Cucerirea Lunii

Oamenii de ştiinţă americani au anunţat, săptămîna trecută, că studiază în prezent ideea trimiterii pe Lună a unui telescop, ale cărui lentile vor fi construite acolo, pe suprafaţa selenară

După ani buni de cercetări şi aproximativ patru secole de la enunţarea, de către Newton, a ideii că prin folosirea unui lichid care execută o mişcare de rotaţie se poate crea un paraboloid perfect, cercetătorii au reuşit să transforme science-fiction-ul în realitate, construind şi perfecţionînd telescoa­pele cu oglinzi lichide. Încă din 1668, cînd Isaac Newton a construit primul telescop reflector cu obiectiv concav şi o oglindă diagonală subţire de 2,54 de centimetri, astronomii au căutat să afle o cale prin care să poată realiza oglinzi parabolice de dimensiuni mai mari. Treptat s-a dezvoltat ideea construirii unor oglinzi din lichide (de exemplu, din mercur), astfel că la începutul secolului al XX-lea fizicianul Robert W. Wood de la Universitatea Johns Hopkins din SUA a încercat să construiască primul telescop funcţional cu oglinzi lichide.

Luna trecută, cercetătorii canadieni au anunţat că în 2009 lumea va afla despre primul observator astronomic din lume cu un telescop cu oglindă lichidă de patru metri diametru. Un pas uriaş pentru umanitate, ar spune optimiştii. Este, desigur, o realizare extraordinară. Proiectul finanţat de Belgia şi Canada vede, în sfîrşit, lumina zilei. Impresionantul telescop va scruta zările de pe un vîrf de munte pînă în nordul Indiei, scrie New Scientist. Oamenii de ştiinţă speră însă să poată construi un alt telescop pe acelaşi principiu care să poate fi transportat pe Lună, la costuri rezonabile. De altfel, au mai existat propuneri pînă în prezent de a amplasa pe astrul nopţii un telescop care să nu sufere de distorsiunile optice induse de atmosfera terestră. Principiul pe care ar funcţiona un astfel de telescop este simplu, susţin inginerii canadieni care lucrează la dezvolvatarea tehnologiei. Este vorba de forma parabolică (curbată) pe care o capătă suprafaţa unui lichid aflat în rotaţie. Este acelaşi tip de formă de care are nevoie oglinda unui telescop pentru a focaliza lumina. În cadrul demersurilor de pînă acum, cercetătorii au folosit ca lichid reflectorizant mercurul, pentru că el reflectă suficientă lumină pentru a obţine imagini de calitate. Rămîne însă neelucidată problema condiţiilor speciale de pe suprafaţa selenară, cu totul diferite faţă de cele de pe Terra.

AMBIŢIOŞII. Pentru a nu se lăsa mai prejos decît vecinii lor canadieni, oamenii de ştiinţă americani au anunţat, tot săptămîna trecută, că studiază în prezent ideea trimiterii pe Lună a unui telescop, ale cărui lentile vor fi construite acolo, pe suprafaţa selenară, din particulele de praf găsite la faţa locului. Potrivit publicaţiei New Scientist, o echipă condusă de Peter Chen de la Centrul pentru zboruri spaţiale Goddard din Greenbelt, statul american Maryland, a descoperit că folosind 600 de kilograme de praf şi alte particule colectate de pe Lună, 60 de kilograme de răşini epoxidice, şase kilograme de carbon şi mai puţin de un gram de aluminiu se poate construi o oglindă de 2,4 metri, întocmai celei folosite, în prezent, de Telescopul Hubble.

Un pas uriaş

Una dintre cele mai ambiţioase dorinţe ale omenirii a fost, pînă în secolul trecut, cucerirea Lunii. Prima ase­lenizare datează din ianuarie 1966 şi îi este atribuită navetei sovietice Luna 9, fără echipaj la bord. Următorii doi ani, Statele Unite au trimis pe Lună trei misiuni, între care deja celebra aselenizare a lui Apollo 11. Era pentru prima dată în istoria omenirii cînd un semen de-al nostru avea să pună piciorul pe satelitul natural al Terrei. Descoperirea tainelor Universului nu încetează să fie o provocare pentru suflarea umană.

Primul satelit românesc

În decursul acestei săptămâni a fost prezentat la Academa Română, primul satelit construit la noi în ţară, sub coordonarea Agenţiei Spaţiale Române, de către o echipă de tineri absolvenţI ai Universităţii din Bucureşti şI ai Universităţii Politehnice Bucureşti. Satelitul, numit GOLIAT, a fost selectat de specialiştii de la Agenţia Spaţială Europeană pentru a fi lansat cu primul zbor al noii rachete europene VEGA, prevazut pentru sfârşitul anului 2008. GOLIAT, care nu cântăreşte mai mult de un kilogram, va avea la bord două experimente ştiinţifice şi o cameră de observare a Terrei.

Vînătoarea de luni

Numărul planetelor extrasolare descoperite se apropie de 300, dar numărul lunilor extrasolare descoperite este zero, relatează Space.com. Tehnologia existentă astăzi face descoperirea lunilor extrasolare aproape imposibilă, dată fiind mărimea lor. Darren Williams, de la Colegiul Behrend, Statele Unite, este de părere că acestea ar putea fi totuşi detectate folosind tehnicile potrivite. De ce este importantă descoperirea acestor luni? Pentru că pe aceste corpuri cereşti poate exista viaţă sau pentru că simpla lor existenţă poate crea condiţii pentru evoluţia vieţii.

Ce a fost înainte de Big-Bang?

O echipă de fizicieni americani susţine că imaginea Universului “mai tânăr” poate să conţină indicii despre timpul scurs înainte de Big-Bang, scrie BBC. Oamenii de ştiinţă susţin această afirmaţie în urma studierii microundelor cosmice de bază emise pe vremea când Universul avea numai 400.000 de ani. Modelul dezvoltat de cercetători poate explica de ce trecerea timpului este liniară, şi conţine ipoteza apariţiei Universului dintr-un altul mai vechi. Datele studiate de ei provin de la sonda Wilkinson Microwave Anisotropy Probe care aparţine Agenţiei Spaţiale Americane (NASA).

Teste pe ISS

Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au ataşat un nou braţ robotic la laboratorul japonez, informează Associated Press citată de Yahoo News. Braţul de 10 metri a fost atent examinat în timp ce toate cele şase încheieturi i-au fost mişcate şI a fost extins complet. La sfîrşitul testului, braţul robotic a fost demontat pentru că nu va fi folosit pînă anul viitor, cînd va fi lansată pe orbită şI cea de-a treia secţiune a modulului japonez Kibo şI un al doilea braţ mai mic.

Stelele pitice maro – codaşe la greutate

Astronomii au reuşit să determine, pentru prima dată, masele unora dintre cele mai uşoare corpuri aflate înafara galaxiei noastre, numite stele pitice maro, relatează Science Daily. Cercetătorii au utilizat imagini extrem de clare obţinute cu ajutorul telescoapelor Keck şI Hubble, descoperind că aceste corpuri plutitoare în spaţiu nu cântăresc mai mult de 3% din masa Soarelui. Aceste informaţii oferă noi perspective pentru testarea predicţiilor teoretice privind mişcarea obiectelor care nu generează energie internă, aşa cum sunt stelele pitice maro şi planetele gazoase.

Prea multă sare strică

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că mările care au existat în trecut pe Marte aveau un conţinut mult prea ridicat de sare pentru a permite vreo formă de viaţă, relatează Rompres. Ultimul studiu arată că, deşi minereurile şi rocile de pe această planetă nu se putea forma decât în prezenţa apei, salinitatea extremă nu a permis planetei Marte să găzduiască măcar microorganisme care, pe Terra supravieţuiesc în medii extrem de ostile. Cercetătorii nu exclud posibilitatea vieţii pe Marte, însă în alte zone, ca Meridiani planum, zonă aflată aproape de ecuatorul planetei.