x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 9 decembrie 2018. Nimic nu te mai poate întoarce acum din drum, deci tot înainte!

Horoscop 9 decembrie 2018. Nimic nu te mai poate întoarce acum din drum, deci tot înainte!

08 Dec 2018   •   17:03
Horoscop 9 decembrie 2018. Nimic nu te mai poate întoarce acum din drum, deci tot înainte!

Horoscop zilnic 9 decembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de duminică

 

Horoscop 9 decembrie Săgetător. Gândeşte-te bine ce instrumente trebuie să foloseşti pentru a-ţi atinge scopul pe care îl ai acum în minte. Nu ajunge doar energia pe care o pui în joc, ci e nevoie de o strategie foarte elaborată, cu principii precise, cu parteneriate bine definite, poate chiar un regulament foarte strict care să te ducă la succesul visat. Dacă ai ales calea respectivă, nu te abate de la ea, chiar dacă tentaţii vor fi multe, şi foloseşte-te de toate instrumentele la care ai acces pentru a-ţi atinge obiectivul. Aşa cere politica acestei acţiuni: să accepţi şi situaţii care nu-ţi plac, să admiţi şi reguli care nu-ţi convin, să faci pact şi cu oamenii pe care-i deteşti, pentru că scopul scuză mijloacele.

Horoscop 9 decembrie Capricorn. Ar fi multe de făcut astăzi, dar nu prea ai chef de nimic. Dacă ar fi să alegi între a merge într-o vizită sau a sta acasă, ai prefera lenea în propriul tău cămin. Totuşi, de dragul familiei, eşti nevoit să renunţi la unele din comodităţile personale pentru a-i însoţi sau a le face lor pe plac. Chiar dacă nu ai starea necesară pentru o plimbare, pentru copii o vei face. Chiar dacă sănătatea îţi joacă feste, de dragul partenerului mergi acolo unde îţi cere el. De fiecare dată faci altceva decât ai dori tu cu adevărat, dar merită efortul.

Horoscop 9 decembrie Vărsător. N-are rost să stai şi să treci azi în revistă motivele de supărare din ultima vreme, ci dimpotrivă, lasă deoparte toate amintirile urâte şi tristeţea pentru că apar suficiente ocazii de a zâmbi şi a te elibera de toate. Primeşti un cadou pe care nici nu-l aşteptai sau un telefon de la un prieten de la care nu mai aveai veşti. Mai mult, este şi o zi în care pot reveni la normal o serie de probleme mai vechi, pentru că poate fi momentul ideal să te împaci cu cineva cu care nu aveai relaţii prea bune sau să-ţi ceri iertare de la un prieten pe care l-ai jignit.

Horoscop 9 decembrie Pești. E o plăcere să pierzi vremea alături de cei dragi pe lângă casă, pentru că tot deliciul zilei e asigurat de lucruri mărunte, nu de cele mai speciale momente. Te bucuri de liniştea casei tale în familie şi descoperi ceva amuzant şi frumos în orice mărunţiş. Chiar dacă evenimentele nu sunt excepţionale, vei şti să te bucuri şi pentru un detaliu minor, pentru că azi contează mai mult să fii împreună cu cei care ţin la tine. Chiar şi cele mai neînsemnate aspecte, cât timp sunt împărtăşite cu ceilalţi, par perfecte pentru această zi.

Horoscop 9 decembrie Berbec. De unde nici nu te aştepţi, primeşti exact soluţia de care era nevoie pentru a restabili ordinea corectă a unor lucruri. O consideri o rezolvare justă după ce, o vreme, te-ai simţit defavorizat, atacat, criticat pe nedrept. Toate par să se calmeze în jurul tău şi ai din nou motive de mulţumire. Trăieşti mereu cu speranţa că fiecare primeşte ceea ce merită, ca atare răspunsul pe care-l primeşti azi de la viaţă este just, ca răsplată pentru faptele tale. Chiar de-ar fi o sancţiune, nu trebuie să reacţionezi agresiv, ci înseamnă că o meriţi şi ai ceva de învăţat din asta!

Horoscop 9 decembrie Taur. Ceva nu a ieşit aşa cum ai fi dorit, dar n-are rost să te cramponezi de acel punct, ci să treci mai departe, căutând altă cale. Detaşează-te de eşecurile trecutului, de amintirile care mai dor, de evenimente care te-au marcat cândva, pentru că ai învăţat din toate acestea la vremea respectivă. Toată viaţa faci compromisuri şi înveţi din sacrificii, dar azi ai tendinţa de a le scoate prea mult doar pe acestea în prim plan. Nu ai făcut doar sacrificii toată viaţa, nu exagera, ai şi fost recompensat din belşug, ca atare nu-ţi mai turna cenuşă în cap şi nu te plânge de cât de mult ai plătit tu în viaţă. Dar şi câte ai câştigat când ai să calculezi?

Horoscop 9 decembrie Gemeni. Te laşi complet la dispoziţia unui companion care te îndrumă în direcţia decisă de el. E un semn de imensă încredere din partea ta şi, deşi habar n-ai încotro duce această cale, nu te opui absolut deloc ghidului tău. Vrei să-i demonstrezi cât de mult crezi în sfaturile sale, poate şi pentru că ai mai făcut-o şi altădată şi nu ţi-a trădat încrederea, ca atare abordezi o atitudine supusă, docilă, pasivă, lăsându-l doar pe celălalt să ia decizii şi să traseze direcţia. Vei fi mulţumit de ceea ce te aşteaptă la capătul acestui drum, ca atare nu încerca să-ţi expui punctul de vedere acum. Sfaturile acestui prieten sunt foarte bune!

Horoscop 9 decembrie Rac. Nu eşti în cea mai bună formă, laşi gândurile negative să te conducă, deşi ai în jurul tău suficiente motive de bucurie. Ascultă-i pe cei care îţi prezintă viitorul în lumini optimiste, nu te lăsa copleşit de temeri, de îndoieli sau de propriile slăbiciuni! Ai pe cineva alături care te îmbărbătează şi nu ai decât de câştigat, dar vai, grijile te omoară, nu alta! Încearcă, măcar pentru o zi, să nu îl mai iei pe nu în braţe şi să nu o mai ţii doar pe a ta, ca şi cum toate ar fi groaznice. Un pic de detaşare de norul cel negru te-ar ajuta să descoperi deja soarele la orizont.

Horoscop 9 decembrie Leu. Unii ar spune că ceea ce vrei să faci conţine o mare doză de risc şi e un gest nebunesc din partea ta, de aceea ar dori să te mai oprească din elan. Nici nu vrei să auzi să te opreşti aici, pentru că eşti entuziasmat de direcţia spre care eşti atras ca de un magnet. Te laşi dus de val spre ţinta ta cea mai înaltă şi, tocmai pentru că tu crezi atât de mult în visul tău, nu te laşi oprit din drum de atâtea suspiciuni şi piedici puse de ceilalţi în calea ta. Bine faci, dai dovadă de curaj şi de un dram de inconştienţă, dar e constructivă îndrăzneala aceasta. Cei din jurul tău sunt conservatori şi fricoşi, şi nu ar face ca tine, dar de ce trebuie să fii ca ei?

Horoscop 9 decembrie Fecioara. Priveşti spre etapele următoare ale unui proiect cu maxim interes şi entuziasm, pentru că ţi se pare că totul evoluează repede şi bine. Păstrează acest tonus ridicat până la capăt şi profită de toate stimulentele care mai apar pe parcurs. Nimic nu te poate opri din avânt, lucrurile par să se mişte într-un ritm alert care îţi place, deci hai, pedalează mai departe cu toate resursele tale. Veştile care vor sosi de acum încolo au un efect foarte benefic pentru că te duc direct spre scopul tău cel mai înalt. Nimic nu te mai poate întoarce acum din drum, deci tot înainte!

Horoscop 9 decembrie Balanța. Chiar dacă ultima perioadă a generat conflicte, azi sunt toate şansele de a redresa situaţia în cuplu, în familie, în orice gen de parteneriate defectuoase. Discuţia pe care o ai cu ceilalţi membri ai familiei are rolul de a clarifica aspecte pe care fiecare le-a înţeles greşit înainte. Acum aveţi fiecare starea necesară de înţelegere şi ascultare pentru a lămuri lucrurile fără nervi, cu calm, cu toleranţă, exact aşa cum fiecăruia îi place. Găseşti multă compatibilitate în omul de lângă tine, în cel cu care îţi împarţi viaţa, formaţi un tot unitar bine închegat şi nu ai decât motive de bucurie când vezi ce bine vă completaţi unul pe altul.

Horoscop 9 decembrie Scorpion. Ai alături de tine oameni care te îndrăgesc, care te susţin, care te încurajează cu vorbe frumoase, şi faci tot posibilul ca să nu-i dezamăgeşti. Ştii că şi ei oferă mult, dar şi ei aşteaptă enorm de la tine. La gesturile lor de afecţiune, de prietenie, de susţinere ai şi tu multe de oferit în schimb. Te simţi bine când eşti încurajat de oameni care cred în tine, de aceea descoperi cât de puternic devii când ai pe cei dragi alături. Ei te împing de la spate iar tu, înapoi, le dai tot ce stă în puterea ta.

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×