x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ultima găselniţă Google: urcă internetul în balon. Vezi ce înseamnă Proiectul Loon

Ultima găselniţă Google: urcă internetul în balon. Vezi ce înseamnă Proiectul Loon

15 Iun 2013   •   11:36
Ultima găselniţă Google: urcă internetul în balon. Vezi ce înseamnă Proiectul Loon
Sursa foto: BORIS ROESSLER/EPA

Google testează în Noua Zeelandă un sistem care ar putea asigura acoperirea internet chiar şi în cele mai izolate locuri de pe planetă. În cadrul experimentelor, 30 de baloane echipate cu aparatură care asigură legături la internet cu viteză apropiată celei 3G transmit semnal către 50 de staţii de la sol.

Planul Google este de a crea o flotă de baloane suficient de mare pentru a asigura conexiunea stabilă la internet în zonele survolate.

Baloanele ar urma să fie ridicate la 20 de kilometri în stratosferă, adică la o înălţime dublă faţă de cea la care zboară avioanele comerciale şi deasupra spaţiului aerian controlat. Fiecare balon ar trebui să stea în aer circa 100 de zile şi să transmită semnal internet la sol pe o rază de 40 de kilometri, în timp ce plutesc de la vest spre est pe traiectorii controlate.

Baloanele au diametrul de 15 metri şi transportă o antenă radio, computer de zbor, sistem de control al altitudinii şi panori solare care să alimenteze aparatura.

Google recunoaşte că acest proiect, pe care l-a numit Loon, este în acest moment într-un stadiu "foarte experimental".

Reprezentanţii Google spun că prin acest concept poate avea acces la internet şi segmentul de două treimi din populaţia globului, care nu dispune de conexiuni accesibile.

"În multe zone din lume este greu să te conectezi la internet. Doar pentru că în principiu poţi să-ţi iei un telefon prin satelit în Africa subsahariană şi să te conectezi cu el de acolo nu înseamnă că oamenii îşi pot permite costurile unei legături online. Ideea din spatele Loon este că e mai simplu să conectezi lumea utilizând ce are în comun - adică cerul - decât să instelezi cabluri şi să încerci să construieşti infrastructura de telefonie mobilă", a declarat pentru BBC Richard DeVaul, de la Google.

×
Subiecte în articol: google loom