Fildeş (IV)

Lorikane îşi strânse repede lucrurile de pe rogojină, aruncă o privire încordată bătrânului care se scufundase într-o tăcere de rău augur. Piciul se metamorfoză în pisoiul portocaliu şi intră imediat în raniţă.

...urmare din numărul trecut...

Lorikane îşi strânse repede lucrurile de pe rogojină, aruncă o privire încordată bătrânului care se scufundase într-o tăcere de rău augur. Piciul se metamorfoză în pisoiul portocaliu şi intră imediat în raniţă.

-Adu-ţi aminte ce ţi-am spus despre Chei, acum cinci ani, rosti Li întristat. Să nu uiţi, să nu uiţi, altfel viaţa ta va fi irosită şi, împreună cu a ta, celelalte din lumile astea meschine, care se războiesc anapoda, în loc să-şi vadă de treabă. Ajuns la Templu, caută-l pe Nemirhatep. E unul din scribii preotului Hirna. Spune-i că vii din partea mea. Mergi cu zeii vechi!

Noaptea deja cuprinsese întregul Timar. Capitala Hidrey 2 era departe însă de liniştea cunoscută de alte lumi în ceasurile la care luna îşi urma cursul pe cer. Siluete înveşmântate în mantii cu glugă roiau pe străzile oraşului, iar agitaţia generală camufla perfect activitatea preoţilor care aveau să se întrunească în Marele Conciliu în mai puţin de un ceas. Lorikane se strecură discret pe lângă străzile mărginite de benzile de înaintare rapidă pentru pietoni, preferând îmbulzeala de pe trotuare. Ocelotul respira tăcut în raniţă, cu urechile ciulite, depistând fiecare sunet din întuneric.

“Când vei intra în curtea interioară a Templului, mergi până la aleile din stânga şi bate de două ori la uşa verde”. Cuvintele îi apărură lui Lorikane în minte cu un sunet uşor metalic şi, de acum, cu familiara rezonanţă a celor două timbre din gândurile transmise de felină.

Templul era păzit de gărzile îmbrăcate în armuri termo-magnetice, care lăsau amprenta lor specifică în aerul înconjurător, făcându-l să vibreze în irizaţii verzi. Pentru că era conside­rat un loc sacru, militarii nu purtau arme, însă puteau folosi oricând puternicele scuturi pentru a provoca unde de şoc, generând paralizii, mai mult sau mai puţin grave, în sistemul nervos al nedoriţilor.

Lorikane se opri la o distanţă la care nu putea fi depistat, se vârâ într-un intrând, pe o alee întunecoasă, şi-şi desfăcu raniţa. Ocelotul sigma păşi fără sunet pe caldarâmul de piatră şi îl privi pe bărbat. În tăcere, blana sa albă începu să strălucească, de parcă ar fi fost acoperită cu o reţea de electricitate şi, în câteva secunde, în locul felinei, stătea Marele Preot al Ordinului Templului, Arna-Minkare-Esseleina. Irişii aveau irizaţii violet, iar părul îi era de o albeaţă strălucitoare. Statura îi era impozantă, drapată în roba ceremonială de mătase întunecată. Îşi puse  mâna stângă cu unghii lungi pe umărul drept al lui Lorikane, iar degetele de la mâna dreaptă acoperiră faţa acestuia. După câteva secunde, chipul bărbatului îşi pierduse trăsăturile familiare, dobândind un profil acvilin, cu o tăietură piezişă a ochilor, iar hainele de călătorie dispărură, în locul lor apărând o armură termo-dinamică şi hainele obişnuite pe care le purta un militar al templului. Cei doi s-au furişat până în partea din spate a marii incinte şi ajunşi aproape de poartă, ocelotul, deghizat în Arna, păşi maiestuos către gărzile care se plecară în faţa lui, în semn de respect, lăsându-l să treacă, însoţit de guardul său personal. Imediat cum au intrat în curtea interioară, cei doi porniră cu paşi apăsaţi spre aleile din spatele templului. Ajunşi la uşa lui Nemirhatep, se opriră, iar ocelotul îi făcu un semn lui Lorikane să bată în uşă. După cele două bătăi cu pauză între ele, uşa se deschise larg. În prag stătea nimeni altul decât Înalta Călăuză, surâzând, cu faţa umbrită de un văl transparent:

-Vă aşteptam. Bănuiam că Rutti nu e atât de prost încât să nu se protejeze. Ceea ce n-a înţeles este că am o reţea de spionaj prea bună ca să nu îmi dau seama destul de repede când sunt dus de nas, atât în Palatul celor Treizeci de Lumi, cât şi în Principate. Oricum, Rutti îmi serveşte mult mai bine viu decât mort…chiar şi sub forma unei femei… Şi ce surpriză plăcută! Ocelotul lui Harrei Passa-XY! Gărzi, legaţi-i! Până când se va termina Conciliul, îmi va face o deosebită plăcere să am o conversaţie edificatoare cu cei doi... hm, oare cum să le spunem?... oaspeţi pe această lume îndepărtată…?

...va urma...