x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă A doua încercare de andocare a capsulei rusești Soyuz MS-14 la ISS

A doua încercare de andocare a capsulei rusești Soyuz MS-14 la ISS

27 Aug 2019   •   09:38
A doua încercare de andocare a capsulei rusești Soyuz MS-14 la ISS

A doua încercare de andocare a capsulei ruseşti Soyuz MS-14, fără echipaj uman, la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost efectuată cu succes, a anunţat marţi Agenţia Spaţială Americană (NASA), potrivit DPA.

Capsula Soyuz MS-14, transportând un robot umanoid denumit FEDOR, a eşuat sâmbătă în tentativa sa de a se conecta la portul Poisk, desemnat ca port iniţial de andocare la ISS. O a doua încercare de conectare, la portul Zvezda, a fost efectuată cu succes în a doua jumătate a zilei de luni.

"În timp ce vehiculul spaţial zbura la circa 400 de kilometri deasupra estului Mongoliei, o capsulă rusească Soyuz, fără echipaj uman, a sosit şi a andocat la Staţia Spaţială Internaţională la 11:08 pm EDT [03:00 GMT]'', a precizat NASA.

Pentru a face loc capsulei Soyuz, în timpul încercării de andocare de luni, cosmonautul rus Alexander Skvorţov, astronautul american Andrew Morgan şi cel italian Luca Parmitano au urcat la bordul unui alt vehicul spaţial rusesc şi l-au mutat din portul Zvezda în portul Poisk, a precizat NASA.

Staţia Spaţială Internaţională, folosită pentru realizarea unor experimente ştiinţifice imposibil de realizat pe Terra, este operată în principal de Statele Unite şi Rusia şi reprezintă una dintre puţinele colaborări dintre cele două mari puteri rivale.

NASA a precizat că andocarea capsulei Soyuz MS-14 pregăteşte terenul pentru trimiterea înapoi pe Terra, programată pentru marţi dimineaţă, a unei capsule cargo SpaceX Dragon la finalul a patru săptămâni petrecute pe ISS. Capsula are la bord circa o tonă de experimente ştiinţifice valoroase.

Problema cu care s-a confruntat Soyuz MS-14 pare să fi fost cauzată de un sistem de andocare automatizată, denumit KURS, au dezvăluit specialiştii de la NASA, potrivit cărora vehiculul în sine nu a fost afectat de acea tentativă eşuată.

Cea mai recentă relocare a unui vehicul Soyuz între două porturi de andocare ale ISS a fost realizată în urmă cu patru ani, când astronauţii de la bordul staţiei au realizat manual o misiune similară, însă în sens invers, deplasând capsula Soyuz TMA-16M de la portul Poisk în portul Zvezda.

AGERPRES

×