Ion Simionescu

Ion Simionescu a fost, alături de Gregoriu Ştefănescu şi Sabba Ştefănescu, cel de-al treilea component al "Sfintei Treimi" care a marcat evoluţia paleontologiei româneşti.

Profesorul Ion Simionescu s-a născut la 10 iulie 1873, în satul Fântânele, judeţul Bacău. Şi-a început studiile la Botoşani, iar în 1890 s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Iaşi. Anul 1895 îi aduce o bursă de studii la Viena, unde îşi pregăteşte lucrarea de doctorat în ştiinţele naturii. După doctorat pleacă la Grenoble, unde îşi desăvârşeşte pregătirea în paleontologie. Revenit în ţară, intră în învăţământul superior, iar la 29 de ani era deja profesor al Universităţii ieşene. În 1907 devine membru corespondent al Academiei, iar în 1911 este ales membru activ al forului ştiinţific suprem. În 1929 se mută la Bucureşti, unde devine titularul singurei Catedre de paleontologie din ţară. A ocupat această funcţie până în 1940, când regimul legionar, ajuns vremelnic la conducerea ţării, l-a obligat să iasă la pensie. Cauza acestei decizii a fost că Simionescu a refuzat să orienteze catedra în direcţia unor cercetări de antropologie rasistă. Un an mai târziu, după ce legionarii au dispărut de pe scena politică, Simionescu a fost ales preşedinte al Academiei Române, funcţie pe care a deţinut-o până la moartea sa, la 7 ianuarie 1944. De-a lungul timpului, el şi-a concentrat atenţia mai ales asupra faunei mezozoice din Dobrogea (foto dreapta). În acelaşi timp a fost şi autorul a numeroase lucrări de popularizare a ştiinţelor naturale.

CV

S-a născut la 10 iulie 1873
1895 – studiază la Viena şi Grenoble
1907 – membru corespondent al Academiei
1911 – membru activ al Academiei Române
1929 – devine şeful Catedrei de Paleontologie a Universităţii Bucureşti
1941 – devine preşedintele Academiei Române
Moare la Bucureşti, la 7 ianuarie 1944