O explozie solară de clasa X2.3 s-a produs marți, la ora 21:54 GMT, aceasta fiind a treia explozie de clasă maximă în decurs de o săptămână, a informat miercuri Institutul rus de Geofizică Aplicată, potrivit agenției de presă Ria Novosti, citată de Agerpres. Zona în care s-a produs această ultimă explozie este situată la marginea de vest a discului solar. Potrivit experților, explozia s-a produs într-o zonă 'geomagnetic ineficientă', adică ejecția de plasmă nu poate ajunge pe Terra și nu poate cauza tulburări geomagnetice.
La 25 octombrie, două explozii solare consecutive de clasa X s-au produs în sectorul solar 1882, unde asemenea fenomene nu au fost observate din mai 2013. Acestea au fost urmate de o serie de explozii de clasa M.
În funcție de puterea radiațiilor X, exploziile solare se împart în cinci clase: A, B, C, M și X. Clasa minimă A0.0 corespunde puterii de radiație de pe orbita Pământului (aproximativ 10 nanowați pe metru pătrat). La trecerea către următoarea literă, puterea radiației crește de zece ori.