Berbec
Aspectele relaţionale sunt astăzi cele ce îţi solicită multă implicare, fiind dispus să mai laşi de la tine, doar să fie armonie în cămin. Totuşi, va trebui să găseşti răbdarea necesară pentru a descoperi motivaţiile din spatele comportamentului persoanei iubite astfel încât să nu ajungeţi la conflicte ce au ca substrat teme precum luptele de putere şi necesitatea de a fi în control.
Taur
Astăzi te străduieşti ca interacţiunea cu colegii de muncă să se desfăşoare armonios, încercând să adopţi o atitudine sinceră şi imparţială, ceea ce îţi va aduce un dram de simpatie. Important însă este să fii atent că anumite convingeri personale nu sunt atât de relevante pentru ceilalţi, de aceea fereşte-te să le susţii cu orice preţ. Acasă, nu încerca să intri în competiţie cu partenerul.
Gemeni
Plin de idei şi dornic de a mai socializa, astăzi ar fi indicat să cauţi compania celor care-ţi împărtăşesc opiniile şi gusturile, găsind timp să faceţi un schimb relaxant de impresii, eventual sub pretextul de a merge la un eveniment artistic. Cu persoana iubită, însă, va fi mai dificil de gestionat orice manifestare de posesivitate şi nici la serviciu încă nu s-au domolit tensiunile.
Rac
Relaţia cu cei de acasă primează astăzi, fiind dornic de a face tot ce-ţi stă în putinţă pentru a te bucura împreună cu cei dragi de momente de calm şi relaxare. Mai dificil va fi să constaţi că asumarea unor responsabilităţi poate fi uneori copleşitoare, de aceea axează-te pe aspectele importante, nu pe mulţumirea celorlalţi. Ai energie să-ţi fructifici ideile creative, dar nu uita de costuri.
Leu
Atitudinea deschisă şi generoasă te ajută astăzi, mai ales că se prefigurează o zi încărcată cu o bogată activitate socială, dar cu condiţia să nu-ţi risipeşti timpul cu trivialităţi, doar fiindcă îţi vine greu să refuzi. Familia pare să îţi solicite mai mult timp prezenţa acasă, ceea ce vine în contradicţie cu dorinţa ta din această perioada de a fi cât mai prezent în lume şi a te face remarcat.
Fecioara
Eşti ferm convins că sistemul de valori la care te raportezi este unul just şi imparţial şi că nu sunt şanse să iei decizii financiare fără a pune mai întâi totul în balanţă. Totuşi, se recomandă a găsi o cale cât mai diplomată de a transmite acest lucru copiilor şi persoanei iubite, fără a lăsa senzaţia că le impui ceva. În plus, nu lăsa discuţiile cu cei dragi să ajungă la urechile necunoscuţilor.
Balanţă
Cu Luna aflată în propriul semn eşti predispus la fluctuaţii ale zonei emoţionale dar nu uita că astăzi e momentul să-ţi acorzi ţie întâietate, fără să te mai preocupe atât de mult satisfacerea celor din jur. Cumpără-ţi ceva frumos, ieşi cu prietenii în oraş şi nu te îngrijora atât de mult pentru cât investeşti în imagine, pentru că ştii că dispui de resursele necesare pentru a-ţi mări veniturile.
Scorpion
Astăzi ar fi mai degrabă o zi potrivită pentru meditaţie şi relaxare, departe de mediul competiţional în care activezi în ultima perioadă. Ai acum ocazia să fii tu cu gândurile tale, să pui în balanţă şi cele bune şi cele rele astfel încât să fii pe deplin împăcat cu strategia pe care ţi-o propui. Lasă intuiţia să te ghideze şi ajută-te de scris pentru reformularea ideilor.
Săgetător
Frecventează astăzi prietenii şi cercurile sociale care-ţi împărtăşesc convingerile, inclusiv cele de natură spirituală şi vezi dacă o practică susţinută îţi aduce un plus de satisfacţie şi echilibru. Este posibil să simţi că faci un efort pentru a da curs pornirilor de a lua contact cu medii noi, preferând poate să-ţi desfăşori căutările pe cont propriu şi în singurătate, dar ai nevoie de alţii pentru a-ţi schimba perspectiva.
Capricorn
Vrei nu vrei, astăzi va trebui să faci faţă cu brio misiunilor publice, păstrându-ţi o atitudine cât se poate de echilibrată şi fără a te pierde cu prea multe explicaţii. Nu ai cum să-i mulţumeşti pe toţi, aşa că pune accent doar pe ceea ce ţi se pare esenţial. De asemenea, eşti provocat să-ţi mobilezi forţele doar către acele proiecte care îţi pot schimba într-un anume fel viaţa.
Vărsător
Fie că este vorba de relaţia cu persoana iubită, fie doar de un parteneriat de afaceri, se simte astăzi nevoia unui suflu nou, de aceea ar fi recomandată o deplasare, un schimb de experienţă sau, dacă e cazul, o mică vacanţă. Totul este să-ţi învingi anumite preconcepţii şi mai ales să faci eforturi pentru a obţine aprobarea superiorilor astfel încât să poţi pune în practică aceste demersuri.
Peşti
Astăzi este posibil să-ţi dai interesul pentru a împăca părţile implicate într-o chestiune care se referă la bani sau bunuri aflate în comun, mai ales dacă îţi sunt prieteni şi spiritele riscă să se încingă. Proiectele creative prin care vrei să-ţi faci activitatea zilnică mult mai plăcută par a nu avea parte de susţinerea colaboratorilor şi poate e cazul să faci mai multe demersuri pentru a obţine o calificare.
Astrolog Ana Ozsvath
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
____________________________________
Vrei un horoscop personalizat? Click aici!
________________________________________
Te-ar putea interesa și
ZODIACUL ETRUSCILOR. 16 zodii de dinainte de fondarea Romei. Află-ți destinul, după cel mai spectaculos horoscop!
HOROSCOPUL TOAMNEI 2014
ZODIACUL ȚIGANILOR
Horoscop financiar pentru lunile iulie, august și septembrie 2014
Care este meseria potrivită pentru zodia ta?
În pat cu astrologul. Află de ce se tem bărbații, în funcție de zodia în care s-au născut
La ce vârstă începe fericirea? Află răspunsul, în funcție de zodia în care te-ai născut