x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Dinozaurii ucişi de vulcani?

Dinozaurii ucişi de vulcani?

de Vasile Surcel    |    29 Apr 2009   •   00:00
Dinozaurii ucişi de vulcani?

Lumea ştiinţifică a adoptat, în urmă cu aproape patru decenii, teoria conform căreia dispariţia dinozaurilor a fost provocată, în urmă cu 65 milioane de ani, de ciocnirea planetei noastre cu un asteriod imens.



În cadrul unor studii geologice complexe, efectuate la mijlocul anilor 70 ai secolului XX, savanţii au stabilit că impactul ucigaş ar fi avut loc în Golful Mexic, în zona Peninsulei Yucatan, unde a lăsat un crater, botezat Chicxulub. De curând, profesorul Gerta Keller de la Universitatea Princeton a lansat o nouă teorie privitoare la cauzele extincţiei dinozaurilor. Tabloidul britanic Daily Mail relatează că, într-un studiu apărut în revista de specialitate The Journal of the Geological Society, profesorul Keller susţine că, în realitate, "era dinozaurilor" s-a încheiat abia după 300.000 de ani de la prăbuşirea "ucigaşului cosmic". Iar cauza reală a extincţiei lor trebuie căutată într-o erupţie vulcanică de proporţii uriaşe care ar fi avut loc în India, la Deccan Traps. A fost o mega-erupţie care a aruncat în atmosferă cantităţi uriaşe de cenuşă vulcanică şi de gaze toxice. Acestea ar fi provocat un puternic efect de seră care, într-un timp relativ scurt, a fi dus la dispariţia unui mare număr de specii de plante. Dispariţie care, prin efectul de domino, a adus cu sine ruperea la scară planetară a întregului "lanţ trofic": nemaiavând ce mânca, erbivorele au dispărut primele. Iar extincţia lor a adus după sine moartea rapidă a marilor carnivore.

O serie de specialişti afirmă că supravieţuirea dinozaurilor după impactului cosmic poate fi demonstrată prin câteva descoperiri paleontologice. Astfel, într-un sit din localitatea mexicană El Peon au fost descoperite fosilele a 52 de specii de animale, identificate în sedimente depuse sub stratul bogat în iridiu, care marchează limita K/T, adică momentul impactului cu asteroidul căzut în Golful Mexic. Dar în mod cu totul surprinzător, savanţii au identificat fosilele aceloraşi 52 de specii şi deasupra acelui strat, fapt care demonstrează că ele au dispărut cu mult mai târziu.

Concluzionând asupra acestui fenomen, Gerta Keller afirmă: "Am aflat că nici măcar o singură specie nu a dispărut după impactul cu meteoritul de la Chicxulub". Mai mult decât atât, ea consideră că: "Nici una dintre celelalte mari extincţii înregistrate în istoria Planetei nu a fost asociată cu impactul Terrei cu un meteorit şi niciunul dintre celelalte mari cratere existente pe Terra nu a provocat dispariţia în masă a speciilor".

×
Subiecte în articol: special