x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Inteligenţa poate fi evaluată printr-un simplu test ADN

Inteligenţa poate fi evaluată printr-un simplu test ADN

12 Mar 2018   •   20:55
Inteligenţa poate fi evaluată printr-un simplu test ADN

Nivelul de inteligenţă ar putea fi măsurat cu ajutorul unei probe de salivă sau al unei picături de sânge după ce oamenii de ştiinţă au demonstrat, în premieră, că IQ-ul unei persoane poate fi estimat printr-o simplă studiere a ADN-ului acesteia, informează luni The Telegraph.

 

În urma celui mai amplu studiu desfăşurat până acum, care a analizat baza genetică a inteligenţei, cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh şi de la Universitatea Harvard au descoperit sute de gene noi care influenţează capacitatea creierului. Mai exact, este vorba despre 538 de gene asociate inteligenţei.

Mai mult, cercetătorii au reuşit să estimeze inteligenţa doar pe baza ADN-ului unui individ, o descoperire remarcabilă ce ar putea ajuta medicii să diagnosticheze declinul funcţiei cognitive sau să le permită copiilor să primească o educaţie personalizată, pe baza abilităţile lor înnăscute.

"De asemenea, am putut estima inteligenţa în cadrul altui grup doar pe baza ADN-ului" participanţilor la studiul nostru, adeclarat dr. David Hill, de la Centrul pentru îmbătrânire cognitivă şi epidemiologie cognitivă (CCACE) al Universităţii din Edinburgh.

S-a demonstrat, totodata, ca aceleaşi gene care influenţează inteligenţa sunt asociate şi altor procese biologice, cum ar fi durata vieţii. Deşi se cunoaşte faptul că oamenii inteligenţi trăiesc mai mult, se presupunea că această asociere se datorează unor cauze sociale, precum ar fi beneficiile unei educaţii mai bune care conduce către obţinerea unui loc de muncă mai bine plătit, fapt ce aduce un nivel de trai mai bun şi o viaţă mai sănătoasă.

Totusi, alt studiu publicată în revista Molecular Psychiatry, sugerează că oamenii inteligenţi sunt mai capabili din punct de vedere biologic.În plus, echipa de oameni de ştiinţă a constatat că genele asociate cu abilităţile de rezolvare a problemelor au fost asociate cu procesul prin care neuronii trimit semnalele dintr-o zonă în alta a creierului. AGERPRES

×