Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După o jumătate de secol in care omenirea a păşit pe Lună şi a trimis misiuni in sistemul solar, zburănd spre alte colţuri ale galaxiei, rămăne o intrebare: şi acum incotro?
După o jumătate de secol in care omenirea a păşit pe Lună şi a trimis misiuni in sistemul solar, zburănd spre alte colţuri ale galaxiei, rămăne o intrebare: şi acum incotro?
Sputnik 1 a dat startul erei zborurilor spaţiale. In urmă cu 50 de ani, la 4 octombrie in 1957, micul satelit, căntărind doar 30 de kilograme, era propulsat pe orbita terestră, devenind primul obiect artificial care gravita in jurul Pămăntului. Insă Sputnik 1 nu era rezultatul dezinteresat şi altruist al savanţilor sovietici care lucrau sub indrumarea enigmaticului Serghei Korolev, directorul programului spaţial al URSS. Era produsul direct al tehnologiilor militare aplicate in cercetarea rachetelor nucleare. Omenirea incepea cucerirea spaţiului cosmic sub semnul confruntării. Iar startul il dăduse Imperiul Roşu de la Est. Fapt ce nu putea avea decăt o consecinţă directă: ca urmare a ceea ce Congresul american a denumit "Criza Sputnik", Statele Unite infiinţau in iulie 1958 National Aeronautics and Space Administration, pe scurt NASA, instituţia care era menită să dezvolte şi să gestioneze programul spaţial american.
Cursa spaţială şi primele teste
Citește pe Antena3.ro
Sovieticii, după Sputnik 1, aveau de implinit o misiune mult mai presantă: să lanseze un nou satelit, de data aceasta unul care să aibă pasageri la bord. Nikita Hruşciov, prim secretar al Sovietelor, in 1957, a dat ordin ca Sputnik 2 să fie lansat in noiembrie, pentru comemorarea a 40 de ani de la Marea Revoluţie din Octombrie. Pentru experiment a fost folosită o căţeluşă culeasă de pe străzile Moscovei, botezată Laika şi antrenată să suporte presiunile mari din timpul decolării şi nivelul crescut de stres fonic. La 3 octombrie, Sputnik 2, construit numai in căteva săptămăni de la lansarea primului satelit artificial, a fost lansat in spaţiu la bordul unei rachete PS-2. Senzorii de argint, implantaţi in pieptul Laikăi, monitorizau semnalele vitale ale micului patruped şi au oferit oamenilor de ştiinţă sovietici informaţii valoroase despre comportamentul unui organism in timpul zborului spaţial. Insă, la 5 noiembrie, semnalele radio provenind de la organismul căinelui de pe Sputnik 2 au incetat, după a doua sau a treia orbită efectuată de satelit. Datele acumulate de la restul instrumentelor amplasate la bordul satelitului au permis insă pregătirea următorului pas al programului spaţial sovietic: primul om lansat pe orbita terestră.
Replica americană
Statele Unite au intepretat programul spaţial al URSS ca fiind o ameninţare la adresa supremaţiei lor, iar la doar şase luni după infiinţarea NASA, in decembrie 1958, prima misiune spaţială SUA, Explorer I, intra in orbită, făcănd o descoperire vitală pentru zborurile cosmice: Pămăntul, datorită polilor săI magnetici, este inconjurat de o centură de radiaţii, denumită ulterior "Van Allen". Confruntările directe intre americani şi sovietici sunt insă dominate in prima jumătate a anilor â60 de şirul de premiere pe care URSS le face in zborurile spaţiale: in 1961, Iuri Gagarin devine primul om in spaţiul cosmic, iar in 1965, Alexei Leonov face prima "plimbare" in orbita terestră. Insă NASA recuperează in 1969, cănd, la opt ani după promisiunea preşedintelui J.F.Kennedy, astronauţii misiunii Apollo 11 plantează steagul Statelor Unite pe solul lunar. Imaginea lui Buzz Aldrin, fotografiată de Neil Armstrong, pe suprafaţa satelitului natural al Terrei face inconjurul lumii. Dacă ruşii făcuseră "inaugurarea" zborului spaţial, NASA cu siguranţă a avut grijă să transforme misiunile Apollo in cel mai spectaculos scenariu de relaţii publice despre supremaţia americană asupra explorării cosmosului. Oficial, "cursa spaţială" şi-a găsit finalul o dată cu "experimentul" Apollo-Soyuz, la data de 15 liulie 1975, o primă misiune comună a celor două superputeri ale lumii. Insă in tot acest timp rapoartele agenţiilor de spionaj american, desecretizate in ultimii ani, demonstrează că Statele Unite desfăşurau permanent activităţi de atentă monitorizare a programului spaţial sovietic. Reciproca trebuie să fi fost in aceeaşi măsură valabilă, insă din cauza faptului că tot ce ţinea de programul spaţial al URSS era strict clasificat, fiind sub comandament militar, accesul la documentele de arhivă referitor la această perioadă este mult mai restrăns.
Explorarea sistemului solar
Anii â70 au insemnat totodată o confirmare a beneficiilor nete pe care cele două mari puteri spaţiale le-au obţinut din misiunile fără oameni. Este vorba de misiunile de explorare ale sistemului solar, prin care atăt NASA, căt şi Roskosmos, agenţia de resort a URSS, au obţinut date vitale despre corpurile cereşti care gravitează pe elipsele din jurul Soarelui. NASA a decis că este momentul ca succesele misiunilor Apollo să fie completate de spectaculosul misiunilor de explorare ale planetelor din apropierea Terrei. Astfel, noua etapă, "cursa pentru Marte" a inceput, in SUA, prin programul Viking, in care cele două sonde spaţiale cu destinaţia Planeta Roşie şi-au luat zborul de pe Pămănt in decursul anului 1975. Insă din nou, sovieticii se dovediseră mai rapizi. După fiasco-ul programului timpuriu dedical lui Marte, care debutase in URSS in anul 1962, la o distanţă de nouă ani, Mars 2 şi 3 au aterizat pe suprafaţa planetei roşii. Singura care a transmis parţial prima fotografie de pe Marte a fost Mars 3. Cele două sonde Viking lansate de NASA aveau astfel de de căştigat un pariu dificil: aterizarea in bune condiţii şi transmiterea de informaţii despre Marte. Misiunea a fost parţial un eşec, deoarece nici Viking 1, nici Viking 2 nu au rezistat. Insă roverele lor au ajuns pe Marte, iar testele pe care le-au efectuat au fost cruciale pentru inţelegerea geologiei planetei, a componenţei sale atmosferice şi a condiţiilor de climă.
In drum spre "greii" sistemului solar
Poate cel mai spectaculos şi de succes program al NASA este programul Voyager. Cele două sonde spaţiale gemene, Voyager 1 şi Voyager 2, au fost lansate in 1977, purtănd in spaţiu mesaje gravate pe o placă de aur despre omenire. Misiunea lor: furnizarea de date despre giganţii gazoşi ai sistemului solar, planetele Jupiter şI Saturn. Filmul făcut de Voyager, in 1979, apropiindu-se de Jupiter şi inregistrănd mişcarea imenselor sale benzi de nori, impreună cu marea pată roşie, consemnează prima panoramă completă a unei planete care nu poate fi văzută decăt prin telescop, de pe Pămănt. In 1980, Voyager 1 a vizitat planeta Saturn şi folosind forţa gravitaţională a corpului ceresc s-a inscris pe o traiectorie care in prezent a dus-o la 16 miliarde de km distanţă de Pămănt, părăsind sistemul solar. Voyager 1 este incă operaţională şi se estimează că doar incepănd din 2020 nu va mai avea resurse pentru a funcţiona. Geamăna sa, Voyager 2, a vizitat pe lăngă Jupiter şi Saturn, planeta Neptun şi Uranus. Este considerată cea mai productivă navă spaţială a NASA de pănă in prezent, iar imaginile cu inelele lui Saturn transmise de ea au rămas legendare.
Era navetelor spaţiale şi a intrebărilor
Ultimii 25 de ani ai zborurilor cosmice au fost dominaţi de eficienţă, iar spectaculosul a fost ocolit atăt de NASA căt şi de Roskosmos, devenită după 1990 Agenţia Federală Spaţială Rusă. NASA avea toate motivele să fie discretă, după tragedia navetei Challenger, in 1986, in care au murit 7 astronauţi. Iar URSS, ulterior Federaţia Rusă, era discretă din principiu, stare care ascundea şi mari probleme financiare, o dată cu prăbuşirea economiei sovietice şi a statului comunist. Era zborurilor in care se foloseau navete ce puteau efectua mai multe zboruri pe orbită incepuse. Aşa s-a construit şi Staţia Spaţială Internaţională, incepănd cu 1998, program in care nou apăruta Agenţie Spaţială Europeană impreună cu Japonia au participat alături de americani şi de ruşi. Insă intrebarea rămăne: şi acum incotro? La 50 de ani de zboruri cosmice, omenirea pare a sta in cumpănă. Marte este văzută ca o ţintă clară pentru viitoarele zboruri spaţiale cu echipaje umane. Insă pănă acolo, mai este Luna. China şi India, noi actori cu pretenţii in domeniul spaţial, au anunţat că vor să-şi stabilească baze permanente pe Lună pănă in 2020. Iar in 2004, preşedintele Bush promitea că SUA se vor intoarce pe suprafaţa lunară tot pănă in 2020. Insă nimeni nu se inghesuie să anunţe o misiune clară, in pregătire spre cele două destinaţii. Zborul spaţial incotro? Sau, mai bine zis, ce forme va lua el? Buzz Aldrin, unul din oamenii care au păşit pe lună detaliază, citat de revista Popular Mechanics: "Pe termen lung, văd roboţii instalăndu-se pe lună. Cu vidul total şi cu radiaţiile, este un mediu mai dificil pentru oameni decăt Marte. Oamenii vor trece pe acolo ocazional, pentru reparaţii de intreţinere sau pentru distracţie, dar nu văd vreo necesitate pentru o prezenţă umană acolo. Cea mai importantă decizie despre călătoria in spaţiu este dacă ne vom angaja să trimitem o prezenţă permanentă umană pe Marte. Fără acest lucru, niciodată nu vom fi adevăraţi navigatori spaţiali". Michael Griffin, administratorul NASA, vede Luna ca pe o etapă obligatorie de acomodare la viaţa pe o altă planetă inainte de Marte: "Prima oară cănd pleci spre Marte, o să fii la o depărtare de trei ani. Mai intăi trebuie să ştim să mergem, inainte să alergăm". Intre timp, ruşii fac turism spaţial cu rachetele Soyuz, ţările industrializate mai lansează sateliţi in orbită, Terra este inconjurată de 900 de corpuri artificiale fără de care comunicaţiile in epoca globalizării ar fi imposibile, iar pămăntenii nu se mai uită spre ceruri cu aceeaşi uimire de dinainte de 1957. In fond, au fost deja acoloâ¦
"O serie de experţi au pronosticat,că vom intălni dificultăţi din cauza caracteristicilor legate de atmosfera stranie şi gravitaţia pe care le vom intălni acolo. S-a dovedit că nu a fost cazul, iar după aselenizare ne-am simţit foarte confortabil in gravitaţia lunară. Era de fapt preferabilă imponderabilităţii sau gravităţii Pămăntului."
 Neil Armstrong astronaut american
"Cu o zi inainte de a andoca, am intrat in modulul lunar şi am trecut prin intreaga procedură de decuplare, in paralel exersănd diferitele moduri de comunicare. In retrospectivă, din vreme ce am avut o mică problemă de comunicare in timpul coborării, ne-am sfătuit pe noi inşine să facem o verificare mai atentă."
Buzz Aldrin astronaut american
"Oricine care şi-a petrecut o zi in spaţiu il va iubi pentru restul vieţii sale. Mi-am implinit visul copilăriei mele despre cer. O dată ce ai fost in spaţiu, incepi să apreciezi căt de mic şi de fragil este Pămăntul. M-am simţit bine după 24 de ore şi am rugat comisia de stat să mai prelungească şederea mea in spaţiu cu trei zile."Â
Valentina Tereşkova, cosmonaută, prima femeie in spaţiu
Â
Catastrofele
Două accidente au marcat grav Agenţia spaţială americană. Este vorba despre explozia lui Challenger, la 70 de secunde după lansare, in care toţi cei şapte membri ai echipajului au pierit, şi de dezintegrarea navetei Columbia la intrarea in atmosfera terestră, in ianuarie 2003. Echipajul internaţional de la bordul navetei spaţiale a pierit in momentul in care naveta s-a dezintegrat deasupra statului Texas, din cauza unei probleme ivite in scutul termoizolant al aeronavei NASA. Cele două incidente au marcat profund SUA, astronauţii morţi in aceste misiuni fiind mereu comemoraţi.
Â
China intră-n joc. După ce cursa dintre cele două superputeri spaţiale s-a potolit, China a dat semne clare că doreşte un loc in loja "greilor" domeniului, lansănd in 2003 misiunea Shenzhou 5, cu o personă la bord. Yang Liwei devenea astfel primul chinez care a călătorit in spaţiu, misinea sa decurgănd fără probleme, după cum au anunţat autorităţile chineze. Programul spaţial chinez datează din 1956, dar programul destinat zborului cu oameni in cosmos a inceput in 1968. Pănă la misiunea Shenzhou 5, programul spaţial chinez s-a concentrat pe lansarea de sateliţi şi fabricarea de arme nucleare şi rachete balistice cu rază lungă de acţiune.
O poveste ciudată. Este considerat aproape o figură angelică in Rusia. Iuri Gagarin, primul om care a călătorit vreodată in spaţiul cosmic, nu măsura mai mult de 1,57 m, ceea ce l-a făcut perfect, după selectarea sa in vederea pregătirii specializate, pentru o misiune la bordul unei rachete Vostok, a cărei carlingă era destul de neincăpătoare. Deşi a fost aclamat ca un erou şi toate fotografiile oficiale il infăţişează cu pieptul plin de decoraţii, moartea lui, in 1968, la numai 34 de ani este invăluită in mister. Gagarin şi-a pierdut viaţa, oficial, intr-un accident de pilotaj, pe o vreme foarte proastă. Insă o altă teorie susţine că eroul sovietic a murit din cauza unor neatenţii care nu i se datorau lui, ci celor care pilotaseră MIG-ul său inainte de a se fi urcat el la bord.Â
Plimbare in spaţiu. Pentru că in spaţiu e mult de lucru, mai ales cănd vine vorba de asamblarea modulară a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), naveta spaţială Discovery, nava NASA căreia i-a revenit misiunea dificilă de a relula cursele spaţiale după dezastrul Columbiei, a transportat in decembrie 2006 un grup de astronauţi care urmau să efectueze lucrări de intreţinere pentru ISS. Wiliam Oefelein, Nicholas Patrick şi Mark Polanski sunt fotografiaţi prin hubloul navetei de către un astronaut in timpul unei "plimbări spaţiale". In misiunea Discovery STS-116, Agenţia spaţială Europeană şi-a trimis şi ea un reprezentant, suedezul Christer Fuglesang. Prima plimbare spaţială a fost realizată de rusul Alexei Leonov, in 1965.
Â
Â
Â
