Biserica de la muzeu

Aflată în patrimoniul Muzeului Naţional Agricol din Slobozia, Biserica de lemn Poiana este monument de istorie şi arhitectură veche ţărănească, atestat încă din 1737. Lăcaşul de cult a fost iniţial construit în satul Poiana, fiind, astăzi, strămutat lângă clădirea muzeului.

Ctitorită de boierul Răducan Târcă, biserica s-a aflat în cult până în jurul anului 1850, apoi capriciile vremii au schimbat ordinea cunoscută a lucrurilor. După ce râul Ialomiţa şi-a ieşit din matcă şi s-a revărsat, lăcaşul a suferit pagube semnificative şi a fost uitat de oamenii din sat. "Ţăranii şi-au construit altă biserică de zid, iar aceasta a lui Târcă a fost practic abandonată" şi o parte din bogăţia aflată înăuntrul ei a ajuns la alte biserici, spune gazda noastră, Viorica Croitoru-Capbun de la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia.

PLANURI. La jumătatea secolului al XX-lea, ctitoria boierului Târcă şi-a pierdut uşile de la catapeteasmă, icoanele, cărţile vechi. Nici măcar clopotul nu a fost lăsat acolo unde îi era locul. În 1979, Răzvan Ciucă, actualul director al Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia, s-a ocupat de mutarea şi de restaurarea lăcaşului la Poiana de Sus pentru a-l introduce în circuit turistic. Omul avea planuri mari – voia să amenajeze în jurul bisericii un amfiteatru pentru manifestări culturale. Dar socotelile de-acasă nu au fost ca cele din târg, vorba românului. În 2000, Ciucă a solicitat strămutarea bisericii în uriaşul parc care înconjoară Muzeul Agriculturii. Iniţiativa nu ar fi fost posibilă fără ajutorul material oferit de P.S. dr. Damaschin Coravu, Episcopia Sloboziei şi cel al Consiliului Judeţean Ialomiţa. La sfârşitul aceluiaşi an (2000), biserica, patronată de "Sfântul Ierarh Nicolae", a fost târnosită, primind, totodată un nou hram, cel al "Bunei Vestiri". Astăzi, lăcaşul este din nou intrat în cult, aici săvârşindu-se toate slujbele obişnuite ale unei biserici de parohie.

FUNIA TIMPULUI. Lăcaşul de cult impresionează prin soliditatea bârnelor de stejar din care este construită, elementul care atrage invariabil atenţia fiind brâul în torsadă sculptat de-a lungul mijlocului pereţilor exteriori. Acesta simbolizează "Funia timpului" sau "Sânul lui Adam". Exteriorul bisericii este cel original, exceptând doi stâlpi din pridvor care au fost înlocuiţi, deoarece erau extrem de deterioraţi. La intrare, în partea stângă, poate fi descoperită lespedea de mormânt a ctitorilor pe care desluşeşti numele boierului Răducan Târcă şi a membrilor familiei sale.

SUFLET. Interiorul bisericii pare a te purta, ca printr-o poartă nevăzută, spre o lume spirituală atipică. Fiecare "fâşie" din lemn care compune pereţii interiori – pronaos (tinda femeilor), naos şi altar – datează din secolul al XVIII-lea, de la construcţia originală a bisericii. Duşumeaua este însă nouă, ea înlocuind aproape total vechea podea din scânduri şi dalele de piatră. Pronaosul şi altarul aveau iniţial duşumele din scânduri, în timp ce naosul era pavat cu dale de piatră şlefuite în formă pătrată. Acestea se mai păstrează astăzi pe o porţiune mică, în faţa altarului. De asemenea, în biserică există doar o singură strană datând de la construcţia bisericii, în 1737, restul fiind refăcute după distrugerile cauzate de inundaţiile de la Poiana de Jos. A fost reconstruită şi bolta, iar decorarea ei a fost făcută de artistul Ion Nicodim – care a îmbinat pictura ţărănească cu cea religioasă.