Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este vorba despre mai multe recipiente aflate într-un atelier de îmbălsămare vechi de peste 2.500 de ani care face parte din situl arheologic Saqqara, de lângă Cairo. Acesta a fost scos la iveală în 2016 de arheologul Ramadan Hussein, care a murit anul trecut. Atelierul se află în apropierea vechii piramide Unas și a piramidei Djoser.
Au tost analizate 31 de vase ceramice care conțineau astfel de substanțe, dintre care au fost identificate 12. Este vorba despre cupe și boluri pe care se aflau etichete ale denumirilor antice ale substanțelor și instrucțiuni de folosire. Erau utilizate pentru conservarea țesutului uman și pentru anihilarea mirosului provocat de descompunerea organelor.
Unele provin din zona mediteraneană, precum uleiurile de măsline, cedru, chiparos și ienupăr, dar și catran și bitum. Altele sunt din Asia de Sud-Est, cum este rășina de damar și de arbore de elemi. Acestea sunt primele rezultate științifice a substanțelor folosite.
''Majoritatea substanţelor proveneau din afara Egiptului. Este un indicator al faptului că aceste răşini erau tranzacţionate de la distanţe foarte mari iar mumificarea în Egipt a fost cumva un factor determinant către un comerţ global'', explică arheologul Philipp Stockhammer, de la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen, Germania, autorul principal al studiului, publicat în revista Nature.
''Îmbălsămarea era realizată într-o manieră bine organizată, instituţională'', afirmă biochimistul şi coautorul studiului Mahmoud Bahgat, de la Centrul naţional pentru Cercetare din Cairo.
În atelier se intra printr-un puț adânc de 12 metri și datează din timpul celei de-a 26-a dinastii egiptene, numită și perioada Saită, între anii 664-525 î.e.n., la circa 2000 de ani după construirea piramidelor din Giza, şi la 600 de ani după faraonul Tutankhamon.
''S-au făcut nenumărate cercetări despre îmbălsămarea egipteană, dar lipsa de informaţii privind substanţele, precum şi lipsa oricăror descrieri practice au împiedicat o înţelegere mai profundă'', a precizat și un alt coautor studiului Maxime Rageot, specialist în arheologie biomoleculară la Universitatea din Tubingen, Germania.
O altă substanță folosită la îmbălsămare se numește ''antiu'' în textele antice și a fost tradusă prin tămâie sau mir. Dar studiile științifice arată că este defapt un amestec de ulei de cedru, de ienupăr şi de chiparos, plus grăsimi animale. Au mai fost găsite trei rețete pentru îmbălsămarea capului din răşină de elemi, de fistic, produse din ienupăr şi ceară de albine. Alte reţete erau folosite pentru piele și corp.
''Ştiau cum să selecteze şi să combine substanţe antimicrobiale care permiteau conservarea perfectă a pielii'', a precizează Philipp Stockhammer.
Egiptenii antici considerau importantă îmbălsămarea cadavrelor pentru viața de apoi.
Citește pe Antena3.ro
