x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Companiile îşi majorează bugetele pentru securitatea cibernetică

Companiile îşi majorează bugetele pentru securitatea cibernetică

28 Mai 2018   •   17:06
Companiile îşi majorează bugetele pentru securitatea cibernetică

Companiile globale alocă, în 2018, cu până la 26% mai mult pentru securitatea cibernetică, în condiţiile în care costul mediu al unei breşe de securitate a datelor pentru firmele mari a ajuns la 1,23 milioane de dolari, relevă cel mai nou studiu Kaspersky Lab.

 

Conform specialiştilor, în acest an, bugetele de securitate IT sunt în creştere, ceea ce înseamnă că marile companii cheltuiesc aproape o treime din bugetul lor pe IT (8,9 milioane de dolari) pe securitate cibernetică.

La rândul lor, companiile foarte mici au decis să majoreze sumele alocate pentru securitatea datelor, de la 24.000 de dolari la 39.000 de dolari, în ultimele 12 luni.

"Unul dintre principalele motive pentru investiţiile suplimentare în acest domeniu sunt complexitatea sporită a infrastructurii IT (pe măsură ce companiile adoptă din ce în ce mai mult platformele cloud), alături de nevoia de a îmbunătăţi nivelul de cunoştinţe avansate în domeniul securităţii. Îmbinarea acestor factori arată cum resimt companiile impactul securităţii IT şi ilustrează amploarea provocărilor cu care se confruntă, pentru a fi în siguranţă", se menţionează în cercetarea de specialitate.

Din studiul Kaspersky Lab reiese că problemele de securitate cibernetică au condus la pierderi financiare importante pentru companii. Astfel, pentru IMM-uri, costul mediu al unei breşe a ajuns la 120.000 de dolari, în 2018, cu 36% mai mult decât în anul anterior, în timp ce, pentru marile companii, costul a crescut cu 24%, impactul financiar mediu al unei breşe ajungând până la 1,23 de milioane de dolari.

"Aceste costuri în creştere sunt un motiv de îngrijorare pentru companiile care se află în mijlocul valului de transformare digitală, unde infrastructura cloud continuă să crească: 45% dintre companiile mari şi 33% dintre IMM-uri şi-au crescut deja sau plănuiesc să crească utilizarea cloud-ului hibrid în următoarele 12 luni. Dar creşterea mobilităţii datelor pune noi probleme de securitate, cele mai costisitoare incidente având legătură cu mediile cloud şi protecţia datelor", notează sursa citată.

De altfel, rezultatele studiului întocmit de Kaspersky Lab arată că două din trei cele mai scumpe incidente de securitate cibernetică ce afectează IMM-urile sunt legate de cloud, acolo unde problemele infrastructurii IT găzduite de terţi cauzează pierderi medii de 179.000 de dolari.

De asemenea, dacă breşele de date cauzate de atacuri direcţionate costă companiile până la 1,64 de milioane de dolari, incidentele care afectează infrastructura IT a unor terţi sunt pe locul al doilea, cu o mică diferenţă, respectiv cu pierdere medie de 1,47 milioane de dolari. AGERPRES

×