.J.?

24 Oct 2008   •   00:00

A.J. Buckley:, “Când am primit rolul din CSI, n-aveam un ban şi trăiam în maşină”

Am văzut recent un episod din CSI, în care jucai un personaj implicat în site-ul Second Life. Eşti un fan al acestui site?
Peter Lenkov, unul dintre scenariştii serialului, a venit să-mi spună că în următorul episod voi fi arătat drept pasionat de Second Life, m-a întrebat dacă sunt familiarizat cu fenomenul şi, cum am zis că nu, m-a sfătuit să aflu ce şi cum. Aşadar, am mers acasă şi am intrat online şi nu mi-a venit să cred că acest univers, Second Life, chiar există. M-a fascinat faptul că atât de mulţi oameni petrec atâta timp în această lume, în care interacţionează, se căsătoresc, cumpără proprietăţi... Fascinant.

 

  • Seriale precum CSI au nenumărate sezoane şi, mai devreme sau mai târziu, actorii se plictisesc şi vor să facă altceva sau vor, pur şi simplu, să renunţe la rol înainte ca producătorii să creadă că trebuie să renunţe la rol. Tu ce simţi? Ce planuri ai?

Sunt cel mai tânăr, cel mai nou membru al distribuţiei. Pentru mine, CSI a fost o veritabilă piatră de hotar şi dacă pot rămâne în serial – am un contract pe cinci ani – şi să joc în teatru sau film în afara sezonului – opţiuni pe care le am tocmai datorită serialului –, atunci sunt foarte recunoscător şi fericit. Dacă scenariştii nu mă “omoară”, nu plec nicăieri. Îmi iubesc personajul, iubesc serialul, am ocazia să călătoresc prin toată lumea, cunosc oameni variaţi şi întreaga experienţă oferită de CSI e fenomenală.

 

  • Te-ai gândit de două ori înainte de a accepta rolul?

Absolut deloc. Când am primit rolul din CSI, n-aveam un ban şi trăiam în maşină. Eram la început de carieră. Eram la o răscruce, mă chinuiam să mă decid dacă să rămân sau să plec acasă... Nu era vorba că n-aş fi fost fericit, căci am mulţi prieteni şi-o familie grozavă. Dar am respirat adânc şi mi-am zis că se va rezolva. Şi-aşa a fost.

 

  • Am auzit că ştii să cânţi la tobe. De ce nu eşti într-o trupă?

Circulă o poveste pe internet cum că mi-aş fi făcut trupă împreună cu Ryan Gosling. Suntem prieteni şi Ryan mi-a dat de ziua mea un djembe pentru că, de fiecare dată când eram împreună şi el cânta la chitară, eu tot bocăneam în cutia instrumentului. Prin urmare, mi-a făcut cadou o tobă circulară şi-am cântat împreună de două-trei ori prin Los Angeles. Presa a scris că avem trupă şi că scoatem un album. Eu habar n-aveam...

 

  • De ce n-aţi făcut-o?

Nu ştiu... Pentru mine, toba e mijlocul prin care-mi exprim muzica. Când cânt la tobe, închid ochii şi visez...

 

  • De ce ai decis să devii actor?

Aveam 5 ani, eram la Dublin... E singurul lucru pe care mi l-am dorit vreodată să-l fac şi cu cât am aflat mai multe despre industria de divertisment, cu atât mai mult mi-a crescut pasiunea. Pe vremuri, când ne întreba cineva ce vrem să ne facem şi trebuia să scriem răspunsul pe o bucată de hârtie, cei mai mulţi spuneau avocat, finanţist, pompier... Îmi amintesc că am întrebat un profesor cum se scrie “actor”. N-am vrut niciodată să fiu altceva decât actor. De ce? Nu pot să explic.

×
Subiecte în articol: vedete