Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XXI)

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871 în Craiova şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955 în gulagul comunist din Sighetu Marmaţiei.

"1942, Sâmbătă, 24 ianuarie
De ziua Unirii, Dumnezeu ne-a hărăzit 25 grade frig. Ieri-seară ne-am culcat cu -18°, şi azi-dimineaţă mai căzuse termometrul cu 7 grade. Dar ce să zicem noi când la Vichy sunt -26°, în Spania -23°, la Sofia -25°, iar la Cairo în Egipt mor oamenii de frig! Toată viaţa bucureştenilor nu se mai învârteşte decât în jurul gerului. Cei mulţi n-au lemne, o sumă de blocuri sunt fără păcură, lumea plânge şi se vaită. Nu se mai gândeşte nimeni nici la război, nici la legionari, nici la impozite, nici la lipsa de alimente - frigul năpraznic singur preocupă pe toţi. Lucru ciudat, valul de frig nu vine de-astă dată din Rusia bleste­mată, ci din vest şi din sud-vest. Aşa fiind, poate că o ţine mai puţin... Dar suntem abia în 11 ianuarie stil vechi! Mişcarea de la Statul Major e mult comentată şi se zice că ar fi produs adâncă iritaţie printre ofiţeri. Iată ce se povesteşte: conducătorii Statului Major ar fi înaintat un Memoriu, semnat, Mareşalului Antonescu, prin care arătau că trimiterea de noi contingente în Rusia ar fi o nebunie în momentul în care Ungaria înarmează pe capete; a uza armata şi armamentul nostru în Rusia ar fi să ne expunem la o invazie ungurească căreia n-am avea ce opune... Ungurii n-ar fi consimţit să trimită pe front decât 5 divizii, alcătuite pe trei sferturi din contingente româneşti şi nemţeşti - şi în schimb au pretins armament şi iarăşi armament, cerere la care Guvernul german ar fi răspuns că tri­mite armament, dar cu condiţia să fie uzat pe front. Călătoria lui Keitel la Budapesta ar fi în legătură cu aceste pretenţii şi cu discuţiile şi negocierile subsecvente... Memoriul a supărat rău pe Antonescu (sau  s-a prefăcut că l-a supărat?) şi schimbarea lui Iaco­bici a urmat imediat. Şteflea a fost chemat telefonic de la Piteşti şi cum a întârziat din cauza stării drumurilor, Mareşalul a început să urle şi să ţipe «să vie Şteflea numaidecât, cum o şti, dar să vie!». În fine, Şteflea a venit...

Se zice că şi sub-şefii de Stat Major, generalii Tătăranu şi Mazarini, au fost sau vor fi înlocuiţi. De Mazarini îmi pare rău, căci graţie lui mi-am putut păstra automobilul...
Numirea lui Şteflea a impresionat tot atât de rău cercurile superioare ale armatei, cât respingerea Memoriului şi se zice că numirea generalului Pantazi ca ministru plin al Apărării Naţionale, apărută azi, (până acum era numai subsecretar şi cu numele era ministru - Antonescu), ar fi în legătură cu această fierbere printre ofiţerime... Eu mă întreb dacă acest Me­moriu al Statului Major n-a fost făcut în înţelegere cu Antonescu, ca să poată juca teatru, să arate lui Hitler sacrificiul pe care personal îşi ia răspunderea să-l facă, pe altarul luptelor comune, şi să îi ceară în schimb garantarea unei soluţii favorabile nouă în conflictul cu ungurii... S-ar mai putea însă ca această ipoteză a mea să n-aibă nici o bază solidă, Memoriul să exprime părerea Statului Major - sinceră şi opusă ordinelor date de Mareşalul Antonescu, care, mizând tot capitalul său pe cartea lui Hitler, nu vrea să iasă din instrucţiunile acestuia, bizuindu-se pe recunoştinţa lui... Ar fi o eroare şi un bun prilej pierdut de a angaja Germania alături de noi împotriva Ungariei.

Radian, care a asistat la banchetul lui Şeicaru, îmi dezminte categoric cuvintele atribuite ţiganului, adică înjurăturile la adresa nemţilor şi invitaţia de stat la vorbă cu ruşii... Şeicaru n-a pronunţat măcar de ruşi, iar despre nemţi a spus numai că se miră că Germania, care manifestă atât respect pentru soldatul român, nu respectă îndeajuns şi suveranitatea noastră de Stat şi caută să ne impună condiţii economice şi politice (aluzie la Mişcarea Legionară pe care o încurajează încă) care deseori nu corespund cu interesele şi cu năzuinţele noastre naţionale... Mă miram şi eu să dea cu piciorul în tot ce a adorat până acum...

Profesorul Herescu care a fost invitat să ţină o conferinţă la Zagreb, povesteşte că situaţia din Croaţia pare foarte precară. Croaţii sunt convinşi că italienii şi ungurii, intim înţeleşi, se pregătesc la o împărţire a ţării lor; de aci o ură de moarte. Deşi la Zagreb domneşte ordine, asasinatele de italieni şi de unguri sunt zilnice. Guvernul e în mâna «ustaşilor», un fel de legionari sârbi, tineri fără experienţă dar cu mai multă cultură şi cu mai mult scaun la cap ca «gardiştii» noştri. Miniştrii au între 25 şi 35 de ani... Despre Regele Spoleto nu mai vorbeşte nimeni: s-a terminat cu el. Croaţii ne adoră şi singura lor speranţă împotriva ungurilor suntem noi: slabă nădejde! Lui Herescu i-au făcut o primire triumfală care l-a mirat şi pe el, simplu conferenţiar şi profesor cumsecade, prin urmare modest. Din informaţiile lui, între italieni şi unguri s-a creat o legătură mai mult: ura împotriva nemţilor...

Japonezii înaintează repede şi în Birmania. Apărarea englezilor e şi acolo aproape nulă. Trupele nipone sunt la 70 kilometri de Rangoon, capitala Birmaniei. Ele întrebuinţează, în înaintarea lor, pentru transporturi, elefanţii - şi e vorba acum ca britanicii să atace aceşti elefanţi cu avioanele! Un duel între avioane şi elefanţi, iată o fantezie care n-a tentat până acum nici măcar ingeniozitatea autorilor de filme senzaţionale! Japonezii au mai debarcat şi în Arhipelagul Bismarck...

Se vorbeşte de pace între Guvernul japonez şi cel chinezesc din Cing-King. Despre posibilităţi de împăcare a vorbit şi generalul Tojo, primul-ministru japonez, în ultimul său discurs... Ar fi o lovitură formidabilă, care ar ridica potenţialul de război al Japoniei faţă de Anglia şi de America, sută în sută... În Turcia enervare. După o ştire engleză, mai mulţi corespondenţi de ziare germani ar fi fost arestaţi la Ankara, ca spioni. Berlinul primeşte cu acreală, dar declară că nu are nici o confirmare despre ea... Regele Boris al Bulgariei merge la Budapesta... Mult se mai fâţâie şi amicul ăsta...

Ieri a avut loc la Berlin înmormântarea mareşalului Richenau, cu onoruri mari. Göring şi mareşalul von Rundstedt au ţinut cuvântări emoţionante... La Rio de Janeiro trebuia să se voteze joi-seara moţiunea prin care Statele Sud-Americane rupeau relaţiile cu Statele Axei. Şedinţa n-a putut însă fi ţinută fiindcă reprezentanţii Argentinei şi Republicii Chile n-au mai aprobat în ultima clipă textul propus. S-a negociat şi s-a ajuns la alt text «uite popa, nu e popa» prin care se rup relaţiile, dar nu se rup. Statele Sud-Americane pun înainte apărarea lor, şi afirmă că vor rupe relaţiile cu ţările care vor ataca un Stat american, şi fiindcă Japonia a atacat Statele Unite, rup relaţiile cu ea... Şi fiindcă întreaga Axă s-a declarat de partea Japoniei, se vor rupe relaţiile şi cu ea... Probabil că acest text a fost votat ieri...

La Radio Londra, ex-Regele Carol a fost înjurat «di prima». Speakerul a proclamat că Anglia are cea mai sinceră prietenie pentru «Românii Liberi» (!!), că îşi dă seamă de nenorocita situaţie în care se zbate ţara noastră, sub călcâiul german - dar dacă Regele Carol, marele culpabil al stărilor de azi din România, îşi imaginează că poate reprezenta el România de mâine, se înşeală! Regele Carol şi-a condus ţara pe marginea prăpastiei, prin despotismul, prin imoralitatea şi prin incapacitatea cu care a guvernat, şi o asemenea experienţă nu va fi reînnoită...
S-au dus dracului planurile trinităţii Urdăreanu - Duduia - Cărluţă! Şi a rămas în fruntea «Românilor Liberi» dl Fischer (o fi Mochi?) şi... Citta Davila!"