Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XXX)

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova, şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.

„1942,
Marţi, 10 februarie

Se cunoaşte acum conţinutul scrisorii trimise de Prinţul Konoye Preşedintelui Roosevelt prin ambasadorul special Kurus. Konoye, ca şi Împăratul Japoniei, nu voia - cum se ştie - războiul. Să nu se uite că Împăratul a declarat la suirea sa pe Tron că domnia sa va fi o domnie de pace. Din respect pentru această formulă nu s-a declarat niciodată război Chinei şi sângeroasele ciocniri la care asistăm de ani de zile pe teritoriul chinezesc au fost calificate la Tokio de operaţiuni de poliţie... Scrisoarea lui Konoye a fost scrisoare de la şef de Stat la şef de Stat, căci Konoye a scris-o în locul şi în numele Împăratului, care, fiind o fiinţă de esenţă divină, nu poate, după eticheta japoneză, să scrie nimănui... În scrisoarea sa, Konoye propunea lui Roosevelt o înţelegere definitivă şi se declara gata să facă pace cu China. Roosevelt a declarat că scrisoarea lui Konoye era atât de importantă, încât pentru răspunsul de dat avea nevoie de 8 zile de meditare.

După ce a meditat 8 zile, Roosevelt a răspuns lui Konoye prin Kurusu, că şi Statele Unite vor împăcare definitivă, şi a arătat că, pentru o adevărată şi sinceră împăcare, în schimbul retragerii trupelor japoneze din China şi Indochina, Guvernul din Washington e gata să accepte concurenţa liberă şi pe picior de egalitate a Japoniei în China. Pentru această politică «de la porte ouverte» pe care Statele Unite şi Anglia au refuzat-o totdeauna Japoniei în China, s-a bătut şi zbătut Imperiul Soarelui Răsare de o sută de ani! Capitularea Statelor Unite (care vorbeau şi în numele Angliei), constituia o mare victorie pentru Japonia şi înlătura orice pericol de război.... Cum a aflat partidul militar din Tokio despre propunerea lui Roosevelt, a trântit pe Konoye de la putere, a format Ministerul Tojo şi a atacat prin surprindere Insulele Hawaii, trimisul Kurusu fiind încă la Washington...

Ieri a venit să mi se spună că pe Tătărescu îl freacă rău la Comisia pentru Controlul Averilor, că s-ar fi descoperit că a cumpărat acum 3 ani o argintărie de 10 milioane lei (!!!) şi altele, şi că va fi dat în judecată... Aseară, la Negroponte (serată cu prilejul căsătoriei fiului Negroponte nr. 2 cu d-ra Boxshall-Ştirbei), prie­te­nul Guţă a venit înaintea mea cu cuvintele: «Azi e o zi frumoasă pentru mine, mi s-a clasat dosarul la Comisia pentru Controlul Averilor!»... Cine minte? Fruncţionarul de la Senat cu ştirea de dimineaţă sau Tătărescu? Întrebat acum un ceas, informatorul meu de la Senat a pretins că nu s-a clasat nimic... Guţă mi-a mai povestit multe. Între altele, că Antonescu a primit urât pe Gh. Brătianu care îi aducea Memoriul lui Dinu şi al lui Maniu, şi că nici n-a vrut să-l citească. Gheorghe Brătianu ar fi plecat cu Memoriul şi speriat de nervozitatea Mareşalului.

Tătărescu îmi mai dă şi versiunea «adevărată» (zice el) a conflictului dintre Antonescu şi Iacobici. Antonescu, Iacobici se înţeleseseră cu Hitler să dea în primăvară 5 divizii româneşti pe frontul rusesc - adică 2 mai mult, căci 3 sunt deja pe front. Atât puteam noi Complecta, cu tot armamentul necesar. Într-o zi, Iacobici a primit de la Preşedinţie, cu rezoluţia scrisă de Antonescu «spre executare» o scrisoare de la Hitler, adresată Mareşalului, prin care Führerul îi mulţumea pentru cele 15 divizii româneşti ce urmau să fie încadrate pe frontul răsăritean... Iacobici, buimăcit, s-a dus la Antonescu să-i ceară explicaţii, înarmat şi cu un Memoriu prin care conducătorii Sta­tului Major demonstrau imposibilitatea de a mobiliza 15 divizii şi propuneau ca ultimă limită 8 divizii... A urmat demiterea lui Iacobici... Iacobici fusese invitat pentru 2 februarie la Berlin, unde trebuia să fie sărbătorit... Să fi indispus şi această invitaţie pe Antonescu? Tătărescu a rămas în bune raporturi cu un număr de generali pe care i-a hrănit la ieslele Ministerului Armamentului şi poate să fie bine informat...

Antonescu trebuia să plece aseară sau azi-dimineaţă la Marele Cartier al lui Hitler. Tătărescu se întreba dacă merge pentru a convinge pe Hitler să se mulţumească cu 5 sau 8 divizii - sau dacă încearcă să obţină armamentul necesar pentru 15? Tătărescu pretindea că nemţii nu ne-au dat deloc armamentul - ceea ce nu corespunde faptelor - şi că armata noastră a rămas cu sculele ca date de dânsul (să o creadă el...)!

Se vorbeşte în cercurile Legaţiei că Ciano a renunţat la vizita în Bucureşti... Mareşalul Antonescu ar fi declarat că nu poate garanta împiedicarea oricăror manifestaţii ostile din partea publicului bucureştean la adresa dansatorului-pederast care a contribuit atât la dezmembrarea Ardealului. Şi cum domnii de la Legaţia Italiei nu-l pot suferi pe Ciano, îşi frecau mâinile de bucurie. Dar noi ne mai făceam de drag în familia Mussolini.
Generalul Carmona a fost reales Preşedinte al Republicii Portugheze, cu 90% din voturi... După alegere a vorbit şi a spus că nimic nu se va schimba în politica ţării sale...

Moartea lui Todt a produs o adâncă impresie în Germania. Avea 50 de ani - asupra accidentului care i-a pricinuit moartea nu se dau amănunte. În locul lui a fost numit ministru al Armamentului, inspector general al Drumurilor şi inspector general al Apelor şi Forţelor Hidraulice profesorul Albert Speer, arhitectul care a construit monumentalele clădiri ale Partidului de la Nürnberg - un realizator de seamă şi el...

Dl Ică a coborât ieri printre Micii Meseriaşi şi Industriaşi - Asociaţia lui Samuil - şi s-a lăsat cu un mare discurs, de faţă fiind toată secţia economică a Guvernului. A promis marea cu sarea şi a produs mare entuziasm printre meseriaşi, entuziasm ce s-a concretizat în două telegrame adresate una Regelui Mihai şi alta Mareşalului Antonescu.
Banca Blank şi Aristide Blank au fost condamnaţi de către Comisia de Judecată (Portofoliul Putred) la restituirea a 540 milioane către Stat... Szopkes şi Tabacovici au fost scoşi din cauză. Statul devine astfel stăpân pe imobilul Băncii Blank din Str. Doamnei şi pe locurile rămase nevândute de la Bordei... Evident, Blank a fost condamnat fiindcă era ovrei - căci Sindicatul Ialomiţa şi Maltezeanu (situaţie identică şi încă şi mai rea) au fost absolviţi..."

(Va urma)