Manne Siegbahn: Premiul Nobel pentru Fizică 1924

Karl Manne Georg Siegbahn s-a născut în decembrie 1886, în oraşul suedez Örebro. Din timpul şcolii generale a devenit interesat de domeniul fizicii, aşa că, în 1906, după absolvirea liceului, a intrat la Facultatea de Fizică a Universităţii din Lund

Karl Manne Georg Siegbahn s-a născut în decembrie 1886, în oraşul suedez Örebro. Din timpul şcolii generale a devenit interesat de domeniul fizicii, aşa că, în 1906, după absolvirea liceului, a intrat la Facultatea de Fizică a Universităţii din Lund. Aici şi-a obţinut doctoratul în 1911, cu lucrarea “Magnetische Feldmessung” (în trad. “Măsu­ră­tori ale cîmpului magnetic”). Înain­te de a-şi lua doctoratul în fizică a lucrat ca asistent al profesorului Janne Rydberg, de la Institutul de Fizică al Universităţii din Lund.

CARIERĂ. Din 1911 a fost numit lector, iar după moartea profesorului Rydberg, în 1920, a preluat postul de profesor la catedra de fizică a Universităţii din Lund. Din 1923 s-a mutat la catedra de fizică a Universităţii din Uppsala, iar din 1937 este numit profesor-cercetător de fizică experimentală la Academia Regală de Ştiinţe a Suediei. La înfiinţarea departamentului de fizică din cadrul Institutului Nobel al Academiei, Manne Siegbahn a fost numit primul său director.

RECUNOAŞTERE. În 1924, Siegbahn primea Premiul Nobel pentru Fizică, pentru cerce­tarea şi descoperirile în domeniul spectroscopiei cu raze X. Pe lîngă acest premiu de mare importanţă, a fost preşedinte al Uniunii Internaţionale a Fizicienilor timp de aproape zece ani, între 1938 şi 1947. A primit medaliile Hughes şi Rumford din partea Societăţii Regale din Londra şi medalia Duddel din partea Societăţii Fizicienilor din Londra. A fost numit doctor onorific al mai multor universităţi din Oslo, Paris, Bucureşti şi Stockholm. A fost membru al Societăţii Regale din Londra şi Edinburgh şi al mai multor academii, printre care Academia de Ştiinţe din Paris.
 

CV:

Data naşterii:3 decembrie 1886

Locul naşterii: Örebro, Suedia

Carieră:

1907-1911 – a lucrat ca asistent al profesorului J. R. Rydberg la Institutul de Fizică al Universităţii din Lund;

1915 – devine profesor asistent de fizică;

1920 – preia conducerea catedrei de fizică;

1923 – preia postul de profesor de fizică la Univesitatea din Uppsala, Suedia;

1924 – primeşte premiul Nobel pentru Fizică;

1937 – devine profesor-cercetător de fizică experimentală la Academia Regală de Ştiinţe a Suediei;

26 septembrie 1978 – moare la Stockholm.

Ciclotronul

În timpul petrecut la Institutul de Fizică, Manne Siegbahn s-a ocupat, alături de o echipă de cercetători, de problemele impuse de fizica nucleară. Pentru rezolvarea lor, a construit, în 1939, un ciclotron capabil să accelereze deuteronii (nuclei ai atomului de deuteriu, formaţi dintr-un proton şi un neutron) pînă la 5-6 MeV (megaelectron volt). Mai tîrziu, acest ciclotron a fost înlocuit cu unul mai mare pentru accelerarea deuteronilor pînă la 30 MeV. Ciclotronul este un accelerator folosit în fizica nucleară pentru obţinerea unor transmutări şi dezintegrări ale particulelor grele ale atomilor. Pentru studierea energiei şi radiaţiilor diferitor tipuri de izotopi radioactivi, la Institut au fost construite un separator electromagnetic şi un spectrograf. Cu ajutorul acestor instrumente au fost studiate procesele nucleilor atomici instabili şi diverse tipuri de reacţii nucleare. La munca de cercetare a nucleilor atomici şi a proprietăţilor lor radioactive a participat un mare număr de cercetători tineri, din diverse colţuri ale lumii. Manne Siegbahn a călătorit mult şi a vizitat diverse centre ştiinţifice din Europa, Canada şi Statele Unite. După al doilea război mondial, între anii 1946 şi 1953, a vizitat principalele institute de cercetare nucleară din SUA.