Menzel şi o viaţă de step

Au crescut în ritmul muzicii şi în pas de dans, au fost educaţi pentru performanţă, apoi au uimit lumea cu prezenţa lor scenică deosebită. Popularul duo al anilor ’50-’60, Puiu şi Passy Menzel (sau Eugen şi Vasile – unul inginer, altul actor), încă mai are ceva de spus după ce fraţii au încîntat mai multe generaţii cu dansul, muzica şi prezenţa lor scenică.

Au crescut în ritmul muzicii şi în pas de dans, au fost educaţi pentru performanţă, apoi au uimit lumea cu prezenţa lor scenică deosebită. Popularul duo al anilor ’50-’60, Puiu şi Passy Menzel (sau Eugen şi Vasile – unul inginer, altul actor), încă mai are ceva de spus după ce fraţii au încîntat mai multe generaţii cu dansul, muzica şi prezenţa lor scenică.

Chiar dacă au avut ultimul spectacol împreună în aprilie 2002, după o absenţă de 40 de ani de pe marile scene, fraţii Menzel nu şi-au abandonat niciodată viaţa artistică. Vasile Menzel, născut la 25 noiembrie 1939, este actor, poet, compozitor şi dansator neîntrecut. Are şi astăzi o intensă activitate artistică: spectacole în aer liber, teatru şi film. Publică în continuare poezii, compune muzică. Fratele său a ales o cu totul altă sferă de activitate, este inginer constructor, însă i-a fost alături lui Passy de-a lungul timpului atît pe scenă, cît şi completîndu-l cu latura sa tehnică.

DOUĂ VIEŢI PE ACEIAŞI PAŞI. Cei doi Menzel au copilărit bătînd step, cîntînd, recitînd poezii. Au primit  aplauze meritate din plin, încă din fragedă copilărie. “Arta propriu-zisă a-nceput încă din familie, pentru că tatăl meu avea un hobby: îi plăcea foarte mult dansul şi, de mici copii, ne punea să dansăm în jurul casei. Noi plîngeam, pentru că am fi vrut să ne jucăm, dar nu ne lăsa la joacă pînă nu dansam. Aşa am învăţat toate stilurile de dans”, povesteşte Vasile Menzel, nostalgic. Primul succes la public i-a uimit pe micuţii Menzel: “Pe la 11-12 ani mi-am început cariera împreună cu fratele meu, care e mai mare decît mine cu doi ani şi avea 13-14. Băteam step la Cinematograful de pe Calea Moşilor. Acum ar fi vizavi de Cinematograful Mioriţa. Eram mici, îmbrăcaţi în fracuri albe şi aveam mai mult succes decît marii artişti. Mie-mi plăcea ce făceau ei, nu ce făceam eu. Mi se părea că nu e ceva deosebit”, mai spune Passy.

	Passy s-a perfecţionat la Universitatea de Teatru, cu ajutorul profesorilor de la catedra de dans. Următorul său spectacol este programat sîmbătă, 6 septembrie, în Parcul Herăstrău din Bucureşti

O CONTINUĂ MELODIE. Tot din copilărie, cei doi au fost legaţi de muzică. “La şcoala elementară, pentru că aveam voce, ne-au pus să cîntăm în cor. Apoi eu am fost solist. După asta, pentru că era la modă, am început să cîntăm muzică lejeră. Am ajuns în 1956-’57 să fim cunoscuţi ca interpreţi de muzică uşoară. Noutatea era că noi cîntam împreună şi băteam step”, îşi aminteşte Vasile Menzel. Artistul “s-a căsătorit” cu muzica încă de la 18 ani, cînd a început să compună, după ce a studiat mult acasă, în particular. “Sînt compozitor şi am scris enorm. Cred că sînt campion”, spune Passy Menzel rîzînd. A scris piese cunoscute pentru spectacole de teatru, de balet, pentru film. “Mai cînt şi la ora asta, singur, fără fratele meu, în spectacole de teatru. Am cîntat şi operetă”, povesteşte artistul. Vasile Menzel a susţinut recent, la 16 şi 17 august, un spectacol în aer liber în Parcul Herăstrău din Capitală, următorul fiind programat sîmbătă, 6 septembrie, în acelaşi loc. El speră să aibă cît mai multe astfel de apariţii în următorii ani, pentru că-şi iubeşte publicul la fel cum îl iubea şi acum 50 de ani.

SISTEMUL COMUNIST I-A DEZBINAT. Paşii de step i-au unit, i-au urcat pe scenă, i-au făcut celebri. Dar tot paşii de step i-au dezbinat. Nu stepul e vinovat pentru asta, ci sistemul comunist aberant, care le-a interzis mişcările. “La un moment dat nu ne-au mai dat voie să batem step, pentru că era dans american şi a fost interzis. După zece ani ne-am şi despărţit. Eu am terminat Facultatea de Teatru şi a trebuit să mă duc la post, iar fratele meu a devenit inginer constructor. Aşa au mai trecut 40 de ani, timp în care publicul a fost privat de spectacolele pline de viaţă ale fraţilor Menzel. După decembrie ’89, cei doi au revenit pe scenă împreună, însă numai pentru scurt timp, mai mult pentru a putea spune un “adio” cu zîmbetul pe buze, arătînd tuturor că au rămas la fel de tineri ca atunci cînd au fost separaţi. “Noi am făcut în 2002 un spectacol la Teatrul Naţional, unde a fost sala plină, iar presa a comentat splendid. Am prezentat, am cîntat şi-am dansat alături de fratele meu”, explică Vasile Menzel.

Despărţirea de fratele său n-a însemnat nicidecum pentru Vasile Menzel un adio spus scenei, pentru că în tot acest timp a făcut artă în continuare şi consideră că mai are multe de spus

SPECTACOLUL CONTINUĂ. Despărţirea de fratele său n-a însemnat nicidecum un adio adresat scenei, pentru că, în tot acest timp, Passy a continuat să facă artă şi consideră că mai are multe de spus. După show-ul de adio, fraţii Menzel au oferit o minunată colecţie de piese celor care i-au admirat. “Ne-am adus aminte de tot ce-am cîntat pe vremuri şi-am făcut un CD cu muzică în germană, în franceză, engleză, dar majoritatea sînt în limba română. Acum ne zbatem să facem un videoclip”, spune Passy, care are multe speranţe legate de viitor. Vasile Menzel se mîndreşte cu scenele interpretate în filmele româneşti şi cu muzica pe care a scris-o de-a lungul timpului pentru numeroase producţii. “Printre ultimele filme pe care le-am făcut a fost «L’homme presse» – «Un om grăbit». L-am avut partener pe Anthony Delon, care mi-a plăcut foarte mult. Este un gentleman. Acum sînt invitat la un film care se va numi «Felicia, înainte de toate», scris şi regizat de doi artişti, unul dintre ei fiind românul Răzvan Rădulescu. Eu am rolul tatălui fetei. În film sînt domnul Munteanu, iar Ileana Cernat este doamna Munteanu. Nu ştiu cît de mult o să prindă la marele public, dar e un film de artă, un film de text, şi nu de acţiune”, spune Vasile Menzel.

“CAUT POEZIA”. Nu în ultimul rînd, Vasile Menzel este şi poet, dar nu unul oarecare, ci unul care simte şi caută poezia în tot ce face. “Am început nu cu poezia, ci cu textele de muzică uşoară. După aceea, la maturitate, am început să scriu poezie. Am fost un împătimit, pentru că în tot ce fac, în teatru, în muzică, eu caut poezia, în timp ce în poemele mele îşi pune amprenta muzica şi teatrul. Poeziile mele sînt ca un mic spectacol”, spune artistul.