x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Gena optimismului

Gena optimismului

de Radu Popa    |    22 Sep 2011   •   21:00
Gena optimismului

Cercetatorii de la Univesitatea California din Los Angeles au identificat, in premiera, o gena specifica optimismului, care-i poate ajuta pe oameni sa depaseasca starile de stres si depresie. Potrivit conducatorului studiului, Shelley E Taylor, profesor de psihologie la institutia de invatamant mentionata, cercetatorii cautau, de cativa ani, gena respectiva, dar descoperirea lor nu reprezinta ceea ce asteptau,

CONSECINTE. Gena descoperita de Taylor si colegii sai reprezinta un receptor pentru oxitocina (OXTR). Oxitocina este un hormon care sporeste rezistenta in conditii de stres, intensificand o serie de componente ale comportamentului social precum empatia, 'solidarizarea' cu sentimentele altor persoane, si placerea resimtita fata de compania unor persoane. Cercetatorii sustin ca gena gasita de ei este prima legata de functiile psihice. Oamenii de stiinta au constatat, totodata, ca efectul OXTR asupra manifestarilor depresive poate fi explicat pe baza functiilor psihice. Intr-o anumita pozitie, gena receptoare pentru oxitocina prezinta doua versiuni: A (ade­nina) si G (guanina).

Ana­lize suplimentare au relevat faptul ca indivizii care poseda macar o versiune (A) prezinta o rezistenta redusa in conditii de stres, un comportament social alterat si functii psihice cu intensitate redusa. Specialistii au stabilit ca persoanele care poseda fie doua nucleotide de tip A, fie una de tip A si una de tip G, in pozitia mentionata a receptorului pentru oxitocina au un grad mai scazut de optimism si incredere in propriile capa­citati si manifes­tari de­presive mai accentuate decat indivizii cu doua nucleotide de tip 'G'. Recentele cer­ce­tari sunt foarte importante deoarece demonstreaza, contrar asteptarilor, ca anumite gene pot influenta comportamentul sau starea psihica a unui individ. Pe de alta parte, insa, acestea nu pot determina, in totalitate, ractiile acestuia fata de stres.

×
Subiecte în articol: stiinta