x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Ciocnirea a două stele neutronice, desemnată descoperirea anului de către revista Science

Ciocnirea a două stele neutronice, desemnată descoperirea anului de către revista Science

22 Dec 2017   •   20:30
Ciocnirea a două stele neutronice, desemnată descoperirea anului de către revista Science

Observarea ciocnirii a două stele neutronice care a permis pentru prima dată captarea simultană a undelor gravitaţionale şi a celor electromagnetice a fost desemnată descoperirea ştiinţifică a anului 2017 de către revista americană Science, informează AFP.

Descoperirea, făcută în luna august, ''confirmă mai multe modele cheie ale astrofizicii, dezvăluie originea a numeroase elemente grele ale materiei şi verifică cel mai bine teoria generală a relativităţii elaborată de Albert Einstein'', scriu joi editorii revistei Science.

Ciocnirea dintre cele două stele cu neutroni s-a produs la 130 de milioane de ani lumină de Terra şi a generat ondulaţii minuscule în materialul spaţiu-timp - denumite unde gravitaţionale -, captate cu ajutorul a trei instrumente gigantice de pe Pământ, două în Statele Unite şi unul în Europa.

Aceste unde, a căror existenţă a fost prezisă de Albert Einstein, au fost detectate pentru prima dată în 2015, după coliziunea a două găuri negre, iar oamenii de ştiinţă care au făcut această descoperire au primit premiul Nobel pentru fizica în 2017.

Undele gravitaţionale deschid noi posibilităţi importante de explorare a universului, permiţând observarea corpurilor care nu emit lumină proprie.

''Posibilitatea înţelegerii tuturor evenimentelor cosmice cataclismice oferă promisiunea revoluţionării astrofizicii'', scrie Science.

Printre celelalte zece premiere ştiinţifice importante reţinute de Science se mai află descoperirea unei noi specii de urangutan (Pongo tapanuliensis), într-o pădure izolată din Indonezia, precum şi redatarea unui craniu vechi de 300.000 de ani. Această ultimă descoperire a dus la concluzia că apariţia primilor homo sapiens a avut loc cu 100.000 de ani mai devreme decât se credea până acum.

Succesul testelor clinice pentru terapia genetică a copiilor care suferă de amiotrofie spinală, cea mai frecventă cauză a mortalităţii infantile, a fost de asemenea consemnată în palmaresul pe 2017 al revistei Science.

O descoperire care ar putea elimina mutaţiile genetice responsabile de declanşarea anumitor boli se regăseşte de asemenea pe lista primelor zece premiere ştiinţifice consemnate de Science.

Pe de altă parte, revista deplânge mai multe nereuşite din domeniul ştiinţific.

Science face referire la ''o relaţie profund disfuncţională'' între comunitatea ştiinţifică şi preşedintele Donald Trump care, de la venirea sa la Casa Albă, a retras Statele Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, a revocat numeroase reglementări în domeniul mediului şi a redus drastic bugetul federal alocat cercetării.AGERPRES/

×