Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„1942,
Luni, 16 februarie
Ieri-seară a avut loc la Mogoşoaia nunta băiatului Brâncoveanu cu Marina Ştirbei. Marta Bibescu, ofilită fiindcă nu se mai vorbea de ea, a făcut teatru mare... George Cantacuzino a aranjat faimoasa pivniţă a castelului în capelă, cu mult gust de altminteri, după câte mi se spune. Eu n-am fost, n-am avut curajul să înfrunt frigul şi drumurile înzăpezite, dar a fost nevastă-mea, care mi-a povestit ce a văzut. În fundul pivniţei, sute de lumânări aprinse făceau un zid de lumină. În faţa lui, masa în jurul căreia au oficiat preoţii. De-a lungul pereţilor, strane pentru miniştrii străini şi pentru «Principii de sânge».
Căci Marta a declarat că căsătoria dintre un Brâncoveanu (aşa de puţin Brâncoveanu!) şi o „ştirboaică” (aşa de puţin „ştirboaică”!; Banul Grigore Brâncoveanu n-a lăsat copii şi a adoptat o nepoată a nevestei sale, născută Mavrocordat. Zoe Mavrocordat devenită Brâncoveanu, nebună, a transmis numele lui fiu-său mai mare Grigore Bibescu, bunicul actualului mire. Barbu Vodă Ştirbei, Bibescu şi el, a fost adoptat de ultimul Ştirbei...) trebuie celebrată cu «pompa» cu care s-ar celebra o căsătorie între un Bourbon şi o Habsburgă!!! Pleava invitaţilor în picioare, pe unde puteau... Marta (naşă) a coborât treptele beciului cu trei degete pe pumnul închis şi întins de George Cantacuzino (naşul), ca pe vremea lui Henric al III-lea...
Era îmbrăcată ca o arătare, în stacojiu, şi cu pene de struţ pe cap – ca caii de dric, probabil ca să-şi aducă aminte, cu tot stacojiul rochiei, că era încă în doliu după bărbatu-său, de la moartea căruia nu s-a împlinit anul...
După ceremonie, recepţie sus în salonul Castelului, cu excelent bufet pe care invitaţii s-au năpădit, căci era ora mesei... Aspect frumos; toalete de gală, toţi domnii în frac, în saloanele monumentale luminate a giorno. De acolo s-a trecut în faţă, în «manoir-ul» închiriat Brâncovenilor, să se danseze, să se mănânce d'a capo şi să petreacă – căci din cauza doliului, nu se putea face muzică şi gălăgie la Marta, care de altminteri şi-a reluat straiele cernite la miezul nopţii şi n-a apărut la Brâncoveanu.
Nevastă-mea s-a înapoiat la ora 2 noaptea, cu ministrul Braziliei, şi era să se răstoarne pe drum... A fost de faţă, ca reprezentant al Guvernului, şi Buşilă, care a spus nevestei mele că Mareşalul s-a înapoiat încântat de la Berlin (?), dar că va trebui să dăm multă armată...
Citește pe Antena3.ro
I-a mai spus că suntem «en frois» cu bulgarii (poate vizita lui Boris la Budapesta?) şi că ministrul lor nici n-a venit la gară la sosirea lui Antonescu şi că a plecat la Sofia... N-a venit bulgarul, dar a venit în schimb turcul!
Contrar informaţiilor răspândite chiar în sferele oficiale , cum că nemţii nu ne dau armament – ceea ce ar fi o prostie, căci ne cer trupe şi trupele dezarmate nu servesc la nimic – aflu din izvor neîndoielnic că ne vin întruna de toate. Zilele acestea ne-au sosit 18 baterii de artilerie antiaerană şi ne vor mai sosi multe de tot felul...
Marţi, 17 februarie
Să ne înclinăm în faţa Institutului Meteorologic german. Am putut citi buletinul său. Informaţia ce mi se comunicase că la 15 februarie «va sufla asupra Europei un frig cum nu se mai pomenise», fusese rezultatul unei traduceri greşite. Institutul scrisese «eine ungewöhnliche kälte», şi cuvântul ungewöhnliche fusese tradus prin «nemaipomenit» – pe când în realitate semnifica «neobişnuit», «un frig neobişnuit» pentru jumătatea lui februarie, bineînţeles. Şi într-adevăr de alaltăieri a scăzut până la – 3°C... Dar tot Institutul a anunţat că frigul nu va ţine şi că va începe topitul zăpezii. Să sperăm prin urmare – e şi timpul să înceapă primele adieri ale primăverii...
La Berlin se manifestă mult optimism, cu privire la situaţia militară şi politică în acest început de primăvară. Pentru prima dată de la începutul războiului, sferele conducătoare au părăsit terenul prudenţei şi discreţiei şi afirmă situaţia generală net favorabilă Puterilor Axei. Căderea Singaporelui reprezintă pentru aceste cercuri o înfrângere simbolică definitivă a Imperiului Britanic. Anglia a fost învinsă pe toate fronturile unde a încercat o acţiune împotriva Germaniei. Nemţii socotesc că înfrângerea Angliei este consecinţa înfrângerii Franţei. Fără înfrângere, forţele britanice ar fi pus repede stăpânire pe Africa de Nord, cu ajutorul bazelor franceze din Maroc, Algeria şi Tunis; fără această înfrângere, japonezii n-ar fi putut lua ca bază Indochina pentru a porni la cucerirea Malaieziei, Singaporelui şi Birmaniei... Din chiar ultimul discurs al lui Churchill reiese că Anglia nu mai contează astăzi decât pe Rusia, pe China, şi pe Statele Unite pentru a-şi îndrepta situaţia Imperiului.
Churchill a mărturisit că Mediterana e închisă pentru transporturile britanice, care trebuie să ocolească pe la Capul Bunei Speranţe, aşa încât un vas nu poate face, pe această rută ocolită, decât trei transporturi pe an. Nădejdile puse în Statele Unite, în Rusia şi în China sunt însă aleatorii: Statele Unite sunt prea ocupate de propria lor apărare, ca să mai poată da un ajutor direct Angliei; Rusia, după cum se va dovedi în curând, se va prăbuşi definitiv; iar China, închisă din toate părţile, şi nemaiputând fi aprovizionată în arme şi muniţii, va trebui şi ea să cedeze faţă de Japonia, puternic înarmată şi stăpână pe toate materiile prime din Extremul Orient, ce vor lipsi în schimb Imperiului Britanic...
Poate că optimismul Berlinului să fie exagerat, cât vor fi în picioare Statele Unite cu imensele lor resurse – dar fapt e că pentru moment, situaţia Axei e cu mult mai bună. În loc să lovească în inamic şi să-l slăbească, Anglia va trebui să lupte de acum înainte ani de zile ca să recucerească ce a pierdut, ca să repare ce s-a prăbuşit, şi să repună – dacă va reuşi – lucrurile la punctul iniţial, de la pornirea războiului... Dacă la Berlin domneşte optimismul, la Londra, cum e şi natural, domneşte pesimismul. În toate straturile poporului englez, depresiunea e mare. Într-un mare meeting de muncitori s-a declarat pe faţă că «vorbele goale care acopereau regulat dezastrele suferite nu mai pot fi tolerate». Churchill e ţinut direct responsabil de falimentul tuturor operaţiunilor de război încercate până acum. United Press din Statele Unite consideră că Guvernul Churchill e în stare de criză latentă, şi că mari primeniri în conducere Statului trebuiesc aşteptate. Aceste ştiri sunt confirmate şi de corespondenţii presei suedeze din Londra... Se vorbeşte mult de Cripps, cel puţin pentru Ministerul de Război...
Pe frontul rusesc, lupte neîncetate; atacuri ruseşti, dar cu efective mici sunt mai toate respinse. Uneori, forţele sovietice pătrund adânc în liniile germane (şi imediat posturile de Radio ruseşti şi britanice anunţă cuceriri de localităţi şi mari succese), dar coloanele astfel înaintate sunt prinse în cleşte de nemţi şi nimicite. Poziţia generală a forţelor germane pe frontul de răsărit continuă să fie preponderentă în aşteptarea ofensivei de primăvară iar materialul rusesc, oameni şi maşini se mistuie pe zi ce trece. În ultimele 15 zile au fost doborâte sau distruse pe pământ peste 500 de avioane... În Extremul Orient, japonezii au început atacul Insulei Sumatra şi paraşutiştii debarcaţi au cucerit aeroportul de lângă oraşul Palembang, cel mai important centru petrolifer din Indiile Neerlandeze... Până acum, japonezii au scufundat 33 de submarine britanice. Dar şi pierderile lor pe mare par a fi însemnate... Faimosul agitator belgian Degvelle e puşcaş în Legiunea Walonă, pe frontul rusesc, şi trage cu mitraliera... Cu prilejul vizitei sale la Marele Cartier german, Mareşalul Antonescu a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului «Vulturul German de Aur» – 15-20 de divizii meritând cel puţin o panglică...” (Va urma)
