x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Celulele stem ar putea regenera inima după un atac de cord

Celulele stem ar putea regenera inima după un atac de cord

28 Aug 2024   •   23:30
Celulele stem ar putea regenera inima după un atac de cord

Un nou studiu, condus de Arizona State University în colaborare cu Mayo Clinic, ar putea transforma modul în care sunt tratați pacienții care au suferit un atac de cord. Se pare că celulele stem ar putea regenera inima după un episod de atac de cord.

Echipa a primit o finanțare de 2,7 milioane de dolari din partea National Institutes of Health pentru a explora cum ingineria celulară și regenerarea țesuturilor pot ajuta la recuperarea inimii după un atac de cord.

Când are loc un atac de cord, mușchiul cardiac din ventriculul stâng, responsabil de pomparea sângelui în întregul corp, este grav afectat. În timp, această deteriorare pune o presiune suplimentară pe restul inimii, ceea ce poate duce la insuficiență cardiacă severă. Cercetătorii dezvoltă țesuturi cardiace inginerizate (EHT) utilizând celule stem cu proprietăți electrice similare celor ale țesutului cardiac natural, care ar putea revitaliza țesutul afectat și îmbunătăți semnificativ procesul de recuperare.

 

Grefarea cu succes a acestor celule duce la formarea de noi celule cardiace, având potențialul de a înlătura deteriorare mușchiului cardiac.

„Celulele stem recoltate la naștere sunt unice prin capacitatea lor de a se diferenția în diverse tipuri de celule, inclusiv celule cardiace. Aceste celule pot fi stocate pentru utilizare ulterioară și oferă o soluție promițătoare pentru tratamentul afecțiunilor grave, cum ar fi atacurile de cord. Acest studiu demonstrează potențialul enorm al celulelor stem de a regenera țesuturi vitale și de a salva vieți”, explică dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical al Cord Blood Center.

În prezent, celulele stem recoltate la naștere sunt deja utilizate pentru a trata o gamă largă de afecțiuni, de la leucemii, la tulburări genetice sau boli autoimune. În prezent, terapiile cu celule stem au dus la îmbunătățiri semnificative pentru unii pacienți, contribuind la regenerarea și repararea țesuturilor afectate.

În plus, România se evidențiază ca fiind una dintre puținele țări din Europa care oferă părinților acces la recoltarea întregului țesut placentar la naștere, reprezentând cea mai abundentă sursă de diferite tipuri de celule stem disponibile pentru terapii și tratamente medicale.

„Cu cât cantitatea de celule stem disponibile este mai mare, cu atât șansele de succes ale unui tratament cresc. Acest studiu deschide noi perspective pentru utilizarea celulelor stem în regenerarea inimii și subliniază importanța recoltării lor la naștere ca o investiție în sănătatea pe termen lung a copilului și familiei”, adaugă dr. Coltor.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: cord inima celule stem