x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă De ce oamenii nu zâmbesc în fotografiile vechi

De ce oamenii nu zâmbesc în fotografiile vechi

24 Dec 2016   •   17:45
De ce oamenii nu zâmbesc în fotografiile vechi
Sursa foto: Francis_Thomas_of_Maryland

În timp ce astăzi există mai degrabă obişnuinţa de a afişa zâmbete sincere în fotografii, cele de odinioară nu par să afişeze decât mine disperat de neutre. Această diferenţă de atitudine se explică printr-o constrângere tehnică, scrie Direct Matin. 

Când a apărut arta fotografiei în secolul al XIX-lea, aparatele din acea epocă, foarte rudimentare, necesitau un timp de expunere substanţial pentru a capta lumina. Pentru a apărea cu claritate în poză, subiecţii erau constrânşi să rămână nemişcaţi pentru o lungă perioadă de timp. 

Opt ore, de exemplu, au fost necesare pentru a face prima fotografie din istorie, realizată în 1826. Această fotografie reprezintă a aripă din proprietatea pionierului fotografiei, francezul Joseph Nicéphore Niépce.

Treisprezece ani mai târziu, fotograful Louis Daguerre a reuşit să reducă acest timp la aproximativ cincisprezece minute, dar tot era dificil de menţinut un zâmbet spontan o perioadă atât de lungă de timp, potrivit Agerpres.

Boulevard du Temple by Daguerre

×
Subiecte în articol: fotografii vechi secretele fotografiei