x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Campionul mondial la jocul de go a fost bătut din nou de programul informatic al Google

Campionul mondial la jocul de go a fost bătut din nou de programul informatic al Google

10 Mar 2016   •   22:08
Campionul mondial la jocul de go a fost bătut din nou de programul informatic al Google

Programul informatic conceput de Google l-a învins din nou joi, a doua zi a luptei dintre om şi inteligenţa artificială, pe campionul mondial la jocul de go, Lee Se-dol. A fost a doua manşă a unei serii de cinci meciuri organizate la Seul, transmite AFP.

După prima victorie asupra marelui maestru sud-coreean al disciplinei, supercalculatorul AlphaGo a dovedit în patru ore şi jumătate că reuşita sa surprinzătoare de miercuri nu s-a datorat norocului.

DeepMind, filială a Google care a dezvoltat acest program de inteligenţă artificială (IA), a comparat jocul de go, inventat în urmă cu circa 3.000 de ani în China, cu "Everestul" IA. Calculatorul Deep Blue al IBM a făcut senzaţie în 1997 învingându-l pe campionul mondial la şah Gary Kasparov.

Tabla de go - 19 linii pe 19 - oferă un număr incalculabil de configuraţii posibile, mai multe decât numărul atomilor din univers, spun specialiştii în acest joc al minţii. Acest lucru înseamnă că intuiţia şi creativitatea sunt esenţiale pentru a câştiga la nivel foarte înalt. Două domenii în care se credea că omul este superior maşinii.

Programul de inteligenţă artificială AlphaGo a devenit celebru odată cu victoria obţinută toamna trecută, cu 5-0, împotriva lui Fan Hui, campion european de go. Joi şi campionul mondial Lee Se-Dol a fost încolţit de mişcările "extrem de neobişnuite" al calculatorului, potrivit comentatorului şi jucătorului profesionist Kim Seong-Ryong. "Dacă îi veţi întreba pe cei 1.300 de jucători profesionişti din Coreea de Sud, Japonia şi China, niciunul nu ar fi ales aceste mişcări", a afirmat el în timpul transmisiunii directe a meciului în cele trei ţări.

Programul Google utilizează îndeosebi "învăţarea profundă" (deep learning), metodă de învăţare automată concepută pe baza straturilor de "neuroni" artificiali, care îi imită pe cei ai creierului uman. Această tehnică, asociată cu creşterea puterii de calcul a calculatoarelor şi cu deţinerea unor imense baze de date cu care pot lucra maşinile, a permis realizarea unor progrese considerabile.AGERPRES

×