x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Descoperire uimitoare la Stonehenge. Druizii au construit un cerc de stâlpi imenși

Descoperire uimitoare la Stonehenge. Druizii au construit un cerc de stâlpi imenși

22 Iun 2020   •   14:08
Descoperire uimitoare la Stonehenge. Druizii au construit un cerc de stâlpi imenși
Sursa foto: stonehenge/antena3

Arheologii au găsit un cerc de stâlpi îngropaţi adânc în apropiere de Stonehenge, Marea Britanie, transmite Reuters.

Pietrele de la Stonehenge, a căror semnificație este încă necunoscută,  este unul dintre cele mai faimoase locuri din lume.

Noua descoperire este considerată ''uimitoare'' de către arheologii de la mai multe universităţi care au luat parte la proiect. Cercul de stâlpi are un diametru de doi kilometri și înconjoară aşezarea Durrington Walls.

Situl este localizat la trei kilometri nord-est de Stonehenge, pe platoul Salisbury Plain, iar dovezile sugerează că acesta datează din aceeaşi perioadă cu monumentul megalitic, construit cu 4.500 de ani în urmă.

''Aceasta este o descoperire fără precedent, de o importanţă majoră în Regatul Unit. Importanţi cercetători ai Stonehenge şi ai peisajului său au fost uluiţi de amploarea structurii şi de faptul că, deși este atât de aproape de Stonehenge, nu a fost descoperită până în prezent'', a spus Vincent Gaffney, unul dintre arheologii care au coordonat proiectul.

Cercul este format din stâlpi, de circa 10 metri diametru şi 5 metri adâncime, fiecare, a fost construit în neolitic de către druizi.

Descoperirea a fost realizată fără excavări, cu ajutorul tehnologiei de teledetecţie şi eşantionare.

''Nu pot explica suficient efortul necesar pentru săparea unor stâlpi atât de mari cu unelte din piatră, lemn şi os'', a menţionat Gaffney.

Circa 40% din acest cerc nu mai este disponibil pentru a putea fi studiat, din cauza dezvoltării moderne.

''Este o imensă declaraţie cosmologică şi nevoia de a o înscrie în pământ. Stonehenge are o legătură evidentă cu anotimpurile şi trecerea timpului. În cazul Durrington Shafts nu este vorba însă despre trecerea timpului, ci despre delimitarea printr-un cerc de stâlpi, cu semnificaţie cosmologică'', a explicat arheologul.

Delimitarea i-ar fi ghidat pe oameni către un sit sacru din centrul său sau i-ar fi avertizat să nu pătrundă în acesta.

În urmă cu mii de ani, druizii, care aparţineau culturii celtice şi îşi bazau sistemul de credinţe pe forţele naturii şi pe practici şamanice, conduceau ședințe spirituale la care participau mii de oameni, adunaţi la Stonehenge pentru ritualurile întâmpinării solstiţiului de vară.

Lastudiu au participat arheologi de la Universitatea din Bradford, Marea Britanie, universităţile din Birmingham şi St Andrews şi de la Institutul Ludwig Boltzmann pentru Prospecţiuni Arheologice şi Arheologie Virtuală din cadrul Universităţii din Viena.

Milioane de oameni au urmărit, sâmbătă seară şi duminică dimineaţă, în mediul online, apusul şi răsăritul Soarelui peste monumentul megalitic de la Stonehenge, marcând astfel solstiţiul de vară, conform organizaţiei English Heritage, care se ocupă de conservarea acestui monument, aflat în sudul Angliei, la Wilshire.

Anul acesta, ceremonia s-a desfăşurat exclusiv în mediul online din cauza măsurilor de distanţare socială adoptate de Marea Britanie din cauza epidemiei cu noul coronavirus.

Monumentul de la Stonehenge se va redeschide pentru public la 4 iulie.

×
Subiecte în articol: stonehenge Marea Britanie arheologi