x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă A fost anunțată data la care ISS își va înceta activitatea. Stația spațială se va prăbuși în Oceanul Pacific

A fost anunțată data la care ISS își va înceta activitatea. Stația spațială se va prăbuși în Oceanul Pacific

03 Feb 2022   •   18:02
A fost anunțată data la care ISS își va înceta activitatea. Stația spațială se va prăbuși în Oceanul Pacific

Staţia Spaţială Internaţională (ISS) își va încheia activitatea în 2030, după care va fi dezafectată și va cădea pe pământ în mod controlat.

''Staţia Spaţială Internaţională intră în al treilea deceniu şi cel mai productiv ca platformă ştiinţifică revoluţionară în microgravitaţie'', spune Robyn Gatens, directorul ISS.

ISS (ISS Transition Report), agenţia spaţială americană NASA, se va scufunda în sudul Oceanului Pacific, în ''Punctul Nemo''. Aceasta va fi ghidată pentru a intra în atmosfera pământului. 

După 2030 vor funcționa platforme spațiale private. ''Sectorul privat este capabil din punct de vedere tehnic şi financiar să dezvolte şi să opereze destinaţii comerciale pe orbită terestră joasă, cu asistenţa NASA. Aşteptăm cu nerăbdare să împărtăşim lecţiile pe care le-am învăţat şi experienţa noastră operaţională cu sectorul privat pentru a-i ajuta să dezvolte în spaţiu destinaţii sigure, fiabile şi eficiente din punct de vedere al costurilor'', a declarat Phil McAlister, directorul departamentului pentru zboruri comerciale al NASA.

Stații spațiale private 

NASA a anunţat semnarea unor contracte cu trei companii americane, cărora le va acorda sprijin pentru dezvoltarea unor staţii spaţiale private. Cele trei companii sunt Blue Origin, Nanoracks şi Northrop Grumman, care vor primi 130, 160 şi 125,6 de milioane de dolari. Compania Axiom Space a obţinut în 2021 un contract în valoare de 140 de milioane de dolari.

Agenția Spațială estimează că este nevoie de prezenţă permanentă pe orbită a doi astronauţi pentru a circa 200 de experimente anual.

Orbital Reef a fost dezvoltată de Blue Origin în parteneriat cu Sierra Space și poate cuprinde până la 10 persoane: turişti, companii sau persoane publice.

Avanpostul spaţial Starlab dezvoltat de Nanoracks va fi lansat în 2027.

Compania Northrop Grumman construiește o stație spațială pentru activităţi ştiinţifice şi turism.

Axiom dezvoltă un modul care va fi atașat la ISS, după care va funcționa independent.

NASA este implicată în proporție de sub 40% în aceste proiecte. 

 

×
Subiecte în articol: iss