x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Arme perfecte

Arme perfecte

de Anca Aldea    |    26 Iul 2008   •   00:00

Cînd spui "pandemie" şi te gîndeşti la trecut, îţi vin în memorie momentele de grea încercare prin care au trecut strămoşii noştri fie că proveneau de pe continentul european, asiatic, african sau american.



Cînd spui "pandemie" şi te gîndeşti la trecut, îţi vin în memorie momentele de grea încercare prin care au trecut strămoşii noştri fie că proveneau de pe continentul european, asiatic, african sau american. Cînd spui "pandemie" şi te gîndeşti la prezent, inevitabil îţi vine în minte războiul actual împotriva terorismului şi ţi "se încremeneşte" ideea că, poate, gripa aviară sau ebola sau SIDA au fost folosite ca arme biologice de distrugere în masă menite – cine ştie? – să omoare locuitorii din anumite zone suprapopulate. Teoriile conspiraţioniste abundă în astfel de idei şi, o dată cu ele, oamenilor li se servesc preconcepţii despre războiul actual. Moartea şi haosul fac casă bună atunci cînd criminalii fac tot ce le stă în putinţă pentru a ucide cu sînge rece victime nevinovate. Bolile devastatoare care lovesc, în prezent, continentul negru sînt considerate, de unii, arme de distrugere în masă. Populaţia Africii se înmulţeşte uluitor de repede. La fel însă se întîmplă în Asia, unde deja se vehiculează, de cîţiva ani încoace, ideea că gripa aviară ar fi fost "scornită" pentru a mai "curăţa" din sufletele acestor locuri şi-aşa arhipopulate.

Nu mai este însă un secret pentru nimeni că mai marii acestei lumi caută tot felul de mijloace pentru a crea arma perfectă – chit că este vorba de arme biologice şi chimice. Dar nu numai marile puteri s-au angajat într-o astfel de căutare. Anul trecut, unul dintre cele mai atroce personaje ale regimului condus de Saddam Hussein, Ali Hassan al-Majid (cunoscut şi sub numele de Chimicul Ali), a fost condamnat la moarte pentru genocidul din 1988 împotriva etnicilor kurzi din nordul Irakului. Ali, unul dintre apropiaţii măcelarului de la Bagdad, pusese la cale programul de arme chimice şi biologice cu care Saddam ameninţa o lume întreagă.

Virusurile create conspirativ în laboratoare sînt considerate arme perfecte şi din considerente psihologice. Aceste arme neconvenţionale şi, cel mai important, invizibile, despre care tot auzim în relatările legate de campania mondială împotriva terorismului, sînt percepute, la nivel individual, şi ca un atac psihologic. Oamenii se tem de moarte, de nesiguranţă, de instabilitate. Nu se pot acomoda nici cu haosul, nici cu frica, nici cu panica.

×
Subiecte în articol: editorial arme