Istorie politica / Un craiovean la Vincenza

Istorie politica / Un craiovean la Vincenza

Constantin Argetoianu

"Noi suntem langa Franta"

25 APRILIE Dejun oferit ieri la Puricelli. Profuzie de flori, garoafe formidabile. Garoafele lui Puricelli sunt celebre. Le-a adus speta din Franta, de la un horticultor celebru si a platit pentru cateva radacini 50.000 lire italiene pe vremea cand lira avea valoare de aur. Are un contract cu clauza penala: daca da el, Puricelli, o radacina cuiva, trebuie sa plateasca autorului francez o amenda de 100.000 lire, iar acesta, la randul lui, trebuie sa plateasca o amenda identica lui Puricelli, daca mai vinde cuiva in Italia din butasii sai…
E un senator pe aici, pe la Milano, al carui nume imi scapa, care rivalizeaza cu Puricelli pe chestiunea garoafelor gigantice albe, dar care se straduieste in zadar sa ajunga la tipul produs de serele din Lumnago. Rivalul lui Puricelli spera totusi sa ajunga pe cale de selectie la rezultatul urmarit…
……………………..

Vazut ieri la Expozitia trienala macheta noii strazi care duce la Roma, de la Ponte Sant’Angelo la Sfantul Petru. Sunt oameni care mi-au spus ca suprimarea celor doua Borgo - Borgo Vechio si Borgo Nuovo - s-a facut in dauna perspectivei Basilicei. Sunt oameni care nu stiu ce spun. Noua perspectiva e minunata, m-a prins dorul sa ma duc sa o vad…
La trienala erau si machetele noii gari din Roma, a Expozitiei internationale din anul 1942 a Pietei Domului din Milano cu proiectata ei refacere si multe altele. Aceasta sectie a edilitatii e cea mai interesanta din toate sectiile expozitiei. Nu stiu de ce locul de onoare s-a dat Ungariei. Noi suntem langa Franta. Expozitia noastra, ca si a Frantei si a Germaniei vecine, este mediocra, a Ungariei, cu toate sfortarile, nu e buna.
……………………..

Submarinul englez "Thetis", care s-a scufundat in fata Liverpoolului in ziua de 2 iunie 1939, a fost scos la suprafata, reparat si repus in serviciu. N-as vrea sa fiu dintre oamenii care au fost din nou randuiti sa se inchida intr-insul…
……………………..

"Destept, dar vulgar"

Ziarul Le Matin anunta ca 74 de comunisti au mai fost arestati si pusi in urmarire.
……………………..

26 APRILIE. Ieri, mare dejun oferit sefilor de misiuni veniti de la Roma pentru "Fiera" de catre Ricardi, "ministrul Comertului si al Valutei". Acest Ricardi e destept, dar vulgar. Un "pungas" necioplit, prototipul omului impins din spate de vanturi prielnice. Am stat de vorba cu el. Mi-a reamintit ca a fost in Bucuresti, trimis de Duce sa spuna Regelui ca Romania poate conta pe Italia, intr-o lupta impotriva Rusiei. El ar dori raporturi cat mai intime intre tarile noastre; ar vrea o intelegere politica, definitiva si stransa, nu tocmeli comerciale pe mai mult sau mai putin petrol, pe o oca de bumbac sau o oca de spanac. Asa vrea Ducele; Guvernul italian lucreaza in acest sens (?) si ma roaga si pe mine sa sustin in Romania o asemenea politica de cordiala intelegere. Odata intelegerea politica facuta, intelegerile economice vor veni de la sine… I-am atras atentia ca teoria lui e exact teoria pe care am facut-o lui Farrinacci acum un an tot aici, la Milano, dar ca de atunci, daca nu s-a realizat lucru mare intre Italia si Romania pe terenul politic, vina nu e a noastra: a lasat-o moale Roma. Gestul de solidarizare cu noi fata de Rusia amenintatoare a fost primul gest inteligent al Guvernului fascist, in ce ne priveste. E un bun inceput…
……………………..

Petrolul romanesc, la pret

In cele din urma, Ricardi mi-a spus: "Dvs. sunteti o tara neutra, rastignita intre nemti si anglo-francezi. Fiecare din beligeranti va cere petrol si va mai cere sa nu dati adversarului. De ce n-ati refuza petrolul dvs. si unora si altora? Dati-ni-l tot noua, care suntem si noi neutri, si trimiteti si pe germani si pe francezi si pe englezi sa-l cumpere de la noi. Noi putem rezista mai bine si, in schimb, va putem furniza tot ce va furnizeaza si Germania, si Franta, si Anglia!"
Aici voia sa ajunga mascaltonele "care nu are importanta pe care si-o da", dupa cum zice francezul! Am declarat ca ideea era excelenta si ca vom reflecta: eram la el acasa, ce era sa-i spun? De trei ori in cursul zilei de ieri, desteptul a revenit asupra propunerii sale…
Au grozava nevoie de materii prime; la dejun am fost plasat la stanga lui Ricardi, iar Francois Poncet, ambasadorul Frantei, la dreapta lui, asa incat am auzit fara sa vreau tot ce vorbeau intre ei. "Materii prime, materii prime" a fost laitmotivul italianului. Francois Poncet declarandu-i ca aliatii sunt foarte multumiti de furniturile (armament) Italiei, Ricardi s-a plans ca, in schimb, flota engleza impiedica incarcaturi cu materii prime sa ajunga pana in porturile italiene sub pretext ca Guvernul italian ar putea reexporta unele marfuri in Germania.
Ministrul "per gli Scambi" a declarat ca era o ofensa pentru Italia sa se banuiasca asa ceva si ca nimic din ce se importa nu se exporta in Germania. "Sa punem zece la suta si sa nu mai vorbim!", a replicat Francois Poncet, dar Ricardi, jignit in amorul sau propriu de italian, a inceput sa urle si sa devina grosolan… Am vazut momentul cand era sa se incurce. Noroc ca la masa se facea mult zgomot. Asa incat incidentul n-a fost observat decat de vecini…
La sfarsitul mesei s-a ridicat mascaltonele si a spus cateva cuvinte amabile, sau cel putin amabil intentionate, la adresa tuturor participantilor straini la "Fiera". Inainte de masa, mi se propusese mie sa raspund, socotindu-se ca pozitia mea de presedinte de Senat imi da dreptul la aceasta cinste. Am lamurit ca ambasadorii, reprezentand persoana sefilor de Stat, au pasul inaintea tuturor si ca Francois Poncet avea dreptul la dreapta gazdei - si la scuipatoare. Francois Poncet, destept al dracului, a vorbit scurt si foarte elegant, batandu-si joc de italieni si obligandu-i totodata sa-l aplaude. "Targul acesta dovedeste - a spus frantuzul - ca, desi Italia n-are decat apa si munca bratelor fiilor sai, e in stare totusi sa rivalizeze cu cele mai bogate tari…" Brava, brava - au strigat italienii, fata de aceasta lauda, fara sa-si dea seama ca frantuzul definise saracia lor… Cu apa si cu brate, e greu sa duci un razboi!
……………………..

Ciano, la Hitler

ROMA. Vaticanul. Piata Sfantul Petru

Dupa dejun am avut o lunga conversatie cu Francois Poncet. Nu e atat de pesimist cat il aratau fragmentele din rapoartele sale pe care mi le-a citit Thierry. Sau poate ca s-a schimbat. E perfect de acord cu mine ca italienii nu se vor misca pana ce razboiul nu va fi dovedit, fara posibilitate de eroare, de ce parte va fi victoria. Oamenii cu raspundere sunt impartiti: revendicarile Italiei fiind toate impotriva Frantei si Angliei, unii ar vrea victoria Germaniei; altii, dandu-si seama ca Germania victorioasa ar veni la Triest si ar paraliza Italia, ar prefera o victorie anglo-franceza, care sa dea Italiei cateva din satisfactiile cerute, ca pret al unui concurs de ultima ora…
Poncet mi-a povestit cum a ajuns Ciano la "Collarele" Ordinului Anunziadei. Cand a fost trimis asta-toamna la Salzburg, Ciano a fost foarte rau. Si Hitler si Göring nu s-au sfiit sa trateze de "paiata", de "caraghios", de "personagiu perimat" pe regele Victor Emanuel, a carui hotarare Ciano o invocase ca sa explice nemiscarea Italiei impotriva Frantei si a Angliei. Ciano a declarat net ca nu putea permite ca "Regele sau" sa fie astfel tratat, si a rupt conversatia. Nemtii au alergat dupa el si cu greu l-au adus sa mai stea de vorba cu ei.
Inapoiat la Roma, Ciano a fost decorat de Rege, "din indemn propriu", cu supremul ordin.
Francois Poncet nu poate suferi pe italieni, "sunt niste puslamale, nu poti conta pe vorbele lor…". Nu-i poate suferi, fiindca n-a reusit pe langa ei. Pe cat fusese de popular la Berlin, pe atat s-a clasat de impopular la Roma. Fie ca a sosit in Italia intr-un moment neprielnic, fie ca n-a stiut cum sa-i ia pe macaronari, fapt este ca a dat kix si asteapta din zi in zi sa fie inlocuit. Francois Poncet nu face exceptie decat pentru un singur Italian: Regele "e un mare senior"… spune el, si e convins ca mai bine ar abdica decat sa faca razboi Frantei…
……………………..

"Ducesa cu infatisare de slujnicuta"

Tot ieri dupa-amiaza, am fost la Oreno, nu departe de Monza, sa luam ceaiul la dl Podesta, al Milanului, don Gian Giacomo Gellarate Scotti. Oreno e un sat in jurul castelului; acesta aduce mult cu Malmaison si trebuie sa fi fost cladit cam in aceleasi vremuri. Alura regala, mobile "empire" de toata frumusetea, patru candelabre minunate - portretul strabunicului in uniforma de general austriac cu Marele Cordon al ordinului Maria Teresia si cu Lana de Aur… Don Gian Gicomo (poarta doua nume, dar in schimb numai un brat, caci pe cel stang l-a lasat in Libia) e fratele mai mic al Principelui de Molfetta si sotia sa, femeie de rara distinctie, e nascuta Mocenigo, contesa de Soranza, de Venetia. In dosul castelului, un parc de toata frumusetea si atat de mare incat se confunda la orizont cu Alpii. Lume multa, prea multa. Am revazut pe contele de Torino, flacau baccelit, pe care nu-l mai intalnisem din 1904, de la Cacia alla Volpe din jurul Romei. A.S.R. a binevoit a-si aduce aminte de mine… vorba vine! Era de fata si ducesa de Genova, care se infatiseaza ca o slujnicuta fara foc si prin urmare plicticoasa…
Ziua de ieri a fost supraincarcata, caci am mai avut seara masa mare la Continental, oferita de Christu, care m-a rugat sa o prezidez cu el, si apoi ne-am mai dus la Scala, poftiti de Podesta. N-am ajuns in patul meu decat la orele 1:00.
La masa, care a fost anosta, au luat parte Ricardi, prefectul, perechea Gallarate Scotti si inca vreo 20. Gallarate Scoti ceruse sa vina cu nepoata lui si ma bucuram nespus sa revad pe divina contesa Boromeo, pe care o cunoscusem acum un an. Spre marea mea deceptie, nepoata din anul acesta n-a fost contesa Boromeo, ci o contesa Sforza - sau o printesa - in tot cazul o jerpelitura anemica si anosta, ce facea reverente la toata lumea…
……………………..

"Am facut-o lata cu doua cutii de icre"

La Scala am vazut "Maristella", o opera noua a unui compositor Pietri din insula Elba - ruda cu familia Pietri din Paris, de origine Corsicana. "Maristella", e o opera destul de banala, dupa formule moderne. Noroc ca am sosit la sfarsitul primului act… In antract, am fost poftit in salonul prefectului, unde am fost prezentat A.S.R. ducelui de Bergano, un roscovan marunt, redus ca fizic si balbait ce abia putea sa ingane cateva cuvinte; se zice ca e un om foarte cumsecade - dar timid. Signora dl prefect Marziali se infatiseaza in schimb cu multe ifose, si nu e urata: se zice ca a fost bucatareasa…
……………………..

26 APRILIE Vineri 26, dupa ce am terminat randurile de mai sus, am plecat cu automobilul la Como, impreuna cu doamnele Soneriu si Gobbi. Vizitat orasul. Simpatic. Apoi am cumparat matasuri la Moretti si la ora 1:00 ne-am intalnit cu domniile lor domnii Soneriu, Gobbi, Gatorno tatal si Gatorno fiul, Valaperta, la pavilionul Golfului de Montorfano - golful depinde de Vila d’Este si este admirabil instalat si intretinut. Masa de toata bunatatea… Ne-am mai plimbat pe malul occidental al lacului dar ne-a prins ploaia si ne-am inapoiat la Milano, unde am luat masa la "Tantalo". Soneriu a adus doua cutii de icre si am facut-o lata…
A doua zi dimineata, sambata 27 aprilie, la 9:50 am parasit Milano, plin de recunostinta pentru ceasurile fara grija petrecute si la ora 12:00 am ajuns la Verona unde am descins la hotelul "Colomba d’Oro" (excelent si foarte curat) - hotelul de Londres et Royal Deux Tours, la care trasesem in 1900 nemaiexistand…
Dupa ce am petrecut o zi si o seara de neuitat la Verona - duminica dimineata am plecat la Vicenza. Am trecut de zeci de ori prin gara Vicenza de la rasarit spre apus si de la apus spre rasarit si, impiedicat de vrajmasia conjuncturilor, n-am putut niciodata sa ma opresc. A fost un vis al meu sa vad acest oras al lui Palladio si sa verific pe Goethe. In fine, mi-am vazut visul cu ochii si n-am fost dezamagit. Palladio trebuie considerat ca cel mai mare arhitect pe care l-a dat Renasterea. Iar Vicenza e o minune de piatra.
Acolo, la Vicenza, trebuie trimisi tinerii arhitecti sa se obisnuiasca cu perfectia liniilor si a proportiilor… Sunt strazi in care casa langa casa, fiecare portal sau fiecare fatada te prind si nu te mai lasa sa pleci…

va urma