Serviciile de informaţii interne din Germania au avertizat marţi în legătură cu posibile atacuri cibernetice ruseşti în timpul campaniei pentru alegerile legislative de la sfârşitul lunii septembrie, pe fondul atacurilor informatice masive care au vizat alegerile prezidenţiale din SUA şi Franţa, relatează AFP.
"Totul sugerează" că atacurile lansate în timpul acestor campanii "vin din Rusia" şi "tentative echivalente în cursul scrutinului din 24 septembrie în Germania nu sunt excluse", a avertizat ministrul de interne german, Thomas de Maiziere.
Acest avertisment survine cu câteva zile înainte de summitul G20 din Germania, la Hamburg, unde preşedintele rus Vladimir Putin va fi prezent.
Ministrul german a vorbit cu ocazia prezentării raportului anual al Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BVF, serviciile de informaţii interne).
În raportul său, Oficiul scrie că "partide sau personalităţi politice germane" ar putea fi luate drept ţintă de Rusia şi în consecinţă le atenţionează să-şi vadă "e-mailurile confidenţiale sau alte date sensibile făcute publice în orice moment".
Se poate imagina că preşedintele rus Vladimir Putin "ar fi fericit cu alt cancelar" decât cu Angela Merkel, favorită pentru câştigarea unui al patrulea mandat consecutiv la conducerea guvernului, a spus şeful BVF, Hans-Georg Maassen.
La rândul său, ministrul de interne a reamintit de atacurile informatice din perioada 2014- 2015 împotriva Bundestagului, camera inferioară a parlamentului german, care au fost atribuite de asemenea serviciilor secrete ruseşti.
"Noi am văzut că exista o 'prelevare' a conţinutului comunicaţiilor în Bundestag, din care pentru moment nimic nu a fost publicat. Este posibil ca acest conţinut să fie publicat parţial în săptămânile care urmează", nu a exclus el.
În opinia sa, atacurile potenţiale ar putea lua diverse forme, între care unele foarte "clasice de dezinformare, cu minciuni şi jumătăţi de adevăruri cu scopul de a influenţa opinia publică". Trebuie să ne opunem acestora cu "seninătate, calm, stabilirea adevărului şi prezentarea faptelor", a spus el.
Serviciile de informaţii germane au acuzat în mai multe rânduri omoloagele lor din Rusia că duc campanii internaţionale de atacuri cibernetice pentru spionaj şi sabotaj.
Mai multe campanii electorale au fost afectate de piratări informatice, precum în SUA în noiembrie 2016, împotriva Partidului Democrat al lui Hillary Clinton şi în Franţa, unde mii de documente interne ale echipei viitorului preşedinte Emmanuel Macron au fost difuzate pe internet chiar înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, la începutul lunii mai.
Moscova a dezminţit întotdeauna că ar fi avut vreun rol cât de mic în aceste atacuri.
Sursa: www.agerpres.ro