Acţionarii Dell Inc au aprobat joi o ofertă de preluare în valoare de 24,9 miliarde de dolari lansată de fondatorul şi directorul general Michael Dell, aliat cu fondul de investiţii Silver Lake Partners, dându-i mână liberă în încercarea de a relansa al treilea mare producător mondial de calculatoare persoanele sub formă de companie privată, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.ro.
Acţionarii Dell vor primi 13,75 dolari în numerar pentru fiecare acţiune ordinară Dell pe care o deţin, plus un dividend special de 0,13 dolari pe acţiune. Valoarea totală a tranzacţiei este de 24,9 miliarde de dolari. Cifrele definitive nu au fost încă date publicităţii însă potrivit CNBC oferta făcută de Michael Dell şi Silver Lake a fost aprobată de 65% din acţionarii Dell.
Victoria fondatorului companiei pune capăt unei dispute care durează de şapte luni între Michael Dell şi miliardarul Carl Icahn şi Southeastern Asset Management Inc. De asemenea, preluarea celui de al treilea mare producător mondial de calculatoare persoanele este şi cea mai mare achiziţia pe datorie după ce Blackstone Group LP a cumpărat Hilton Worldwide în 2007.
Michael Dell, cel care a înfiinţat Dell în 1984, a propus în luna februarie retragerea de la bursă a companiei pentru a o putea transforma într-un furnizor de servicii informatice pentru întreprinderi, după modelul IBM, în condiţiile în care vânzările de PC-uri sunt în scădere constantă.
Miercuri, agenţia de evaluare Standard & Poor's a retrogradat ratingul Dell cu patru trepte, până la 'BB minus' de la 'BBB', citând îngrijorările potrivit cărora preluarea companiei de către directorul general va crea o structură de capital mai îndatorată şi va diminua fluxul de numerar, ceea ce va afecta capacitatea companiei de a investi în noi afaceri şi tehnologii.
Analiştii de la CLSA estimează că piaţa de computere personale va scădea cu 7% în acest an şi cu 4,5% în 2014.