Capriciile pămăntului
2007 a fost anul cu cele mai multe dezbateri, reuniuni, negocieri, semnale, refuzuri, amănări, promisiuni in domeniul incălzirii globale. Alarma a fost declanşată mai demult.
2007 a fost anul cu cele mai multe dezbateri, reuniuni, negocieri, semnale, refuzuri, amănări, promisiuni in domeniul incălzirii globale. Alarma a fost declanşată mai demult. Dar in 2007 s-a produs declickul. In 2007, oamenii politici s-au alăturat, din varii interese, dezbaterilor privind schimbările climatice.
Conferinţa internaţională asupra schimbărilor climatice, organizată la Bali (Indonezia), a reunit, timp de 11 zile, reprezentanţi ai guvernelor din aproximativ 200 de ţări. Oameni politici şi specialişti in domeniul mediului s-au aşezat la masa tratativelor pentru a incerca să ajungă la un acord privind stabilirea unor măsuri noi pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, măsuri care vor fi puse in practică după 2012. O misiune grea in contextul in care Statele Unite, cel mai mare poluator al lumii, au refuzat in repetate rănduri să semneze singurul protocol in domeniul reducerii emisiilor, redactat in 1997 (şi adoptat in 2005) din necesitatea de a ţine căt de căt sub control schimbările climatice. (Protocolul de la Kyoto este primul acord oficial care prevede stabilizarea concentraţiilor emisiilor gazelor cu efect de seră la un nivel care ar putea preveni interferenţele antropologice periculoase cu sistemul climatic. Protocolul expiră in 2012.)
Evoluţia climei din ultimii zece ani şi efectele pe care aceasta le-a avut şi le are asupra Terrei i-au determinat pe specialiştii in domeniu să prezinte la Bali o petiţie semnată de 215 oameni de ştiinţă, care imploră guvernele lumii să ia măsuri urgente pentru incetinirea incălzirii globale şi să convină asupra unui acord nou privind reducerile de emisii. Este prima dată in istoria omenirii cănd cei mai buni specialişti din peste 25 de ţări solicită politicienilor să susţină o reducere la jumătate a emisiilor de seră pănă in 2050, informează Associated Press.
Â
PRECEDENTE. Conferinţa de la Bali a fost precedată, anul acesta, de nu mai puţin de opt alte evenimente tematice organizate in intreaga lume. La 2 februarie, Comisia Interguvernamentală privind Schimbările Climatice (ICGC) din cadrul ONU a dat publicităţii un raport in care se arată că omul este vinovat in proporţie de 90% de schimbările climatice. Documentul mai stipulează că temperatura va creşte cu minimum 4°C pănă la sfărşitul secolului. La 7 iulie au fost organizate o serie de concerte la Sydney, Tokyo, Shanghai, Johannesburg, Hamburg, New York, Londra şi Rio de Janeiro, pentru a trage un semnal de â¡Â â¡ alarmă asupra incălzirii globale. La mijlocul lui septembrie, timp de patru zile, Canada a găzduit a 20-a reuniune a statelor semnatare ale Protocolului de la Montreal, document care susţine lupta impotriva distrugerii stratului de ozon. La 24 septembrie, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a prezidat o reuniune la New York pe tema schimbărilor climatice, cerănd liderilor lumii să acţioneze imediat, să uite de protocolul Kyoto, care expiră in 2012, şi să privească optimist spre reuniunea de la Bali. La 28 septembrie, preşedintele SUA a organizat prima sa conferinţă pe probleme de mediu. Bush a fost aspru criticat in cercurile diplomatice pentru că a incercat să distragă atenţia de la conferinţa ONU din 24 septembrie. La 12 octombrie, fostul vicepreşedinte american Al Gore şi ICGC au căştigat Premiul Nobel pentru Pace pentru "eforturile de colectare şi difuzare a informaţiilor cu privire la schimbările climatice provocate de om şi pentru punerea bazelor in vederea adoptării măsurilor necesare luptei impotriva incălzirii globale". La 20 noiembrie, cele 41 de ţări puternic industrializate care au semnat convenţia ONU pe tema schimbărilor climatice au prezentat, la Bonn, informaţii detaliate privind emisiile cu efect de seră.
IZOLAŢII. Căt priveşte Statele Unite, incălzirea globală şi tot ce implică ea pare să nu deranjeze administraţia Bush, chiar dacă o comisie senatorială dominată de democraţi a anunţat recent aprobarea unui proiect de lege privind reducerea emisiilor CO2. Documentul stipulează că, in perioada 2012-2050, SUA ar putea diminua cu 60% emisiile de CO2 din utilităţile electrice, transport şi industria manufactură (oamenii de ştiinţă au recomandat, la Bali, reducerea, in aceeaşi perioadă, cu 80% a emisiilor provenite de la ţările industrializate). Ceea ce se vrea o mănă intinsă din partea Washingtonului s-ar putea dovedi doar o himeră, cred unii analişti, amintind de cu totul alte preocupări pe care le are Bush la ora actuală. Dar senatorul democrat Barbara Boxer, preşedintele comisiei de mediu, care a luat parte la dezbaterile de la Bali, susţine că SUA au transmis astfel un mesaj intregii lumi privind seriozitatea cu care Washingtonul tratează incălzirea globală. Emoţiile sunt mari in contextul in care, ca şi liderul lor, republicanii se opun acestei legi. Miza este prea mare. Deşi se află in fruntea celor mai mari poluatori ai lumii, americanii incearcă să arunce găina in grădina vecinului, afirmănd că nu există nici o garanţie că India şi China (alţi doi mari poluatori) işi vor reduce şi ele emisiile in mod echitabil. Oficial, SUA au militat pentru adoptarea unei "foi de parcurs" privind protejarea climei şi pentru un compromis in cadrul conferinţei de la Bali. Neoficial, SUA au căutat sprijinul Chinei şi Indiei pentru a-i impiedica pe participanţii la reuniune să impună limite la emisiile de noxe.

Ştiri din .ro
- Traficanți de ecstasy, care aprovizionau piața din Timișoara, ridicați într-o operațiune DIICOT. Salon de consumat droguri pentru clienți UPDATE Câte persoane au fost reținute Pressalert.ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
Huawei ar putea renunța la producția de smartphone-uri
Ce s-a întâmplat cu fondatorul Alibaba. China încearcă să oprească speculațiile privind dispariția acestuia
Dezvoltare aplicații mobile – de ce te interesează
La luptă cu WhatsApp! Platforma de mesaje Signal și-a rezolvat problemele tehnice
Apple va lansa două laptopuri MacBook Pro
Cea mai mare platformă de comerț ilegal de pe DarkNet a fost anihilată
WhatsApp sperie utilizatorii. Ce aplicații de mesagerie online i-ar putea lua locul
Eveniment spectaculos la început de an. Când se va putea vedea ploaia de meteoriți
NASA sărbătorește 20 de ani pe Stația Spațială Internațională
Atenție! Cum funcționează pe WhatsApp noua înșelătorie de Anul Nou
Top platforme de magazine online pentru 2021
Tipuri de malware care vă pot compromite echipamentele
(P) Alegerea perfectă pentru o petrecere, acasă sau la job Transformă-ți viața după bunul tău plac împreună cu Akai
