Dorinţa de a privi chipuri frumoase îndeplineşte un rol important în modul în care ne alegem partenerii şi prietenii, iar sentimentul de recompensă pe care contemplarea unui chip frumos ni-l trezeşte este înrădăcinat în creier, conform rezultatelor unui nou studiu, transmite LiveScience.
Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă au observat că frumuseţea şi calitatea cuiva de a fi atractiv stimulează aceleaşi zone din creier ca şi un cunoscut opioid, morfina. La el ca şi mâncarea gustoasă sau muzica bună, 'ataşarea de cineva, iubirea romantică, este resimţită ca o recompensă de către oameni', susţine coordonatorul acestui studiu, Olga Celnokova, psiholog la Universitatea din Oslo, Norvegia.
Faptul că îţi place de cineva nu este acelaşi lucru cu dorinţa. A-ţi place de cineva/ceva descrie o atracţie faţă de acea persoană sau de acel obiect, în timp ce dorinţa descrie motivaţia de a-l avea. Sistemul opioid este partea creierului relaţionată de ceea ce-ţi place, în timp ce dorinţa este subsumată sistemului înrudit, dar totuşi diferit, sistemul dopaminic, care eliberează dopamină ca recompensă în momentul în care primim ceea ce dorim.
Majoritatea studiilor realizate asupra sentimentului uman de atracţie au implicat scanarea pasivă a creierului şi nu testarea sa prin administrarea de droguri. În plus, multe dintre studiile noi în domeniu au fost realizate pe animale, nu pe oameni, conform lui Celnokova.
Olga Celnokova şi colegii săi au recrutat 30 de bărbaţi sănătoşi pentru acest studiu. Cercetătorii au împărţit acest grup în două. Unii bărbaţi au primit morfină, care le-a activat receptorii din sistemul opioid, iar ceilalţi bărbaţi au primit o substanţă care inhibă activitatea sistemului opioid.
Cercetătorii le-au arătat bărbaţilor fotografii cu femei mai mult sau mai puţin atractive, iar bărbaţii puteau controla viteza succesiunii acestor fotografii. Apoi subiecţilor li s-a cerut să cuantifice cât de mult le-a plăcut fiecare poză în parte şi oamenii de ştiinţă au măsurat durata de timp pe care aceştia au petrecut-o privind fiecare fotografie.
Participanţii care au primit morfină au apreciat la un nivel foarte ridicat feţele care în mod obiectiv erau cele mai atractive - cu alte cuvinte le-a plăcut aceste feţe mai mult decât celelalte. În plus, cei care au primit morfină şi-au petrecut mai mult timp privind chipurile agreabile şi mai puţin privindu-le pe cele mai puţin agreabile, ceea ce sugerează şi activarea centrului dorinţei.
Prin contrast, bărbaţii care au primit substanţa care a inhibat activitatea sistemului opioid au avut un comportament mai puţin orientat spre dorinţă şi atractivitate. Ei au dat calificative mai mici feţelor atractive şi au petrecut mai puţin timp privindu-le.
Administrarea de morfină a avut cel mai puternic efect asupra modului în care bărbaţii le-au privit pe cele mai atractive femei - acest comportament poate semnala o adaptare evolutivă. Astfel, sistemul opioid îi poate ajuta pe oameni să-şi aleagă cel mai bun partener posibil, generând sentimentul de recompensă atunci când subiecţii văd potenţiali parteneri, şi în acelaşi timp face ca potenţialii parteneri mai puţin atractivi să fie ignoraţi.
Acest studiu este prezentat pe larg în ultimul număr al revistei Molecular Psychiatry.