x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Eclipsă parțială de Soare în 10 iunie. Orele de la care se va vedea din România

Eclipsă parțială de Soare în 10 iunie. Orele de la care se va vedea din România

28 Mai 2021   •   17:47
Eclipsă parțială de Soare în 10 iunie. Orele de la care se va vedea din România
Sursa foto: Pixabay.com

Eclipsa parțială de Soare din 10 iunie va fi vizibilă doar din partea de nord a țării. Reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” au anunțat vineri orele la care eclipsa se va vedea din România.

Cel mai devreme eclipsa începe în nord-vestul extrem al țării.

Astfel, reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” susțin că aceasta va fi vizibilă începând cu ora 13.17 din județele Bihor și Satu Mare, apoi treptat va deveni vizibilă și în Banat, Transilvania și Moldova.

„Este vorba de o eclipsă parțială de Soare, cu acoperire foarte mică a discului solar”, se arată într-o postare pe Facebook a Observatorului Astronomic.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Eclipsă parțială de Soare