Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scaunul inalt şi moale il absorbea, contopindu-se parcă cu trupul istovit ce zăcea intre mănerele de pluş. Bărbatul işi intinse picioarele căt putu de mult sub scaunul vecinului din faţă şi, aplecăndu-se puţin, se lipi cu tămpla de hubloul mat.
Scaunul inalt şi moale il absorbea, contopindu-se parcă cu trupul istovit ce zăcea intre mănerele de pluş. Bărbatul işi intinse picioarele căt putu de mult sub scaunul vecinului din faţă şi, aplecăndu-se puţin, se lipi cu tămpla de hubloul mat.
Era prea obosit ca să poată dormi. Comandă o cafea. Insoţitoarea de bord se intoarse in căteva clipe cu o ceaşcă aburindă. Bărbatul mulţumi şi sorbi cu poftă. Cel de alături il intrebă ceva, dar nu răspunse. Acum era ocupat. Nu mai băuse o cafea bună demult şi era bucuros că scăpase de lăturile maronii din hotel. Ce uşurare, găndi. In sfărşit acasă, după atăţia ani de muncă. Le făgăduise alor săi poveşti despre locuri şi oameni noi, dar acum nu avea nimic din toate astea.
Aeronava zgăria fin ecranul boltit al cerului, infiptă parcă direct in carnea neagră a nopţii de deasupra ei. Plana calm, suptă din cănd in cănd de golurile de aer şi atunci se scutura infuriată, incercănd să inspăimănte parcă fălcile imateriale ale norilor.
Ateriză. Roţile vibrară rostogolindu-se ordonat peste făşia albicioasă de beton. Platforma de debarcare se lăsă incet. O pasarelă tubulară ii purtă pe toţi in interiorul aeroportului.
Citește pe Antena3.ro
Omul trecu repede de vamă şi se indreptă aproape fugind spre staţia de autobuz de dincolo de zona interzisă. Urcă in ultimul moment, aproape din mers. Nu mai cumpără bilet şi strecură in buzunarul şoferului o mică "taxă de complicitate". Ajuns in cellălalt capăt al maşinii, se aşeză pe una dintre banchetele tari ale sectorului B, rezervat străinilor. Sectorul A, de care era despărţit printr-un perete de sticlă mată, era, prin regulament, al localnicilor, dar el se simţea acum altul. Atăţia ani de muncă departe il preschimbaseră in ceva ce el dispreţuise dintotdeauna. Un dezrădăcinat.
Cu geanta de voiaj aşezată pe genunchi, bărbatul scruta atent noaptea, incercănd să recunoască ceva din ce lăsase in urmă. Nimic familiar nu-i atrase atenţia, dar ştia, simţea că se indreaptă spre casă. Işi aminti că inchiriase demult o maşină. Trebuie că-l aştepta şi acum in parcarea murdară in care o lăsase. Bătrănul căruia ii aparţinea murise de inimă rea atunci cănd il părăsise soţia, o bătrănică sprintenă şi arţăgoasă, iar firma rămasă fără stăpăn ajunse la măna oamenilor, care luară tot ce se putea lua, de la creioane şi ascuţitori pănă la mobilă, uşi şi ferestre.
- Opreşte aici!, se pomeni strigănd şoferului. Maşina rămase in loc. Omul cobori călcănd greu treptele scării de metal şi o porni drept inainte, printre bolovanii ascuţiţi.
- Dar unde vă duceţi, domnule?, ii strigă in urmă un călător.
- Acasă!, veni răspunsul serios, aproape mecanic.
- Acasă la dracuâ poate, mormăi ca pentru sine celălalt şi se aşeză din nou pe scaun. Autobuzul porni şi dispăru curănd in noapte. Bărbatul se afla acum singur in pustiul imens, tăiat in două de nesfărşita panglică de ciment a şoselei. El, omul, sfida cu verticalitatea sa lumea aplatizată, aridă pe care călca.
Soarele ardea năpraznic. Căt vedeai cu ochii ţărăna zgăriată de colţii săi fierbinţi se intindea inecăcioasă şi sălcie ca o carie. Prin fiecare fărămă de pămănt coclit, prin fiecare crăpătură a pietrei, porii intregii fiinţe vii scuipau puroiul negricios, inroşit de săngele bolnav al planetei. Mii de viermi albi colcăiau jos, la baza largă a stălpilor cereşti. Dar undeva in depărtare, impungănd norii murdari, se ridica o
bisericăâ¦
Merse... Acum totul, aerul, apa, pămăntul, piatra formau cuvăntul, entitatea dragă lui, cel de demult departe de el insuşi. Acasă. Păşea stingher, in linişte, privind acum in jurul său ca un simplu spectator, neindrăznind să tulbure oglinda fragilă, nemişcată a unei lumi din care nimic nu-i spunea că mai face parte. Pinii inalţi sprijineau binevoitori lacul albastru al cerului, implăntaţi in gurile lacome ale trotuarelor. Cei bătrăni il considerau un renegat; cei tineri, un străin.
Bărbatul dezmierdă duios, cu degetele răsfirate, tabla netedă ca o epidermă smălţuită a maşinii ce sta, ca un copil morocănos, pe roţile sale dezumflate.
O porni din nou. Văntul bătea cu incăpăţănare, producănd vărtejuri de colb, titireze efemere ce ţopăiau in dezordine, imprăştiind grămezile de frunze strănse poate de un bătrănel pedant de-a lungul străzii. Mergea cu haina descheiată fluturănd haotic, ca un steag ciudat pe o navă ciudată, cu părul răvăşit de rafalele reci, mergea sperănd la căldura protectoare a focului din vatră.
O siluetă gărbovită işi făcu apariţia la un colţ de stradă. Lampadarul işi arunca lumina cretoasă, alungindu-i umbra deşirată peste toate cele din jur. Cu măinile noduroase bălăbănindu-se pe lăngă trupul mic, bătrăna il privea in linişte, cu ochi reci, sclipitori. Bărbatul rămase locului, străngăndu-şi haina la găt.
- Te aşteptam, spuse intr-un sfărşit.
- Iar eu am venit, răspunse emoţionat, inaintănd incet către ea.
- Vino!, il indemnă bătrăna, deschizănd larg braţele.
- Vin, mamă!, strigă omul. Femeia il cuprinse cu braţele, strecurăndu-şi degetele subţiri
in adăncul fiinţei lui, topindu-se in el, păstrăndu-l pentru totdeauna.
Toporul căzu cu forţă peste buturuga de brad, spărgănd-o in două. Bărbatul se opri şi, ştergăndu-şi cu dosul palmei broboanele de sudoare ce-i brăzdau chipul, privi spre cei adunaţi pe veranda spaţioasă. Bătrăna sta intinsă pe un şezlong. In jurul ei, intreaga familie.
- Ne-a fost dor de tine, spuse un tănăr.
- Nu-i aşa că n-ai să pleci, unchiule?, intrebă o fetiţă, iţindu-şi capul blond de după el.
- Nu, n-am să mai plec niciodată de lăngă voi, o mulţumi omul zămbind blănd. Promit.
Undeva, in pustiu, soarele alb picura stropi grei de aer incins peste trupul uscat al bărbatului afundat in pămăntul hulpav.
