Compania americană SpaceX, fondata de Elon Musk, a lansat, marți, cu succes Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă din lume, intrând astfel în istorie.
Racheta Falcon Heavy, cu o putere de tracţiune de 2.500 tone, echivalentul a 18 aeronave Boeing 747 la acceleraţie maximă, a fost lansată de pe platforma Kennedy Space Center din Florida, la 8:45 GMT (22:45, ora României). Programată inițial la ora 6:30 p.m GMT (20:30, ora României) şi ora 9:30 p.m. GMT (11:30 ora României), lansarea a fost amânată din cauza vântului puternic.
Miliardarul Elon Musk, directorul companiei SpaceX, a postat mai multe imagini din interiorul rachetei, confirmând că la bordul acesteia se află automobilul său Tesla, de care este ataşat un manechin, îmbrăcat în costum de astronaut.
În una dintre imagini, se poate vedea cum pe bordul maşinii scrie "Don't Panic!/Nu intra în panică", o replică din cartea lui Douglas Adams "Hitchhiker's Guide to the Galaxy/Ghidul autostopistului galactic". La decolare, din maşină s-a auzit melodia ''Space Oddity'' a regretatului David Bowie.
Propulsată de 27 de motoare, racheta Heavy va fi capabilă să trimită sateliţi gigant pe orbită, pe Lună sau chiar pe Marte.
În 2017, responsabilii companiei SpaceX au susţinut că Falcon Heavy este capabilă să trimită echipaj uman pe Marte. Dacă SpaceX ar reuşi să lanseze o misiune lunară înainte de NASA, ar fi prima misiune lunară cu echipaj uman din ultimii 45 de ani, care va depăşi cu mult cei 400.000 de kilometri parcuşi în 1970 de astronauţii misiunii Apollo 13.
Ultima misiune lunară cu echipaj uman a avut loc în 1972, fiind vorba de de Apollo 17. OBSERVATOR
Se scrie istorie