Mecano

"– Civilă sau militară? interveni al doilea.
– Civilă, bineînţeles!
– Dar cum acestea sunt axate pe alte lucrări, va fi momentan una militară!,hotărî al treilea, mustrîndu-şi colegul din priviri pentru neîndemînarea de a fi oferit o astfel de alternativă.
– Bine, dar…, bîigui profesorul.
– Deci, domnilor!, termină cel de-al cincilea, ridicîndu-se în picioare; ceilalţi îl urmară, Am căzut de acord ca de acum înainte forţele militare să dispună în exclusivitate de astfel de roboţi!"

Mecano


...urmare din numărul trecut...

– Civilă sau militară? interveni al doilea.
– Civilă, bineînţeles!
– Dar cum acestea sunt axate pe alte lucrări, va fi momentan una militară!,hotărî al treilea, mustrîndu-şi colegul din priviri pentru neîndemînarea de a fi oferit o astfel de alternativă.
– Bine, dar…, bîigui profesorul.
– Deci, domnilor!, termină cel de-al cincilea, ridicîndu-se în picioare; ceilalţi îl urmară, Am căzut de acord ca de acum înainte forţele militare să dispună în exclusivitate de astfel de roboţi!
– Nu vă permit!, sări bătrînul în picioare. Nu am creat această maşină pentru a distruge!
– Dar, profesore, vă rog, calmaţi-vă ! Pentru un milion eu n-aş face atîta caz!
– Nu mai vînd nimic!, şi întorcîndu-le spatele o porni spre uşă.
– Totuşi, gîndiţi-vă! Un milion!, se auzi în urma sa, dar bătrînul ieşi, trîntind uşa.
Locotenentul decuplă monitorul.
– Ei, domnule general?
– Un catîr bătrîn şi încăpăţînat! Dar nu-i nimic. Locotenente, mîine dimineaţă… nu, chiar în seara asta, dosarul lui şi al asistentului să fie la mine pe birou!, şi se întoarse cu scaunul spre masa de lucru. Dacă profesorul nu e de acord, asta nu înseamnă că şi celălalt este de aceeaşi părere…, adăugă ca pentru sine, salutîndu-şi plictisit subordonatul.
Asistentul coborî cele cîteva trepte şi ajunse în laborator. Se repezi la birou. Răscoli rînd pe rînd fiecare sertar, răsturnîndu-l pe jos. Mai rămase unul. Fără să ezite, trase cu toată puterea de mînerul metalic. Cu o trosnitură, broasca cedă. Tînărul vărsă conţinutul sertarului pe masă. Schiţe şi planuri căzură în dezordine. Căută înfrigurat printre ele. O cheie mică căzu pe jos. O vîrî în buzunarul cămăşii, apoi îndesă cu gesturi febrile documentele într-o mapă. Dădu peretele de stilcă în lături, iar silueta ceţoasă a robotului i se dezvălui în toată masivitatea rece. Cîtă forţă! Mîngîie mănunchiurile ordonate de cabluri, tendoane de oţel, întinse între încheieturile flexate, fibrele de kevlar, pielea mată şi aspră a torsului… Genunchii i se îndoiră parcă dintr-o voinţă proprie şi pentru o clipă buzele asistentului întîlniră mîna mare, neagră. Se ridică însă deodată, ştergîndu-se cu dosul palmei. Eliberă pîrghiile mesei de lucru. Se opinti din greu de cîteva ori. Urni în cele din urmă platforma mobila şi o struni cu dificultate pînă în garaj.
Ajunse cu cîteva minute înaintea orei fixate. Opri motorul şi aşteptă.
Stătea în întunericul aleii de o bună bucată de vreme. Se uitase de nenumărate ori la ceas întrebîndu-se dacă nu cumva totul fusese doar o farsă pusă la cale de bătrînul profesor, cînd o dubă neagră îşi făcu apariţia în colţul opus al depozitului abandonat. Cineva coborî şi-i făcu semn tînărului să deschidă uşile din spate. Doi bărbaţi în uniforme fără grade încărcară platforma, apoi maşina dispăru pe o străduţă laterală. Aruncat probabil de şofer înainte de a pleca, un plic alb îi atrase atenţia. Îl ridică încet de jos şi-l băgă în buzunarul hainei.
*
Oamenii rîdeau zgomotos. De o parte a mesei generalul, cu aghiotantul stînd în picioare în spatele scaunului său. Alături, cei cinci membri ai Comisiei. Deodată uşa se dădu de perete.
– Criminalilor!, urlă profesorul ca scos din minţi. Asasinilor!
– Nu vi se pare că exageraţi? se răsti generalul. După ce aţi refuzat o ofertă destul de avantajoasă, mai aveţi şi neruşinarea de a veni aici. Îmi pare rău, profesore, dar vă consideram mai deştept. Mă scîrbiţi!,termină şi-i întoarse spatele.
– Vă scîrbesc? Jigodiilor!, mai apucă să spună cînd, gărzile apărute ca din pămînt îl imobilizară.
Tîrît în stradă, cu toată opoziţia şi strigătele lui disperate, se afla acum căzut la poalele clădirii negre. O mînă i se aşeză blînd pe umăr, iar asistentul îl ajută să se ridice. Greşise. Greşise cumplit. Se înţeleseră din priviri. Tînărul îi îndesă ceva în buzunar, iar profesorul simţi răceala revolverului prin stofa pantalonilor. Maşina îi aştepta la colţ. Urcară.
Într-o jumătate de oră trecură dincolo de frontierele oraşului, iar asistentul acceleră. În curînd zidurile unei clădiri singuratice îşi făcură apariţia pe cerul roşcat al serii. Opriră în spatele unor pomi şi continuară drumul pe jos, ascunzîndu-se îndărătul tufelor răzleţe.
Trecuseră cu uşurinţă de gărzile înarmate, preocupate pare-se mai mult să hăiutuiască un imens şobolan. Dădură ocol zidului masiv. Grilajul aerisirii le apăru ca o gură cu dinţi ruginiţi pe cenuşiul betonului îmbătrînit. Tînărul se opinti, iar şuruburile cedară. Intrară cu grijă în spaţiul îngust şi umed. Cîţiva şobolani li se strecurară printre picioare, ştergînd fantomatic peretele alunecos. Înaintară cîţiva metri în tubul metalic ce le cuprindea trupurile cu uşurinţă, dar curînd tunelul se bifurcă. Asistentul privi peste umăr către bătrîn. Drept răspuns, profesorul o luă înainte. Concentrat, încerca să-şi amintească plănul clădirii în care cîndva lucrase. Acum armata pusese mîna pe ea. Ţinea drumul drept, neluînd în seamă nenumăratele canale ce-şi făceau drum de-a stînga şi de-a dreapta celui principal. Apoi, brusc, o coti. Se aflau la un capăt de drum, iar capacul se dădu în lături fără greutate. Tînărul coborî uşor. Celălalt îl urmă cu oarecare greutate în încăperea întunecată.
– Bine aţi venit!, se auzi, iar camera se lumină dintr-odată. Soldaţi cu armele pregătite formau un semicerc în jurul lor. Alături, generalul.
– Ai făcut treabă bună, tinere!  Ştii că el ţi-a furat robotul, nu? se adresă apoi bătrînului. Profesorul privi stupefiat. Asistentul plecă capul cînd ochii bătrînului îi arseră chipul.
– Să nu-mi spui că nu ştiai! Vai ce gafă am făcut!, rînji generalul. Privirile li se întîlniră. Se urau. Se urau de moarte. Sau poate nici chiar moartea nu le-ar fi putut stinge ura. S-ar fi duşmănit chiar şi dincolo de timp. Profesorul se încruntă. Scoase rapid din buzunarul hainei revolverul, dar căzu frînt la podea. Arma gărzii se aşeză cuminte în toc. Asistentul îngenunche lîngă trupul bătrînului.
– Învaţă din greşelile altora, băiete!, i se adresă generalul.
– Da, într-adevăr… Revolverul păta gresia imaculată. Ochii tînărului îl măsurau, alunecînd spre chipul cinic al generalului, apoi iarăşi pe arma de lîngă el. Trebuia doar să întindă mîna…
– Credeţi că era nevoie de asta? întrebă pierdut.
– Nu prea te pricepi la politică, tinere! Dar nu e timpul pierdut!
– Chiar aşa!, şi fulgerător revolverul sta aţintit spre general. Tînărul ochi scurt şi trase. Glonţul izbi violent fruntea generalului, dar căzu la pămînt, strivit de propria-i forţă. Mîna mare, neagră, sfîşie pielea sintetică a feţei, dezvăluind masca de metal a robotului.
– Te-ai ars, banditule!, spuse, iar vocea sa prinse inflexiuni sintetice. Ai făcut o greşală monumentală venind aici şi asta te va costa scump! Luaţi-l! Un soldat îl lovi aruncîndu-i arma cît colo şi-i răsuci mîna la spate pînă ce asistentul cedă, îngenunchind de durere. Apoi, tîrîndu-l afară, dispărură în bezna culoarului.
Cascade de sunete dezordonate ieşite din gîtlejul androidului zgîriară aerul. Iar noaptea, rănită, murea încet…