x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ziua Apocalipsei?

Ziua Apocalipsei?

26 Aug 2005   •   00:00
Ziua Apocalipsei?

Cercetatorii se tem ca asteroidul "Apophis" poate lovi Terra la 13 aprilie 2029

STIINTA
Cercetatorii se tem ca asteroidul "Apophis" poate lovi Terra la 13 aprilie 2029

In urma descoperirii unui asteroid cu un diametru de 400 de metri, care se apropie periculos de Terra, astronautul american Russel Schweickart a apelat la Congresul SUA pentru a cere un plan urgent de actiune in aceasta problema, informeaza ziarul german Bild, consultat de Rompres.

COLIZIUNE. Conform datelor disponibile pana acum, asteroidul, botezat "Apophis", dupa numele zeului-sarpe egiptean, cel care in Cartea Mortilor (colectie de texte antice egiptene legate de riturile funerare) controleaza intunericul, haosul si raul, se va apropia de Pamant la o distanta de 30.000 de kilometri (de zece ori mai mica decat cea de la Pamant la Luna), existand temerea ca ar putea lovi planeta noastra, acest lucru putand insemna stergerea din istorie a unor civilizatii intregi.

PERICOL. In prezent, aproximativ 710 asteroizi se afla pe o periculoasa orbita circumterestra si, dupa cum scrie Bild, se asteapta din partea Congresului american masuri de salvare a omenirii de la un posibil dezastru, eventual prin repetarea experimentului Deep Impact, din urma cu o luna, cand un asteroid a fost lovit si spart cu succes de o racheta.

CRATERE. Numarul de cratere lasate pe Pamant de impactul unor corpuri ceresti este actualmente de 170, dar nici unul din acestea nu a avut loc in perioada cand Terra era locuita. Acum 14 milioane de ani, un asteroid a produs, in zona Noerdlingen/Bavaria, un crater cu un diametru de 25 de kilometri, ramasite ale acestuia imprastiindu-se pana aproape de Praga actuala. Temperaturi de 20.000 de grade Celsius au vitrificat piatra, producand o viziune apocaliptica de felul celei descrise in Biblie in cartea Apocalipsei (15,2): "Si atunci am vazut ceva ca o mare de cristal care ardea...". Un impact similar ar insemna acum distrugerea completa a unui intreg oras sau aparitia unor valuri uriase, in eventualitatea ca acest oras s-ar scufunda in mare.

PAGUBELE
Potrivit unei alte publicatii germane, Frankfurter Allgemeine Schweickart, distrugerile provocate de un eventual impact al unui asteroid cu Terra s-ar ridica la 400 de miliarde de dolari, riscul unui astfel de impact fiind destul de ridicat, din cauza imprevizibilitatii traiectoriei sale viitoare.

Manfred Dimde, expert in profetiile lui Nostradamus, sustine ca acesta din urma ar fi prezis pentru anul 2029 o panica pe scara larga, legata de un impact cu asteroizi. Cercetatorii se tem ca forta gravitationala terestra ar putea sa schimbe traiectoria asteroidului, facandu-l astfel si mai periculos.

STIRI

Relatiile de la distanta

Daca persoana pe care o iubiti se afla intr-un alt oras, departe de dumneavoastra, iata o veste buna: relatiile la distanta dureaza mai mult decat cele in care partenerii traiesc impreuna si se vad zilnic.

Potrivit unui nou studiu, elaborat de oameni de stiinta din cadrul Universitatii Purdue din SUA, distanta mare dintre cei care se iubesc poate face minuni si ii poate apropia foarte mult pe parteneri.

Astfel, daca oamenii implicati in relatii apropiate din punct de vedere geografic raman impreuna cu ajutorul activitatilor comune, cum ar fi responsabilitatile casnice, cei implicati in relatii la distanta comunica mai bine, vorbesc mai mult despre relatia lor, au mai putine certuri si petrec clipe de calitate atunci cand se intalnesc.

Barbatii scunzi sunt soti ideali

Se spune ca barbatul ideal trebuie sa fie inalt, brunet si frumos, insa atunci cand vine vorba despre sotul perfect, barbatii scunzi se situeaza cu mult deasupra celorlalti... Conform unui nou studiu publicat in revista Biological Psychology, femeile considera barbatii inalti ca fiind perfecti pentru aventuri amoroase sau relatii de scurta durata, fiind insa convinse ca barbatii scunzi sunt alegerea perfecta atunci cand vor sa se aseze la casa lor.

Barbatii inalti si frumosi atrag de regula femeile care cauta o aventura. Pentru relatiile de lunga durata, in care vor aparea si copii, femeile cauta un barbat docil, care sa dispuna de resurse si care sa fie grijuliu si tandru.
×